Autoritățile din Sibiu intenționează să aplice noi taxe. Este vorba despre bani în plus pentru trasul clopotului şi pentru folosirea toaletei din cimitirul municipal. Momentan, propunerile fac parte dintr-un proiect lansat în dezbatere publică.
În cazul în care proiectul va primi votul consilierilor, nimic nu va mai fi gratuit în cimitirul municipal. Pentru folosirea toaletei se va plăti un leu. Doi lei va costa trasul clopotelor, iar pentru a intra cu autoturismul în incinta cimitirului va trebui achitată suma de trei lei.
Pentru săparea unei gropi de mormânt, se va solicita 470 de lei. Curățarea mormântului ar urma să coste 120 de lei, iar igienizarea unui cavou, 70 de lei.
Lista cu tarifele propuse poate fi consultată aici.
Odată cu noile taxe, cresc și amenzile. Cei care execută construcții funerare fără obținerea unui aviz de la primărie vor fi sancţionaţi cu sume cuprinse între 2.000 şi 2.500 de lei. Proiectul de hotărâre stabilește şi taxa de 310 lei pentru concesionarea unui loc de mormânt, în cazul unui deces, conform Antena 3.
Cei care vor să-şi rezerve locul de veci pentru 25 de ani din timpul vieţii trebuie să plătească 1.000 de lei.
Oamenii nu au rămas nepăsători în fața inițiativelor primăriei. Multe persoane au reacționat pe reţelele de socializare şi au scris că o parte din aceste taxe sunt absurde şi că cimitirul municipal devine o societate comercială.
Vă recomandăm să citiți și:
Sursa foto: Alexandra Pandrea (GANDUL)