EXCLUSIV | Istoricul Bogdan Bucur: Atrocitățile comise în „azilele groazei” validează ipoteza statului eșuat și captiv

Scandalul provocat de „azilele groazei” din Voluntari și Afumați a stârnit, pe bună dreptate, valuri de indignare în întreaga societate. Însă riscul este ca acest șoc emoțional al actualității să se atenueze cu câteva arestări și demisii politice la vârf, fără ca disfuncțiile grave ale structurilor politico-administrative și democratic-reprezentative care au permis aceste atrocități să fie remediate. Profesorul universitar Bogdan Bucur a explicat, într-un interviu pentru Gândul, care sunt cauzele profunde ale acestui eșec al statului român de a securiza serviciile de asistență socială, parazitate de rețele infracționale.

Modelul liberal bazat pe descentralizarea completă a serviciilor publice, spune Bogdan Bucur, se dovedește a fi falimentar. Mai mult decât atât, asistăm, în opinia sa, la „o grotescă disoluție a autorității statului, pe componenta sa politico-administrativă, adică civil-democratică”. Pe revers, conchide profesorul Bucur, „România are nevoie urgentă de un stat puternic sub aspect instituțional, funcțional din punct de vedere administrativ (la nivel teritorial) și legitim în accepțiune politică, ceea ce, din păcate, se dovedește a fi o himeră”.

„Azilele groazei din Voluntari – ca să nu le numim lagăre, deși, după modul în care operau, ar putea fi considerate astfel, fără să exagerăm în vreun fel – au scandalizat o țara întreaga pentru că este vorba de tortură și tratamente mai mult decât inumane, aproape criminale, aplicate în mod sistematic unor persoane vulnerabile, aflate în imposibilitatea de a se proteja și întreține singure. Dar aproape toate domeniile de activitate din sfera publică arată precum lagărele din Voluntari, cu precizarea că în alte părți nu mor sau nu sunt maltratați fizic oameni. De pildă, colapsul sistemului de educație nu ucide pe nimeni – pentru moment. În general, incompetența nu este penală. Și nici prostia. Dar ambele, sunt generalizate în sfera publică.

Azilele groazei arată că statul român funcționează, în cel mai bun caz, precum sistemul de termoficare din București, adică cu foarte multe pierderi pe rețea si în regim de avarie permanentă. Și tot asemenea sistemului de termoficare din București, soluția optimă o reprezintă înlocuirea integrală a aparatului de stat cu unul nou, recrutat pe baze competitive. Bine, în România, sunt greu de înlocuit până și țevile (sparte), darămite oamenii (incompetenți)” – Bogdan Bucur.

Domeniul asistenței sociale, inclus în categoria riscuri pentru siguranța națională

De altfel, Strategia Națională de Apărare a Țării elaborată pentru perioada 2020-2024 include domeniul asistenței sociale în categoria riscuri pentru siguranța națională, în cazul unei funcționări necorespunzătoare a sistemului.

„Persistența infrastructurii precare, deficitul de resursă specializată și subfinanțarea în toate domeniile socio-economice, coroborate cu capacitatea instituțională redusă de a accesa surse de finanțare nerambursabile, de a corela politicile publice cu interesele naționale și misiunile strategice asumate în diferite domenii, dar și de a realiza în mod corespunzător activitățile de control.
(…)
Perpetuarea unor disfuncții trenante în organizarea marilor sisteme publice afectează drepturile fundamentale ale cetățenilor. Riscurile derivă, în continuare, din funcționalitatea redusă a marilor sisteme publice de sănătate, educație și asistență socială, pe fondul deficiențelor cu caracter generalizat, conexe modului de alocare și gestionare a resurselor, dar și insuficienței acestora” – Strategia Națională de Apărare a Țării.

Istoricul Bogdan Bucur remarcă faptul că este „halucinant” că în cazul azilelor de la Afumați și Voluntari a fost necesară intervenția unei structuri de forță a statului, și anume Parchetul antimafia (DIICOT), în condițiile în care toate componentele administrative și politice ale statului român – cele civile – au eșuat lamentabil.

„În realitate, aceste abuzuri înfiorătoare trebuiau observate de poliția locală sau națională din Voluntari, de diferitele organisme de protecție și asistență socială de la nivel local, județean sau național, de diferitele corpuri de control aflate la dispoziția miniștrilor sau prim-ministrului, de organele administrative sau politice locale, de membrii partidelor politice de la nivel local, județean sau național. Complicitatea și dezinteresul sunt, însă, generalizate, dar și organizate” – Bogdan Bucur.

„Asemenea scene s-au întâmplat în trecut, dar numai în cazul unor regimuri totalitare”

Realitatea României de astăzi este că în azilele de bătrâni care funcționează cu girul structurilor administrative însărcinate cu protecția socială, acești seniori sunt exploatați, maltratați și deposedați, în mod abuziv, de bunurile lor, de persoane cu protecție politică. Acest lucru se întâmplă atât pe banii lor, cât și pe banii noștri, ai tuturor. Istoricul Bogdan Bucur face o „radiografie” a modului în care componentele administrative și politice ale statului român au eșuat în această situație punctuală, eșec care indică de fapt o disfuncție sistemică mult mai gravă a mecanismelor civil-democratice ale societății românești.

„După părerea mea, situația disfuncțiilor aparatului administrativ al României este dezastruoasă. Este catastrofală, de fapt. Și este cu mult mai proastă decât ne-am imagina-o oricare dintre noi, cei care avem, să zicem, o doză necesară de optimism. Ceea ce se întâmplă în lagărele din Voluntari și Afumați, dar și în alte părți, este înfiorător, chiar dincolo de situația în sine, pe care evident a prezentat-o și presa și o poate înțelege orice om de bun simț.

Și anume că niște persoane vulnerabile, mai cu seamă, bătrâni cu dizabilități și fără aparținători, deci persoane singure, sărmane și fără niciun fel de susținere din partea altora, nu doar că nu beneficiază de protecția legală și financiară la care ar avea dreptul din partea statului, dar sunt expuse unor traume, unor tratamente inumane și degradante, așa cum au spus și procurorii în rechizitoriul de 400 de pagini. Și este posibil să aflăm în urma anchetei că o parte dintre persoanele care au decedat anul trecut în aceste lagăre să își fi pierdut viața exact în urma acestui tip de tratament inuman și degradant.

Simplul fapt că așa ceva se poate întâmpla într-un regim democratic, într-o societate liberală, într-o țară europeană, într-o țară care pretinde, cel puțin din punct de vedere instituțional și politic, că aparține civilizației occidentale – așa ceva este grotesc, inimaginabil. Cuvintele limbii române sunt prea sărace pentru a exprima uluirea și dezgustul în fața acestei situații.

Asemenea scene s-au întâmplat în trecut, dar numai în cazul unor regimuri totalitare. Cunoaștem cu toții situația unor lagăre de concentrare și exterminare care au existat în cazul unor regimuri fasciste și comuniste. Dar aici discutăm despre regimuri totalitare, de factură dictatorială, despre abuzuri care erau făcute după o ideologie criminală, în sensul în care cei care erau considerați dușmanii regimului, inamicii interni ai regimului din punct de vedere politic, erau supuși acestor tratamente inumane și degradante și deci supuși exterminării pe căi administrative.

Dar ceea ce se întâmplă la Afumați și Voluntari – aplicarea conștientă și sistematică de rele tratamente – este de neimaginat în condițiile unui regim democratic, care nu are dușmani interni”, spune istoricul Bogdan Bucur. 

Aceste regimuri totalitare încep prin a prezenta publicului categoriile sociale sau etnice pe care le vizează ca fiind „dușmani interni” mai mult decât ca fiind indezirabile politic. Întreaga propagandă a acestor regimuri le dezumanizează în discursul lor către cetățeni.

Rep. Similar, chiar și într-un regim democratic, faptul de a închide ochii la aplicarea unor tratamente inumane și degradante unor categorii de oameni – în speța de față vârstnici cu dizabilități – ar putea fi rezultatul unei percepții asemănătoare. Este vorba aici despre o percepție similară în cazul unor categorii sociale vulnerabile?

„Așa este, dar dacă în cazul regimurilor totalitare tratamentul aplicat persoanelor indezirabile politic era motivat ideologic, în cazul de față explicația este de natură socială și culturală, iar motivația este financiară. Cu alte cuvinte, într-o țară profund manelizată cultural, persoanele sărmane și vulnerabile sunt victime sigure. Să nu uităm că în această cultură națională a manelei, omul considerat de succes este, în general, violent și abuzator cu cei slabi, este reprezentat ca proprietar de bolizi de lux, înconjurat de femei-trofeu, îmbrăcat în branduri de lux, care locuiește în vile supradimensionate în raport cu nevoile unui om normal și care manifestă o disprețuitoare aroganță față de semeni. Pe revers, victimele sunt săracii, persoanele cu dizabilități, persoanele vulnerabile, oamenii care sunt percepuți ca firavi, neputincioși, sărmani. Toată cultura manelei, care este cultură națională în această țară, ne induce, ne conduce cu gândul la această atitudine care este construită cultural.

Deci disprețul pe care noi îl avem față de persoanele sărmane, prăpădite, cu probleme și vulnerabile este motivat inclusiv de acest fond cultural. Este evident că această subcultură este extrem de răspândită pentru pentru absolut oricine face o cercetare a barometrelor de consum cultural, respectiv a trendurilor care există în societate. Mai grav este că maneaua nu este un produs cultural de sine stătător, ci înglobează și exprimă, în realitate, distopia (dezordinea) morală si politică tradițională a societății românești, despre care am scris în cartea mea „Sociologia proastei guvernări în România interbelică”.

În România profundă, după cum a arătat și colegul meu Radu Umbreș pentru perioada postdecembristă, dominația politică locală se exprimă prin structuri sociale de tip clan (care premerg instituțiilor statului), încrederea există doar între rude și cunoștințe foarte apropiate (restul sunt dușmani demni de suspiciune sau neîncredere), cine deține putere locală o exprimă printr-o camarilă de supuși, resursele publice se gestionează discreționar după pofta liderului, instituțiile sunt personalizate și promovarea se face pe criterii de loialitate, relațiile de vasalitate politică sunt extinse prin cumetrie sau multiple acte de nășie, a fi cinstit înseamnă să fii slab și prost, hoția din bunul public sau furtul din domeniul statului este un indicator al inteligenței, iar moralitatea este strict circumstanțiată doar la familie și persoane apropiate, dezvoltarea de teorii ale conspirației cu referire la chestiunile extra-locale. Și noi doi, în cadrul interviurilor pe care vi le-am mai acordat, am mai discutat toate aceste aspecte – specifice unei societăți anomice – asupra cărora nu mai insist.

Deci, în cazul de față nu avem o motivație ideologică pentru supunerea la tratamente inumane și degradante, precum în cadrul regimurilor totalitate, ci una socio-culturală, datorată fenomenului manelei, care exprimă forme premoderne de mentalitate. Ceea ce impune genul acesta de atitudine batjocoritoare”.

Rep. Și cum ați explica faptul că această subcultură care s-a instaurat în România la nivelul maselor, se infiltrează și viciază profund chiar aparatul statului – aparatul administrativ și cel politic? Devenind astfel nu o formă de subcultură benignă, ci una malignă.

„Dar nu mai vorbim doar de o subcultură, ci de o veritabilă cultură dominantă la nivel național, care conține mai multe straturi explicative suprapuse, precum în cazul unei felii de tort. Mai devreme, am vorbit doar despre primul strat, care este cel de natură culturală. De exemplu, avem fenomenul bullying-ului în școli. Copiii sărăcuți, prost îmbrăcați, copiii care sunt neajutorați, care provin din familii mai nevoiașe devin subiectul bullying-ului”.

Rep. Chiar și copiii care performează și au rezultate excepționale la școală sunt expuși bullying-ului, pentru că ceilalți copii percep că acesta este un semn de slăbiciune, de vulnerabilitate. Este performanța și responsabilitatea socială, morală și profesională o vulnerabilitate din perspectiva acestei subculturi?

„Este. Pentru că această subcultură a manelei – devenită cultură dominantă – favorizează băiatul șmecher, nu băiatul educat, respectiv fata șmecheră și cu tupeu, nu fata instruită. Revenind la metafora cu feliile de tort, deasupra stratului cultural care încurajează acest tip de comportament abuziv, există un model educațional disfuncțional, în accepțiunea că educația este cenușăreasa sistemului bugetar. De la Revoluție încoace, imaginea omului educat nu mai este una care să genereze respect și apreciere în societate, școala a decăzut enorm ca valoare socială.

Și noi nu mai reușim să transmitem în societate prin intermediul curelelor de transmisie reprezentate de sistemul național de educație, valorile de care este nevoie pentru a construi o societate echilibrată și bazată pe niște virtuți care să ne țină împreună pe toți.

Peste acest prag, acest al 2-lea strat educațional se adaugă stratul politic și acela al ineficienței administrative. În sensul în care aceste situații din azilele groazei din Voluntari și Afumați ne arată că întreg aparatul politic, administrativ – să spunem civil al statului – plutește peste România, precum PET-urile de Coca-Cola sau de Fanta peste râul Dâmbovița. Aparatul politic și administrativ este absolut ineficient, recrutarea personalului în aparatul de stat se face prin alte metode decât cele dictate de eficiență, diploma de studii sau de profesionalism – în general se recrutează oameni loiali sau recomandați de persoane de încredere. Așadar partea cea mai înfiorătoare după părerea mea a acestei situații constă în dovada pe care o vedem cu ochii noștri a ineficienței absolute a statului.

De altfel, în opinia mea asistăm la o disoluție a statului pe componenta sa politică și administrativă.

La această concluzie ajungem dacă privim instituția care a reușit să demanteleze această rețea mafiotă. Este exact Parchetul Antimafia – DIICOT – ceea ce pentru mine este șocant. Nu prea am văzut multe analize pe această temă. Cum este posibil ca tocmai DIICOT să demanteleze o rețea de exploatare a unor bătrâni făcută la vedere? Într-o vilă din Voluntari. Ei nu erau ascunși prin păduri, nu erau ascunși în peșteri ca în Afghanistan, nu erau rețele de transport de droguri sau chestiuni de acest gen. Era o formă de exploatare dezumanizantă a unor bătrâni cărora li se luau pensiile, casele și nu li se asigurau serviciile de care trebuiau să beneficieze. Toate lucrurile acestea s-au petrecut aproape în văzul lumii și nu a interesat pe nimeni”.

Rep. Da, aceste lucruri se întâmplau chiar în văzul lumii, pentru că vecinii au și sesizat abuzurile. Putem aprecia că persoanele ridicate de DIICOT făceau asta pentru că nu se temeau de nimic? Se simțeau „protejate”?

„Da, așa este. Poliția din Voluntari nu a intervenit, poliția națională nu a intervenit, nicio structură de asistență socială de la nivelul Primăriei Voluntari nu a intervenit, nu au intervenit agențiile guvernamentale de profil de la nivelul Ministerului Muncii (adică Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități), nu a intervenit organismul tutelar pentru această Autoritate și anume Ministerul Muncii, nu a intervenit Corpul de Control din minister (aflat la dispoziția ministrului), nici vreun demnitar politic ales sau numit (primar, deputat, senator, ministru, consilier local sau județean). Nu a intervenit nimeni nici de la nivelul Guvernului României, nu a intervenit nici Corpul de Control al prim-ministrului, nu a intervenit niciun organism politico-administrativ și – deci – civil din aparatul de stat pentru a stopa o formă de abuz instituționalizat făcut la vedere. Care putea fi observat dacă poliția trecea pe stradă, dacă se făceau anchete în mod serios. Am văzut o știre potrivit căreia au existat rapoarte ale inspectorilor sociali de la Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Ilfov, iar rapoartele erau elaborate în mod fraudulos, totul părând pe hârtie că este excepțional.

Așadar, în opinia mea asistăm la falimentul statului român pe componenta sa civilă – politico-administrativă. Din punctul meu de vedere, statul român – care plutește peste societate – ar trebui reorganizat și restructurat din temelii”.

Rep. Nu este singura situație în care reparăm cu ajutorul instituțiilor de forță, cum ar fi DIICOT-ul, disfuncționalități administrative care puteau fi remediate de foarte multă vreme prin metode „soft”, prin controale și demiteri, lucru care ar fi scurtat suferința acestor seniori și, desigur, ar fi rezolvat profund și la nivel structural un scurtcircuit atât de grav al structurilor de protecție socială. Ce tip de criză de leadership și de management avem – din perspectiva acestei situații – în alcătuirea politico-administrativă a României de astăzi?

„Avem aici o uriașă problemă și aici ajungem la stratul cel mai profund al acestei analize. Noi nu mai avem de fapt criterii în România pentru a evalua competența profesională, pentru a evalua meritele și competențele oamenilor care trebuie să ne conducă. Trăim într-o societate amorfă din punct de vedere moral și profesional. Avem în jurul nostru pretutindeni în aparatul de stat persoane lipsite de orice merit educațional și profesional. După părerea mea, probabil peste 50% dintre cei care s-au angajat în ultimii 10 – 15 ani sunt posesori ai unei diplome universitare obținute la celebrele fabrici de diplome și aici mă refer la anumite universități private.

În esență, acest lucru înseamnă că România și-a pierdut busola din punct de vedere al meritelor morale și profesionale a celor care activează în aparatul administrativ. Nu mai putem să discernem binele de rău, competența de incompetență și așa mai departe. Nu mai avem criterii. Iar această situație din Voluntari și Afumați ridică probleme extrem de profunde, de serioase – care transcend de fapt situația în sine. Aici este de fapt cea mai mare problemă.

Faptul că a fost necesar să intervină structurile de forță, structurile militarizate ale statului – și spun asta pentru că probabil DIICOT a apelat și la un anumit suport din partea serviciilor speciale ale statului – asta ne arată falimentul absolut al componentei politice și administrative – deci, civile – a statului român, concluzie care este înfiorătoare. Spun asta pentru că structura politică și administrativă este cea care asigură funcționarea democrației. Iar democrația nu se exprimă prin Parchetul General sau prin serviciile secrete. Democrația se exprimă prin primării, cu primari aleși, prin funcționarea corectă a agențiilor guvernamentale ale statului, pentru că se află sub tutela miniștrilor, care la rândul lor se află în aceste poziții pentru că au primit votul de încredere în Parlament. Așadar democrația se exprimă prin instituțiile care se află sub conducerea politică a celor mandatați de națiune să conducă. Iar cei mandatați de națiune să conducă statul nu reușesc să o facă, din incompetență, din impostură sau din rea intenție, datorită unor relații de clan mafiot. Nu reușesc să exercite atribuțiunile pe care națiunea le-a delegat, prin vot democratic, pentru un mandat de patru ani.

Iar asta este înfiorător. Repet – dată fiind gravitatea situației – asistăm la colapsul politico-administrativ, adică civil, al statului român.

Sentimentul meu este că România pare în acest moment – și nu doar în acest moment – pare că este condusă precum submersibilul Titan care a implodat recent în Oceanul Atlantic. România, asemenea submersibilului Titan, pare condusă de niște oameni temerari și bogați, dar vanitoși și ignoranți, care se joacă cu un joystick. Care este simbolizat prin două pârghii pe care politicienii le folosesc: și anume pârghia legislativă – într-adevăr, emit acte normative – și cea financiară (prin ordonanțarea bugetului de stat). Dar aceste două acțiuni în sine nu au legătură directă cu societatea.

Și, ca să continui comparația, așa cum cei aflați la bordul submersibilului Titan nu puteau să facă altceva decât să privească epava Titanicului, clasa noastră politică privește societatea fără să fie în stare să facă ceva. Temerarii care s-au scufundat cu Titanul nu s-au dus pe fundul Atlanticului pentru a face cercetare științifică marină sau să facă arheologie subacvatică. Ei s-au dus acolo să privească și să se distreze. Desigur, pentru o sumă de 250.000 de dolari. E adevărat, în acest caz i-a costat și propria lor viață. Biletul i-a costat mai mult de 250.000 de dolari.
Însă această sumă mi-a adus aminte de faptul că reprezintă contravaloarea care se vehiculează la bursa neagră a politicii pentru divertismentul suprem din această țară, care este reprezentat de o funcție în Parlamentul României.

Poziționarea pe un loc eligibil costă, iată, cât biletul unei călătorii cu submersibilul Titan. Politicienii, în cazul de față, aflați la comanda acestui joystick mimează interesul pentru societate prin propagandă politică și prin ordonanțarea deșănțată a bugetului de stat în scop propagandistic.
Și lucrurile sunt extrem de facile. Mai ales în contextul financiar (când România, pentru prima dată în istoria ei, este o țară bogată) și tehnologic actual (mă refer la rețele sociale și la dispersia internetului), cu câteva milioane de euro este ușor să construiești orice imagine dorești pentru absolut orice candidat, care evident va pluti peste această țară și se va înfățișa cu o imagine excepțională, fără să aibă vreo legătură cu realitatea.

Aceasta este imaginea pe care o am în minte și aș face această comparație între situația politică, administrativă a României pe care aș compara-o cu călătoria către Titanic a submersibilului Titan care a implodat în Oceanul Atlantic.

Faptul că țara merge bine din punct de vedere al datelor macroeconomice, al poziționării ca politică externă și de securitate, al apartenenței la Uniunea Europeană și la NATO (și acesta este pe undeva un merit al societății românești) este desigur o realitate, dar România funcționează în niște parametri acceptabili datorită faptului că gravităm precum planeta Pământ pe orbita Soarelui.

România gravitează așadar în jurul celor două mari capitale care ne asigură prosperitatea materială și garanțiile de securitate – Bruxelles și Washington – precum o planetă în sistemul solar. Dar dacă ne uităm în profunzimile funcționării societății românești – dincolo de apartenența noastră la UE, de apartenența militară la NATO, dincolo de faptul că avem o politică pro-occidentală, dincolo de faptul că, uneori, Comisia Europeană reușește să ne preseze ca să păstrăm deficitul bugetar în limite rezonabile și să nu sărim coarda în ceea ce privește atingerile grave aduse democrației, rămân gravele disfuncționalități ale societății românești.

În această cheie, populiștii și extremiștii noștri au dreptate când spun că România este cumva condusă de la Bruxelles și Washington. Așa este, dar ei uită să spună cealaltă jumătate de adevăr. Dacă nu s-ar întâmpla asta, România ar ajunge precum o țară din America Latină, adică să fie condusă de clanuri mafiote militarizate, să fie condusă de armate private, ca peste 90% din populație să ajungă să fie sclavi moderni într-un regim de tip neo-feudal. Din păcate nu avem pârghiile necesare, nu avem valorile interiorizate care trebuie transmise prin sistemul educațional copiilor care să permită funcționarea optimă a unei societăți democratice. Din nefericire, este înfiorător faptul că avem nevoie să gravităm – și e bine că gravităm – în jurul celor două capitale, pentru că probabil, altfel, România s-ar desprinde de acest sistem solar și ar rătăci prin Univers.

Cazul Voluntari e definiția limpede a incapacității noastre de a ne auto-guverna în mod democratic și eficient. De fapt, este un eșec al statului democratic pe filiera lui civilă, la 30 de ani de la Revoluție.

Ce este totuși îmbucurător e că filiera, să zicem specială a statului, încă mai funcționează. Și vine în sprijinul celei civile, din când în când, ca în acest caz, când s-a reușit demantelarea rețelei infracționale care opera și administra azilele din Voluntari.

Dar nu se poate guverna așa. E ca și cum am asigura serviciile medicale exclusiv prin medicina de urgență. Și în spitalele din București sunt pline camerele de gardă și saloanele de la urgență pentru că restul sistemului sanitar nu prea funcționează optim. La fel cum nu putem trăi cu poliția la ușă. Faptul că ajungem să demantelăm structuri care prestează abuziv servicii de protecție socială prin intervenția structurilor speciale ale statului de la cel mai înalt nivel ne arată falimentul statului democratic și al statului în varianta civilă. Ceea ce este înfiorător de trist pentru fiecare dintre noi”.

Rep. Practic, din punct de vedere al stării generale, un fel de guvernare într-o stare de urgență, nu neapărat de jure, dar relativ de facto. Ați „demontat”, în volumul „Sociologia proastei guvernări în România interbelică”, mecanismul politico-administrativ care a dus la realitatea dezolantă a „sărăciei lucii” și a condițiilor precare de viață a unei categorii sociale din ce în ce mai mari. Contextul istoric este, desigur, foarte diferit, însă ce lecții a ratat România de astăzi din această istorie?

„Acest tip de guvernare este o continuare a situației pe care o descriu în volumul „Sociologia proastei guvernări în România interbelică”, când țara se guverna aproape doar prin măsuri excepționale. Ceea ce s-a întâmplat în aceste zile ne arată că situația nu s-a schimbat prea mult. Este nevoie de intervenția în forță a Parchetului Antimafia pe baza unor informări făcute de serviciile secrete ale statului într-o situație punctuală a cărei rezolvare ține de competențele diferitelor entități administrative de resort. DIICOT a acționat când toate aceste resorturi ale statului au eșuat. După mine, toate instituțiile administrative care ar fi trebuit să intervină în acest caz ar trebui desființate mâine.

Asistăm astfel la falimentul modelului liberal de descentralizare a acestor servicii sociale ale statului. Sau, în termeni simpli, la falimentul modelului liberal al statului. România are nevoie de un stat puternic (în limite democratice), eficient și competent. Ăsta este adevărul. Iată ce s-a întâmplat prin externalizarea către privat a acestor servicii sociale. Ce s-a întâmplat? Oamenii au căutat profit maxim, evident, deci trebuie să înțelegem cu toții – fără să ne ducem spre socialism sau comunism sau alte obsesii ale unora – dar avem nevoie de un stat puternic și competent, indiferent de orientarea noastră ideologică, că unii suntem mai de stânga sau alții suntem mai de dreapta.

Această idee mi se pare extrem de importantă și ar trebui să ne preocupe pe toți – îmbunătățirea funcționării statului. Pentru că majoritatea problemelor publice nu se pot rezolva decât cu intervenția statului. Avem nevoie de școli, avem nevoie de grădinițe, avem nevoie de creșe, avem nevoie de drumuri publice, avem nevoie de iluminat stradal, de aeroporturi, avem nevoie de granițe sigure. Avem nevoie de servicii de asistență socială, iar toate acestea se realizează cu bani, cu resurse publice. Deci avem nevoie de un stat puternic și funcțional, repet, în limite democratice. Asta este concluzia: nu merge să externalizăm către privat domenii strategice sau esențiale.

Externalizăm către privat și iată unde am ajuns. Ceea ce poate să facă privatul sunt aspecte care nu aparțin domeniilor strategice sau esențiale, cum ar fi educație, sănătate, armată, servicii sociale, și așa mai departe.
Cele mai importante lucruri din viața noastră – cea pe care o trăim în societate – sunt și trebuie să rămână în responsabilitatea statului. Reiau această idee pentru a o sublinie: avem nevoie de un stat puternic pentru că modelul liberal de descentralizare a unora dintre serviciile publice a eșuat. Iar eșecul este usturător”.

Rep. Să spunem, dacă apăsăm acum butonul de panică, și asta facem prin acest interviu, că ar trebui să furnizăm și o soluție. Ce anume credeți că ar fi de făcut în acest moment pentru a reversa acest proces al destructurării statului?

„Am anticipat această întrebare și m-am gândit care ar fi răspunsul. Haideți să ne uităm cum sunt organizate structurile care au intervenit și care sunt funcționale. Haideți să ne uităm la ce merge, cine a intervenit. A intervenit o structură din Parchetul General. Adică au intervenit niște magistrați, procurorii antimafia, procurorii DIICOT. Ca să ajungi magistrat treci printr-un examen de admitere extrem de serios la Institutul Național al Magistraturii (INM), unde nu se intră pe pile și nu sunt examene trucate, ca în administrația publică. Iar jumătate dintre cei care au luat acest examen anul trecut, potrivit unui comunicat al INM sunt posesori ai unei diplome de licență emisă de Facultatea de Drept din Universitatea din București. Deci, la nivel național, judecătorii și procurorii – care acum sunt în formare la INM – sunt absolvenți în proporție de 50% ai Facultății de Drept din cadrul Universității din București. Așadar, DIICOT este funcțională pentru că este formată din persoane care au o calificare universitară serioasă, care au susținut un examen foarte serios la INM și – un alt lucru important – sunt foarte bine plătiți. Ei intră în plată ca judecători și procurori stagiari cu circa 2000 de euro pe lună. Practic, încă de la debutul carierei, un magistrat stagiar are un venit similar cu cel al unui rector de universitate (care este cea mai înaltă treaptă administrativă din învățământul superior).

Toate acestea la un loc, și anume educație, formare profesională, examen de admitere dur, criterii profesionale la intrarea pe post și salarizare bună garantează funcționalitatea acestor instituții și apoi garantarea unei vieți liniștite prin pensionare. Chiar dacă vorbim acum în spațiul public de chestiunea pensiilor speciale – și e drept că există o discrepanță uriașă față de veniturile celorlalte categorii sociale –, totuși, dacă acesta este prețul pe care trebuie să-l plătim pentru supraviețuirea democrației și relativa funcționare statului, îmi retrag criticile privind pensiile speciale. Pentru ca România să rămână o democrație, prețul e prea mic.
Prin comparație cu magistrații, funcționarii recrutați pentru administrația publică sunt posesorii unor diplome fără valoare reală (emise de celebrele fabrici de diplome universitare private), examenele la intrarea pe post sunt trucate sau fraudate, iar salarizarea, chiar dacă în ultima vreme a devenit oarecum satisfăcătoare, rămâne, totuși, incomparabilă cu sistemul de magistratură. Așadar recrutarea funcționarilor e profund viciată, iar rezultatul e falimentul statului.
România poate fi restructurată, cu condiția să îi angajăm pe cei mai buni, pe criterii similare cu cele enumerate în cazul sistemului de magistratură.

Da, lucrul acesta, evident, se poate face doar treptat. Nu se poate realiza de azi pe mâine. Niciun stat nu se mișcă atât de repede și atât de eficient decât într-o dictatură, astfel încât să suspende brusc activitatea unor structuri administrative, după care să facă o curățenie generală în aparatul propriu. Aici trebuie voință politică și un algoritm foarte bine gândit, dar schimbarea nu se va petrece peste noapte.

Dacă tai speranța membrilor de partid, care sunt extrem de modești din punct de vedere intelectual (inclusiv al studiilor și diplomelor), că vor putea ajunge să ocupe niște sinecuri în cadrul aparatului de stat, ei se vor îndepărta de partidele respective. Deci, cu alte cuvinte, ingredientul cancerigen principal îl reprezintă partidele politice din România, care sunt eminamente defectuoase, în ceea ce privește resursa umană. Asta este problema cea mare. E nevoie de voință politică, dar cum ar putea un politician să aibă voința politică de a restructura integral aparatul de stat, pentru ca ulterior să angajeze oameni de calitate, când acei oameni de calitate nu sunt din partidul lui? Și din experiența mea, nimeni nu oferă bani și putere celor din societatea civilă care nu sunt cumva înregimentați. Părerea mea e că funcționalitatea sistemului de magistratură se datorează presiunilor și garanțiilor externe. Din păcate, în cazul aparatului de stat nu există această presiune. Din punctul de vedere al Bruxelles-ului și Washingtonului la acest capitol putem foarte bine rămâne și ignoranți. Nu deranjează pe nimeni din afara României că educația din țara noastră e la pământ. Asta este problema noastră internă”.

Rep. Schimbarea nu are cum să vină în aceste condiții de la vârful politic și de la aparatul administrativ, însă presiunea pentru schimbare ar trebui să vină dinspre cetățeni către structurile statului. Însă cum este posibilă o astfel de schimbare de jos în sus într-o țară dominată, așa cum ați vorbit anterior, de o cultură politică a manelei?

„Suntem într-o minoritate flagrantă și eu nu înțeleg cum se poate întâmpla o astfel de revoluție a bunului simț prin metode democratice. Da, România este abrutizată și manelizată și nu îmi dau seama cum poți să reușești să impui oameni competenți unei majorități incompetente. Probabil că se poate. Dar în acest moment eu nu-mi dau seama cum, într-un astfel de sistem demagogico-democratic cum este România. Cum să convingi o majoritate incompetentă, viciată moral și profesional, că trebuie să fie condusă de oameni morali și competenți profesional? Este un cerc vicios aici și vă mărturisesc că nu știu cum se poate proceda.

Rep. România a avut vreodată un alt model la care să ne putem raporta?

Nu, România nu a avut niciodată un model statal funcțional mai bun decât cel actual și la care să ne putem raporta. Lucrurile se pot corecta exclusiv pe termen lung prin sistemul de educație, care trebuie să fie performant, atractiv pentru tineri capabili și merituoși. Pentru asta este nevoie de voință politică și de finanțare corectă pe termen lung. În momentul în care intrarea în sistemul de educație se va face, pentru profesorul stagiar, la un salariu de – să zicem – 1.500 euro pe lună, vă asigur că toți oamenii profesioniști și competenți vor dori să devină profesori. În 30-40 de ani vom avea rezultatele acestui proces. E nevoie de două generații. Educația este practic urgența și soluția.

Dar din păcate societatea românească este amorfă din punct de vedere moral, iar din acest punct de vedere nu văd cum s-ar putea crea un mecanism eficient de reinforcement a valorilor pe care le-am enunțat mai sus: un sistem corect de recunoaștere a performanțelor școlare, respectul pentru educație și pentru omul educat, profesionalismul și corectitudinea. Nu avem forme de recunoaștere și de validare între noi a calității morale și a competenței profesionale. Ne lipsesc aceste instrumente sau sunt inoperabile social.

Reprofesionalizarea statului este exact ca întoarcerea armelor, în tranșee, în august 1944, când s-a creat situația complicată și dificilă de a lupta împotriva foștilor aliați. E foarte complicată această operațiune de a extrage din aparatul administrativ al statului pe cei care sunt incompetenți, dar adânc poziționați în structurile statului. E foarte greu să dai afară oameni care au deja drepturi dobândite. Pentru că toți dau în judecată angajatorul – statul – și câștigă în instanțele de judecată. Nu se poate demonstra că un examen dat acum 10 ani a fost fraudat. Așadar, unica soluție pe termen lung este consolidarea sistemului de educație – după modelul magistraturii”.

Istoricul Bogdan Bucur, lector universitar la Facultatea de Științe Politice – SNSPA București, a primit, în decembrie 2021, premiul „Dimitrie Gusti” al Academiei Române pentru volumul „Sociologia proastei guvernări în România interbelică”. Distincția este acordată oamenilor de ştiinţă şi litere pentru merite deosebite în contribuția la dezvoltarea culturii şi ştiinţei româneşti.

La finalul lunii noiembrie 2021, Bogdan Bucur a fost distins de președintele Klaus Iohannis, prin decret prezidențial, cu Medalia Aniversară „Centenarul Marii Uniri” pentru „Cartea de aur a Centenarului Marii Uniri” și filmul documentar omonim realizat după aceasta.

CITEȘTE ȘI:

EXCLUSIV. Statul român „pansează” hemoragia de creiere cu salarii de măturător de stradă. Bogdan Bucur: E o urgență națională să dublăm salariile în învățământ și în cercetare. Altfel, România intră ireversibil în degenerescență intelectuală și culturală

30 de centre sociale, închise în urma controalelor dispuse de premier, după dezvăluirile din „azilele groazei.” La cât se ridică valoarea amenzilor

Inspectorii care au avizat azilele Armonia din Voluntari au fost plasați în arest la domiciliu

Peste 50 de bătrâni au fost găsiţi într-un azil pentru vârstnici care funcţiona fără a avea licenţă, în Sectorul 5

UPDATE | Marcel Ciolacu cere noi destituiri, în cazul căminelor de bătrâni. Romașcanu așteaptă și demisia Ralucăi Turcan. Cum răspunde Turcan