În timpul verii, mulți turiști aleg drumețiile montane, dar salvamontiștii atrag atenția asupra unui pericol de care trebuie să ținem cont atunci când mergem la munte.
Mai ales în perioadele foarte călduroase, precum cele din ultima vreme, viperele reprezintă un pericol foarte mare la munte, mai ales atunci când turiștii sunt neatenți și vin nepregătiți în zonele respective.
Inșiși turiștii spun că au întâlnit vipere pe trasee montane, unele chiar intens circulate, potrivit Observator.
„Atenție la vipere pe traseul spre Vârful Negoiu. La întoarcere de pe vârf, începând de la lacul Călțun până jos spre Piscu Negru, am întâlnit 5 vipere”, atrage atenția o turistă.
Potrivit specialiștilor, unele dintre cele mai periculoase zone sunt cele cu stânci, expuse în mod direct la soare. Tot ei spun că turiștii se întâlnesc tot mai des cu vipere în zone care până acum nu erau cunoscute pentru astfel de situații, cum ar fi Piatra Craiului sau Făgăraș.
Salvamontiştii trag un semnal de alarmă şi spun că iubitorii de drumeţii trebuie să aibă mare grijă la echipament. Hainele şi încălţămintea adecvate pot face diferenţa între viaţă şi moarte. Şi, evident, mare atenţie pe unde călcaţi!
„Este de preferat să ai un pantalon lung, sau măcar o aşa zisă parazăpadă dintr-un material mai uşor, care şi vara să poată să vină până sub genunchi. Să fim atenţi să primim înaintea noastră pe potecă. În momentul în care vrem să ne odihnim, să ne relaxăm, să cercetăm vizual zona să nu ne aşezăm chiar pe ele”, spune Alexandru Nagy de la Salvamont Brașov.
În cazul unei muşcături de viperă, specialiştii spun că nu trebuie să încercăm să aspirăm veninul cu gura, cum am văzut în filme.
Medicii le recomandă persoanelormușcate de viperă să se miște cât mai puțin, pentru a nu facilita împrăștierea veninului în organism.
„Pacientul trebuie să facă cât mai puţine mişcări. Deci nu avem voie să strângem, să muşcăm locul, să producem sângerări, ci trauma în zona respectivă să fie cât mai puţin făcută”, spune Marius Leonte, de la Spitalul Județean Brașov.
Ca în alți ani, lipsa serului antiviperin este o problemă. Spre exemplu, în județul Brașov sunt în acest moment disponibile doar șapte doze, mai notează sursa citată.
Sursa foto: Shutterstock