„Ne JEFUIESC elegant turcii”. Turistă din România, nevoită să plătească 1.200 de euro la spital, deși avea asigurare medicală de călătorie

„Ne JEFUIESC elegant turcii”. Turistă din România, nevoită să plătească 1.200 de euro la spital, deși avea asigurare medicală de călătorie
Publicat: 20/07/2023, 15:28
Actualizat: 20/07/2023, 15:29

Caz incredibil în Turcia. O turistă din România a fost nevoită să achite 1.200 de euro la un spital, deși avea asigurare de călătorie, care, teoretic, ar fi acoperit costurile spitalizării. „Ne cam jefuiesc elegant domnii turci și fac prețuri în funcție de client”, afirmă turista.

O româncă aflată cu familia în Turcia a ajuns la spital împreună cu fiica sa, după ce a luat o bacterie. Medicul a spus că ambele ar trebuie internate, iar costul spitalizării și al tratamentului se ridică la 2.400 de euro. S-a întâmplat asta, deși românca avea o asigurare de călătorie, care, teoretic, ar fi trebuit să acopere aceste costuri.

„Suntem în vacanță în Turcia – Antalya – Belek, iar aseară datorită unei inflamații puternice a amigdalelor, am ajuns la spital. Înainte să plecăm în vacanță am făcut asigurări de călătorie prin Allianz ( partener Mondial Asistance), cu decontare directă.

Am vorbit inițial cu cei de la resortul unde suntem cazați, dacă există medic în resort. Ne-au spus că există, dar sunt costuri suplimentare. Am acceptat consultul medical, iar medicul a concretizat faptul că este necesar să merg la spital pentru că inflamația este extrem de puternică și am nevoie de antibiotic perfuzabil urgent.

Au aranjat ei transferul la spitalul ANATOLIA HOSPITAL, spital unde sunt aduși majoritatea turiștilor cazați în zona Belek și Lara. Ajunși acolo ni s-a adus la cunoștință faptul că toate serviciile medicale trebuiesc achitate integral de către noi și că nu acceptă decontare directă cu Asigurarea.

În tot acest timp am vorbit la telefon cu cei de la Mondial Asistance, care au încercat prin toate mijloacele să facă posibilă decontarea directă, fără succes însă.
Ca și costuri: 455 EUR consultație medic pentru adult (maxim 2 minute a durat), 335 EUR consultație medic pentru copil (la fel, maxim 2 minute) pe fetița o durea urechea și avea și ea o inflamație a amigdalelor, dar o formă ușoară”, a scris o turistă din România, pe un grup de Facebook destinat celor care merg în vacanță pe cont propriu.

„Degeaba ai asigurare, că poți să mori cu ea în mână și nu te bagă nimeni în seamă”

„A trebuit să achităm aceste costuri, altfel nu ne consulta nimeni. În urma consultului medical, medicul a constatat că avem nevoie de analize de sânge și tratament perfuzabil cu antibiotic și internare 6 ore, atât eu, cât și fetița mea. Costul: 1200 EUR / persoană, adică 2400 EUR amândouă.

Discutând non-stop la telefon cu cei de la Mondial Asistance și văzând nevoile exacte ale copilului, starea ei de sănătate nu necesită internare și administrare de antibiotic perfuzabil, asta îmi era clar, am concluzionat că ne cam „jefuiesc” elegant domnii turci și fac prețuri în funcție de client.

Le-am spus că, din păcate, nu avem la noi suficienți bani și atunci ne-au spus că o să sune la directorul spitalului să vadă dacă ne pot face un discount. După discuția cu directorul, au venit cu propunerea de 465 EUR / persoană și internare pentru 2 ore, nu 6 ore cum ne-au propus inițial, cu analize incluse.

Am acceptat internarea doar pentru mine, pentru că abia mai respirăm și aveam neapărata nevoie de tratament, iar pentru cea mică ne-au dat o rețetă cu antibiotic. Deci am fost nevoiți să achităm 1255 EUR, altfel plecam cum am venit.

Concluzia: în Turcia, anumite spitale cum este și cazul spitalului ANATOLIA HOSPITAL din Antalya Belek, nu acceptă decât plata pe loc. Asta înseamnă că degeaba ai asigurare, că poți să mori cu ea în mână și nu te bagă nimeni în seamă dacă nu ai bani”, afirmă turista din România.

Sursă Foto – Facebook/RTV

Otilia Serescu
Absolventă a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Otilia Serescu a debutat în mai mult
Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Umbra lui Georgescu la Strasbourg. Mâna dreapta a Dianei Șoșoacă îl considerǎ „cam nebun” pe...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Care sunt scenariile pentru turul 2. Oferta Elenei Lasconi: Guvern PSD-PNL-USR-UDMR. Varianta lui Georgescu: Guvern...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Început de decembrie cu ploi, lapoviță și ninsori. ANM a actualizat prognoza meteo pe 4...
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Gabriel Cotabiță ar urma să fie incinerat marți! Ce dezvăluiri a făcut prietenul lui, Iulian...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
FT: Independenţa militară de SUA, o discuţie din ce în ce mai aprinsă în cadrul...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Dezvăluire șoc despre Călin Georgescu. Actorul Florin Zamfirescu aruncă bomba: Dispar toate!
Zodiile care vor primi o nuia de la Moș Nicolae. N-au fost cuminți în ultima...
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Horoscop 26 noiembrie 2024: Vești îngrijorătoare pentru nativii Săgetător. Planurile Balanțelor sunt răstălmăcite și puse...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Câți dintre utilizatorii de smartphone-uri ar renunța la sex mai degrabă decât la dispozitivele lor?