Prof. univ. dr. Dan Dungaciu: „Reticența americanilor a devenit politică. Cu cât ne apropiem de alegeri, cu atât reticența devine mai acută”

Publicat: 12/07/2023, 00:38

Prof. univ. dr. Dan Dungaciu, director general Institutul de Științe Politice și Relații Internaționale „Ion I.C. Brătianu“ al Academiei Române, a fost invitatul lui Marius Tucă într-o ediție transmisă live de Gândul. Acesta consideră că Trump funcționează în piața politică americană cu performanțe mai bune decât în 2016. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă

nu uităm aici suntem într-un război al unor opțiuni. Foarte multă lume credea, cum crede și în continuare, că Ucraina va câștiga acest război, că NATO trebuie să se angajeze în acest război, ca America trebuie să fie mai fermă în a-i furniza Ucrainei tot ce are nevoie în termen scurt.

nu se teamă profeția Ucraina nu va câștiga războiul este o profeție care se auto îndeplinește, spun cei care susțin acest punct de vedere, în sensul în care dacă noi credem Ucraina nu va câștiga războiul, nu-l va câștiga. A fost o reticență de la început a Statelor Unite, care a fost la început tehnică, militară. 

Între timp, reticența a devenit politică. Cu cât ne apropiem de alegeri, cu atât reticența devine mai acută. Politicienii și cei mari, inclusiv cei de la Washington, nu-și permit să fie sceptici sau optimiști. Ei se gândesc în termen foarte clar”, a spus Dan Dungaciu.

Dan Dungaciu: „Trump este o forță politică

„Creșterea lui Donald Trump în sondaje este reală. Trump funcționează în piața politică americană cu performanțe mai bune decât în 2016. Este mai bun, mai aplicat, a învățat enorm de multe. Omul este realmente înconjurat de mulțime, strânge zeci de mii de oameni, dacă nu sunt de mii de oameni. Deci, Trump este o forță politică în momentul acesta.

Eșecul politicii externe și de securitate este o chestiune care va fi greu gestionată de președintele Biden. Biden a intrat în politică ca cel mai titrat politician”, a menționat prof. univ. dr. Dan Dungaciu.

Emisiunea o puteți urmări pe mariustuca.ro, miscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook  Marius Tucă și Gândul, și pe canalul de YouTube Gândul. ”Tineți aproape!”

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Dezvăluiri tulburătoare. Rana fatală a Prințesei Diana, "mică, în locul nepotrivit și foarte rară”, care...
Palatul Buckingham a început să planifice funeraliile Regelui Charles. Ce se va alege de Regina...
FOTO. Imagini incendiare în costum de baie cu una dintre cele mai frumoase femei din...
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus...
Site-ul unde mii de oameni își caută un partener cu care să își pună capăt...
ŞOC! Fiica lui Năstase: 'Am fost preşul lui dintotdeauna, încă de când a vărsat vin...
Recunoști fetița din imagine? Acum are 39 ani și este adorată de sute de mii...
Poliţia Română a dublat numărul de locuri scoase la concurs. 13.000 de posturi sunt neocupate
Snopit în bătaie de un vecin, Cristian a murit! "Fiecare os din fața lui e...
Un infractor a reușit să se dea drept polițist timp de un an și jumătate....
Știrea momentului în România! Ion Iliescu la 94 de ani a...
Ce reprezintă litera B la o mașină cu transmisie automată. Explicația fiecărui mod
Fondatorul Telegram, Pavel Durov, a fost arestat în Franţa. La 39 de ani, „Mark Zuckerberg...
ASTRONOMII au obținut primele imagini cu STEAUA NORDULUI! Cum arată POLARIS?
Anunț pentru românii care au contract cu DIGI. Nu mai pot alege după 8 septembrie
Bicarbonatul de sodiu înlătură mirosurile neplăcute din șifonier
Ce au vrut să mânânce Ed Sheeran și Chris Hemsworth în România. Unde au ținut...
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Câți prieteni are Anamaria Prodan. Ce spune despre oamenii care au dezamăgit-o. “Cel care e...
Misterul scufundării superiahtului miliardarilor, investigat de anchetatori. Ce ipoteze se iau în calcul
BANCUL ZILEI. Bulă merge la o tipă acasă. Dormitorul era plin de jucării de pluș....
De ce pisicile zgârie mobila din casă?