În preajma rectificării bugetare, tot mai mulți actori politici susțin ideea, deloc nouă, a unei economii în instituțiile de stat. Adică, mai puțină hârtie la imprimantă, fără cumpărături de mașini și scoaterea din schemă a posturilor vacante, care manâncă bani, deși nu au un titular.
Se taie cheltuielile, dar nu acolo unde este nevoie de tot efortul pentru proiectele europene. Confirmă asta și ministrul Dezvoltării, Adrian Veștea. La rectificare, nu va cere sume în plus pentru cheltuieli de personal sau cheltuieli cu consumabile sau celelalte, doar cele care vizează investițiile.
În momentul în care au fost verificate decontarea acestor cheltuieli, practic, în solicitarea pe care noi o facem nu o să avem solicitări de cheltuieli suplimentare ale ministerului decât cele vizând investițiile, deci nu avem cheltuieli de personal sau cheltuieli cu consumabile sau celelalte.
Ministrul spune că ar renunța și la șifer, dar nu are voie, pentru că asta cere protocolul de pază.
N-am avut niciodată. Înțeleg că din poziția de demnitari nu mai posibilitatea să conduci. De cele mai multe ori nu am avut șofer nici în poziția de președinte de Consiliu Județean, decât la drumuri lungi și în situații extreme.
Altă instituție, altă inițiativă. Primarul orașului Bistrița a luat mașini gratis și va face o economie „substanțială” în 12 luni.
Prin AFM am achiziționat gratuit, adică cheltuială zero, 25 de mașini electrice Dacia Spring și retragem 25 de mașini cu motor termic. Asta înseamnă o economie, credeți-mă, substanțială pe 12 luni.
Sunt primării care au adoptat deja modelul organizării structurilor, adică un fel de retrogradare de la Serviciu la Birou. 50 de posturi a pus la bătaie primarul Ioan Turc, de la Bistrița, și a făcut o economie de 3 milioane lei.
Dacă un serviciu are nevoie de opt poziții, iar tu elimini două, acea structură devine birou. Și atunci inclusiv șeful de serviciu devine șef birou, a explicat primarul Bistriței.
Am făcut acest lucru, știu cum se face, impactul este categoric favorabil și am discutat despre circa 50 de posturi, iar impactul este de aproximativ 3 milioane de lei. Deci, nu discutăm despre o sumă foarte mică.
Cu toată economia, Bistrița tot mai are nevoie de bani: „discutăm despre circa 100 de milioane de lei de care avem nevoie ca de aer, pentru continuarea implementării proiectelor cu finanțare europeană, îndeosebi cele prin PNRR”, a spus Ioan Turc.
Foto: captura facebook / PNL