Raluca Turcan a semnat acreditarea azilului groazei din Voluntari, „Sfântul Gabriel cel Viteaz”. Cine plătește oalele sparte

Raluca Turcan a semnat acreditarea azilului groazei din Voluntari, „Sfântul Gabriel cel Viteaz”. Cine plătește oalele sparte
Publicat: 13/07/2023, 20:00

Raluca Turcan a semnat acreditarea azilului groazei din Voluntari în 2021. Este vorba de centrul Sfântul Gabriel cel Viteaz, aflat sub oblăduirea Asociației Armonia, și administrat de prietenul tuturor lăutarilor, Ștefan Godei. Fost ministru liberal al Muncii la acea vreme, și actual ministru liberal al Culturii, Turcan a semnat brevetul pentru așezământul care a dat ulterior foc la țară, îngrozitoarea afacere cu oamenii nimănui, români cu dizabilități abandonați în grija statului.

Fostul ministru al Muncii și Justiției Sociale, Raluca Turcan, a semnat pentru acreditarea ”azilului groazei” din Voluntari, în data de 3 martie 2021. De menționat că Turcan a semnat avizul de acreditare care verifică dacă sunt respectate condițiile de înființare. Neregulile au fost semnalate în ziua în care Marius Budăi a depus jurământul în funcția de ministru al Muncii, mai exact pe 25 noiembrie 2021. În momentul de față, Budăi pare să plătească oalele sparte, el fiind primul ministru care a demisionat la cererea premierului și a presiunii publice.

În paralel, Guvernul Ciolacu a declanșat cel mai amplu control în așezămintele sociale. De trei zile, miniștri responsabili în acest caz înfiorător au scos mii de funcționar din birouri pentru a verifica starea azilelelor pentru bătrâni, minori, oameni cu dizabilități de toate felurile. Deocamdată, la nivel înalt nu s-a întâmplat mare lucru, deși și președintele a cerut capete, fără să pună ținta pe ele.

Raport de lucru al Guvernului

În urma colectării datelor din primele două zile, respectiv pentru perioada 10-11.07.2023, au fost obținute următoarele rezultate:

  • au fost verificate 1. 037 de centre;
  • cu privire la centrele verificate, au fost dispuse 56 de măsuri complementare (43 de suspendare, 7 de retragere autorizație sanitară de funcționare și 6 de închidere), la 5,4% din acestea.
  • la fața locului au fost evaluate 13.044 de persoane rezidente, din care 144 de persoane au necesitat relocarea (1,1%);
  • au fost întocmite 9 dosare penale, din care 5 vizează infracțiuni contra persoanei și 4 infracțiuni de natură economică;
  • au fost constatate și aplicate 3.640 sancțiuni contravenționale, în valoare aproximativă de 10 milioane lei.

În acțiunile desfășurate au fost angrenate, în medie zilnică, 1.259 de reprezentanți ai structurilor de control după cum urmează: 229 ITM, 135 ANPC, 155 AJPIS, 210 DSP, 151 DSV și 379 MAI (254 IPJ și 125 ISU).

Rene Pârșan
Rene Pârșan a debutat în presă în 1992, reporter și redactor la Evenimentul Zilei. Între 1994 și 2010 a fost senior editor, editorialist, reporter mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara....
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Ce se întâmplă cu pensiile românilor după ce Guvernul a rămas fără fonduri! Cu ce...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Banii vor fi virați direct pe cardurile românilor! Guvernul a aprobat măsura joi, 21 noiembrie
Furtuna de zăpadă Jari. Meteorologii sunt derutați de amploarea dezastrului
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri