Elena Gheorghe, despre educația copiilor săi. ”Avem reguli clare pe care le-am impus pe parcurs”

Elena Gheorghe, despre educația copiilor săi. ”Avem reguli clare pe care le-am impus pe parcurs”
Publicat: 27/07/2023, 13:30

Cântăreața Elena Gheorghe, în vârstă de 37 de ani, a vorbit despre felul în care îi crește și îi educă pe cei doi copii ai săi, Amelie și Nicholas.

Elena Gheorghe a debutat pe scena muzicii populare la vârsta de trei ani, cântând un duet împreună cu mama sa, cântăreața de muzică populară Marioara Man Gheorghe. La finele anului 2002, Elena Gheorghe devine vocea principală a formației Mandinga. Ulterior, artista a ales cariera solo. Elena Gheorghe a reprezentat România la concursul Eurovision în anul 2009, unde s-a clasat pe locul al nouăsprezecelea.

În ceea ce privește viața personală, cântăreața Elena Gheorghe este căsătorită de mulți ani cu Cornel Ene, împreună cu care are doi copii, un băiat, Nicholas, și o fetiță, Amelie. În data de 8 iulie 2023, Elena Gheorghe a aniversat 11 ani de căsnicie. Deși este căsătorită de foarte mulți ani, Elena Gheorghe nu și-a schimbat numele de familie, ci poartă în continuare numele de familie al tatălui său. Elena Gheorghe este fiica interpretei de muzică populară Marioara Man Gheorghe. Elena Gheorghe are doi frați, o soră – Ana, și un frate – Costin.

Elena Gheorghe este o mămică dedicată. Aceasta a vorbit, pentru revista Viva, despre cum își crește copiii, despre educația pe care le-o dă acestora, dar și despre pasiunile pe care micuții le au.

Elena Gheorghe, despre educația copiilor săi. ”Când sunt bolnăviori, e haos, sunt niște escroci sentimentali”

Elena Gheorghe a explicat că are grijă ca Amelie și Nicholas să nu petreacă foarte mult timp la calculator sau pe telefon.

”Da, e foarte greu să menții un echilibru, dar nu imposibil. De cele mai multe ori ne iese, pentru că avem reguli clare pe care le-am impus pe parcurs, când am văzut ce se poate întâmpla. Vorbim mult cu ei și le explicăm. Câteodată, înțeleg din prima, alteori trebuie să le repetăm de mai multe ori. În timpul școlii, au voie la ecrane doar în weekend, trei ore, iar în vacanță, au o oră și jumătate la dispoziție pe zi să se joace pe telefon sau pe PlayStation. În rest, pot face orice altă activitate care nu implică niciun fel de ecran. Când sunt bolnăviori, e haos, sunt niște escroci sentimentali”, a declarat artista.

Vedeta a afirmat că ambii săi copii sunt pasionați de artă.

”Ambii au ureche muzicală și voce. Noi ne-am propus dinainte să-i avem că ai noștri copii vor face ceea ce le place în viață. (…) Noi le oferim variante și ei vor alege. Momentan, Nicholas vrea să facă muzică, Amelie, balet și desen. Amelie e argintul viu, e nebunia noastră frumoasă care zburdă de dimineața până seara. E mereu pusă pe glume, are idei trăsnite, știe să se impună și e foarte hotărâtă. Adoră tot ce înseamnă plușuri, are o colecție care cred că ne va da afară din casă în curând și îi plac în continuare dulciurile, dar mănâncă cu poftă fructe și legume, în special morcovi”, a detaliat aceasta.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Forțele Aeriene Ucrainene pot ridica în aer doar trei avioane F-16!
Florin Salam, primele declarații după ce Roxana Dobre și-a luat copiii și s-a mutat la...
FOTO. Fosta ispită de la Insula Iubirii nu ratează nicio ocazie să își arate dragostea...
Soțul Marinei, dentista ucisă în cabinet, rupe tăcerea! Ce mărturisire a făcut în plină anchetă
Noi imagini cu mașina care a produs accidentul din Pantelimon. Bunicul copiilor loviți: „Inconştienţi care...
David Popovici explică succesul victoriei de la JO 2024. Ce a făcut după startul cursei,...
Vedeta, în lacrimi, după ce a aflat că suferă de o boală gravă! „Am moștenit...
Rezultate Titularizare 2024. Edu.ro publică notele finale ale profesorilor, după contestaţii
S-a dat alarma! Gheorghe Șerban a dispărut de duminică. Poliția face apel la populație pentru...
CFR vine cu noi reguli pentru călători! Dacă suferi de o boală contagioasă, poți fi...
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont...
Care e diferența, de fapt, între VEHICUL și AUTOVEHICUL? Mulți cred că știu răspunsul, dar...
Spania amendează Booking.com cu 413 milioane de euro pentru "abuz de poziţie dominantă"
CEVA de pe PLANETA noastră creează OXIGEN ÎNTUNECAT! Ce este acesta?
Mașinile care vor fi interzise. Decizia autorităților: Accesul va fi restricționat
Un fost premier român, la sapă de lemn. Cum a fost surprins în plină stradă
Insula Iubirii sezon 8, 29 iulie 2024. Ce a spus Andrei după ce a văzut...
VIDEO Reacția halucinantă a tatălui adolescentului care a ucis un copil în Pantelimon. Ireal cum...
Culiță Sterp, dezvăluiri neașteptate despre relația cu socrii! Cum se înțelege artistul cu părinții Danielei...
Ce posta pe rețelele sociale adolescentul de 17 ani care a provocat accidentul mortal din...
BANCUL ZILEI. Bulă o sună pe doamna profesoară și o întreabă: -Vă merge frigiderul?
Doliul în tinerețe ar putea accelera îmbătrânirea, potrivit unui studiu