Echipele de juniori și junioare ale României au câștigat medaliile de aur la Europenele de tineret, în timp ce cadeții au urcat pe treapta a treia a podiumului.
Imnul României s-a auzit de două ori aseară la Campionatele Europene de tineret de tenis de masă, competiție care se dispută în Gliwice, Polonia.
Plecați din postura de favoriți principali – după ce anul trecut au câștigat aurul continental – băieții pregătiți de Mădălin Ionașcu și Vasile Florea au dominat concursul, impunându-se până în finală, cu 3-0. Edi Ionescu, Iulian Chiriță, Darius Movileanu, Andrei Istrate și Dragoș Bujor nu au avut emoții nici în ultimul act, contra Cehiei, partidă câștigată la fel ca celelalte, 3-0.
De o finală „nebună” au avut parte însă fete, Elena Zaharia, Ioana Sângeorzan, Biana Mei-Roșu, Evelyn Ungvari și Adela Strună. Dirijate de pe margine de antrenorii Elena Sebe și Alexandru Dincă, „tricolorele” au fost conduse cu 2-0, dar au reușit o revenire de mari campioane și s-au impus 3-2, reușind astfel să cucerească aurul, după ce anul trecut au fost nevoite să se mulțumească doar cu argintul european. Din tribună băieții, deja campioni, le-au făcut galerie fetelor.
Medalie au adus și cadeții lui Emilian Bulbuc. Robert Istrate, Robert Podar, Mihai Nagy și Flavius Rus au cucerit bronzul continental.
Rezultatele sportivilor români la Campionatele Europene de tineret de tenis de masă de la Gliwice:
U19 echipe masculin
Finala – România – Cehia 3-0
Darius Movileanu – Simon Belik 3-2
Eduard Ionescu – Ondrej Kveton 3-1
Iulian Chirița – Stepan Brhel 3-0
Semifinale – România – Franța 3-0
Eduard Ionescu – Thibault Poret 3-0
Darius Movileanu – Flavien Coton 3-1
Iulian Chirița – Hugo Deschamps 3-2
Sferturi – România – Croația 3-0
Eduard Ionescu – Leo Vekic 3-0
Darius Movileanu – Borna Petek 3-1
Andrei Istrate – Leon Benko 3-0
Optimi – România – Israel 3-0
Eduard Ionescu – Itay Avivi 3-0
Iulian Chirița – Eitay Shushan 3-1
Andrei Istrate – Uri Almor 3-0
Grupa A: 1. România – 6p., 2. Suedia – 5p. 3. Țările de Jos – 4p., 4. Spania – 3p
România – Suedia 3-0
România – Spania 3-1
România – Țările de Jos 3-1
U19 echipe feminin
Finala – România – Germania 3-2
Ioana Sîngeorzan – Mia Griesel 1-3
Elena Zaharia – Lea Lachenmayer 2-3
Bianca Mei-Roșu – Naomi Pranjkovic 3-1
Elena Zaharia – Mia Griesel 3-0
Ioana Sîngeorzan – Lea Lachenmayer 3-1
Semifinale – România – Franța 3-0
Ioana Sîngeorzan – Clea De Stoppeleire 3-1
Elena Zaharia – Elise Pujol 3-2
Bianca Mei-Roșu – Agathe Avezou 3-2
Sferturi – România – Slovacia 3-0
Ioana Sîngeorzan – Adriana Illasova 3-0
Elena Zaharia – Eliska Stullerova 3-1
Bianca Mei-Roșu – Dominika Wiltschkova 3-2
Optimi – România – Italia 3-1
Ioana Sîngeorzan – Miriam Carnovale 3-1
Elena Zaharia – Nicole Arlia 3-0
Bianca Mei-Roșu – Irene Moretti 2-3
Elena Zaharia – Miriam Carnovale 3-0
Grupa A: 1. România – 6p., 3. Spania – 5p., 3. Belgia – 4p., 4. Suedia – 3p.
România – Spania 3-0
România – Belgia 3-0
România – Suedia 3-0
U15 echipe masculin
Semifinale – România – Portugalia 1-3
Robert Podar – Tiago Abiodun 0-3
Robert Istrate – Dinis Ye 3-0
Robert Podar/Robert Istrate – Tiago Abiodun/Carlos Goncalves 0-3
Robert Istrate – Tiago Abiodun 0-3
Sferturi – România – Ucraina 3-0
Robert Istrate – Yehor Borshchevskyi 3-0
Robert Podar – Nazarii Solodkyi 3-2
Robert Istrate/Robert Podar – Onufrii Hoian/Vadym Soltys 3-1
Optimi – România – Turcia 3-1
Robert Istrate – Kenan Kahraman 3-2
Robert Podar – Gorkem Ocal 2-3
Robert Istrate/Robert Podar – Kenan Kahraman/Gorkem Ocal 3-2
Robert Istrate – Gorkem Ocal 3-1
Grupa B: 1. Polonia – 6p., 2. România – 5p., 3. Anglia – 4p., 4. Bulgaria – 3p.
România – Bulgaria 3-0
România – Polonia 2-3
România – Anglia 3-0
U15 echipe feminin
Locurile 9-12 – România – Austria 3-2
Andreea Jifcu – Julia Dur 3-0
Andreea Băiașu – Celine Palhonzer 2-3
Andreea Jifcu/Alexandra Dicu – Julia Dur/Celine Palhonzer 2-3
Andreea Jifcu – Celine Palhonzer 3-0
Andreea Băiașu – Julia Dur 3-0
Locurile 9-16 – România – Azerbaidjan 3-0
Optimi – România – Suedia 2-3
Grupa D: 1. România – 6p., 2. Ungaria – 3p., 3. Serbia – 3p., 4. Belgia – 2p
România – Serbia 3-0
România – Ungaria 3-1
România – Belgia 3-0