UPDATE. Război total între Godină și Recorder:„Niște tocilari naivi. Ancheta de la IPJ Bihor, un fâs”.Reacția jurnaliștilor și contraatacul lui Godină

UPDATE. Război total între Godină și Recorder:„Niște tocilari naivi. Ancheta de la IPJ Bihor, un fâs”.Reacția jurnaliștilor și contraatacul lui Godină
Publicat: 30/07/2023, 15:01
Actualizat: 30/07/2023, 22:48

Polițistul Marian Godină a publicat, duminică, o analiză complexă a unui reportaj Recorder, și spune că ancheta respectivă ar fi un fâs și un fals. Potrivit Recorder, un polițist din Oradea ar fi fost presat de superiori să renunțe la o plângere împotriva unui „cunoscut om de afaceri”, cu a cărui soție a avut un conflict.

UPDATE. Jurnaliștii de la Recorder au reacționat la acuzațiile lui Marian Godină cu un foarte lung „jurnal” al evenimentelor și documentelor din dosarul în care polițistul din Oradea a fost cercetat, într-o anchetă internă, pentru „manifestarea unui comportament neadecvat în societate“.

„Îl informăm pe Marian Godină că toate informațiile pe care le-a expus (mai puțin cele false, după cum vom arăta în continuare) erau cunoscute de jurnaliștii Recorder cu mult înaintea publicării și putem să dovedim acest lucru cu ușurință. Dacă ne suna să verifice (cum fac jurnaliștii înainte să arunce un articol în spațiul public), i-am fi explicat și dovedit că s-a grăbit cu eticheta de amatori atunci când a afirmat că el a aflat informații mai multe ca noi în timp ce stătea întins pe șezlong.

Da, intuim întrebarea: Și dacă am avut informațiile de ce nu le-am inclus în material, în timp ce Marian Godină a făcut dreptate și le-a pus repede pe Facebook, oferind chiar și acces preferențial celor dispuși să plătească și să le afle mai devreme?

Pentru că nu toate informațiile pe care le afli pe parcursul unei documentări sunt adevărate sau sunt relevante pentru materialul jurnalistic, care trebuie să urmărească în primul rând interesul public”, scriu cei de la Recorder.

Ei „demontează”, pas cu pas, toate acuzațiile formulate de Marian Godină în legătură cu ceea ce polițistul cataloghează a fi o anchetă neprofesionistă.

La puțin timp după publicarea replicii jurnaliștilor de la Recorder, pe care o puteți citi integral aici, Godină a postat pe pagina sa de Facebook o reacție la reacția autorilor anchetei jurnalistice pe care a criticat-o.

„Din răspunsul Recorder am aflat că aceștia spun cu mândrie că aveau deja toate informațiile pe care eu le-am scris azi, dar au considerat că nu servesc interesului public.
Deci faptele că două martore au văzut cum polițistul a scuipat de două ori o femeie, că femeia era însoțită de o fată minoră, li s-au părut irelevante jurnaliștilor.
La fel toate celelalte omise, se pare că intenționat, au fost considerate a nu servi interesului public. Adevărul e că da, v-ar fi stricat întreg reportajul.
Rămâne doar sa așteptăm soluția parchetului”, a scris Godină cu puțin timp în urmă pe Facebook.

Știrea inițială. Potrivit lui Marian Godină, datele furnizate de polițistul Paul Filimon în investigația Recorder ar fi, de fapt, o manipulare.

Godină îi acuză astfel pe jurnaliștii de la Recorder că sunt niște „tocilari naivi”, iar ancheta lor ar fi „un fâs”.

„Revenind la reportajul de zilele trecute, l-am urmărit în timp ce mă aflam la mare, iar prima impresie pe care mi-a lăsat-o a fost că e un mare fâs, cu multe afirmații îndoielnice, dar mi-am propus să nu îmi ocup concediul dându-mi cu părerea despre reportaj.

Pentru că mesajele pe care le primeam nu se mai opreau, am decis să îmi scriu public părerea, mai ales că mă mustra puțin conștiința, văzând cât de nedrept sunt atacați unii oameni, dar și instituția în care muncesc de 17 ani, iar eu stau și tac doar ca să nu mă complic.

Mi-am scris părerea, iar apoi a urmat dezastrul. Oameni total dezamăgiți de mine, oameni care mi-au scris că m-am vândut, oameni care mi-au comentat în fel și chip. Și cât de ușor ar fi fost să mă cocoț și eu pe valul de populism și să strig și eu la unison câtă corupție e la IPJ Bihor și ce nenorociți sunt ăia de acolo, așa cum, de altfel, au făcut unii polițiști dornici de afirmare în spațiul public, care și-au aplaudat colegul Filimon de la Bihor, bucurându-se de aprecierea temporară a publicului”, scrie Marian Godină.

„Îți trebuie ceva curaj să fii împotriva Recorder”

Acesta spune că trebuie să ai curaj să fii împotriva Recorder.

„Eu sunt altfel, sunt conceput să nu-mi placă nedreptatea și să nu pot să tac nici măcar atunci când tăcerea mi-ar fi mai bună decât vorbitul.

Deoarece îți trebuie ceva curaj să fii împotriva Recorder, publicația care ne dă speranța că cineva mai face și jurnalism pe bune în țara asta.

E greu să auzi de la Godină că nu e de acord cu Recorder și va fi și mai greu de citit ce voi scrie în continuare.

Astăzi, când scriu acest text, afirm că jurnaliștii Recorder care au realizat reportajul cu IPJ Bihor sunt doar niște tocilari naivi cu aere de investigatori, niște bieți editori care dacă au dat trei telefoane au impresia că au investigat. Asta e varianta bună, sper totuși că nu sunt niște ticăloși care au făcut tot ce au făcut cu intenție. Mai cred că sunt și foarte ofticați, că s-au învățat să fie adulați, iar oamenii să tremure când aud la capătul telefonului „Bună ziua, sunt de la Recorder”.

Reportajul de la Bihor e unul extrem de slab, e de fapt prezentarea poveștii unui om, a variantei lui, pe lângă care au dat câteva telefoane. Asta numesc ei investigație. Mă întreb ce-o mai fi alea în care jurnaliștii caută, află, cercetează, întreabă, au surse beton, capătă documente, interceptează lucruri serioase etc. Tot ce au prezentat în reportaj le-a fost furnizat de Filimon, nimic nu au obținut ei.

Pe lângă că e foarte slab și fals, reportajul face extrem de mult rău unor oameni și unei instituții.

Nu știu dacă Mihai Voinea, unul dintre cei care au facut acest reportaj, va conștientiza ce rahat mare a făcut și dacă va avea tăria să își ceară scuze și să recunoască față de publicul său că a greșit. Înclin să cred că nu și înclin să cred că a făcut reportajul în așa fel încât să aibă cât mai multe vizualizări și mai puțin interesat să prezinte adevărul”, a scris Marian Godină.

Polițistul și-a prezentat apoi argumentele pentru care susține că reportajul Recorder ar fi un fals.

„A venit scuipatul pe care polițistul i l-a aplicat prin geam”

„Să-i dăm drumul expunerii cazului acum, cu mențiunea că îmi asum tot ceea ce veți citi, iar pe persoanele care vor considera că am scris ceva fals le îndemn să mă acționeze în instanță.

În data de 22.02.2022, în jurul orei 14, o femeie se afla în mașină, într-o parcare din Oradea, în aceeași mașină aflându-se și fiica sa minoră.

Deși la ora aia, în mod normal, trebuia să se afle la serviciu (repet, era ora 14) polițistul Filimon a ajuns și el în parcarea de domiciliu cu un autoturism și s-a arătat deranjat că mașina femeii îi ocupa o parte din locul de parcare. Femeia i-a spus că dă mai în spate, iar pentru că bărbatul tot gesticula, a deschis geamul și l-a întrebat care e problema.

A venit scuipatul pe care polițistul i l-a aplicat prin geam, de față cu fiica femeii, care a început să țipe. A venit și un al doilea scuipat.

Fac aici o paranteză. Vestea că un bărbat a scuipat o femeie în parcare ar scandaliza opinia publică. Apoi, vestea că cel care a scuipat femeia ar fi și polițist ar amplifica revolta.

Ei bine, jurnaliștii investigatori Recorder au aplicat o metodă prin care au deviat atenția de la gestul scuipatului unei femei. Ia fiți atenți aici.

Femeia nu era o femeie oarecare, era femeia unui „cunoscut om de afaceri din Oradea.””, scrie Marian Godină.

Polițistul spune că au existat martori la incedentul din parcarea respectivă, de care Recorder nu s-ar fi interest.

„Ba mai mult, în animația grafică pe care jurnaliștii au făcut-o, au desenat mașina femeii ca fiind una babană, un SUV, să lase impresia unui coconet în haină de blană cu un servitor lângă ea.

Eee, vedeți? Parcă alta e imaginea acum. Într-o societate în care punem egal între om de afaceri și mafiot, șmecheraș, influent, deja sunt mulți dintre cei cărora parcă nici nu le-ar fi părut așa rău dacă femeia aia își lua un scuipat în ochi.

„Dă-ți-o drecu’, că are bani, mai merită și câte un scuipat ca să vadă și ea cum e traiul greu”.

Jurnaliștii de la Recorder au trecut rapid peste eveniment, afirmând că nu au existat martori la incident și că în imaginile video nu se văd decât niște siluete. Lucru complet fals. Desigur, filmarea o au chiar de la Filimon, că doar asta e pentru ei investigație.

Măi băieți, ați mers în parcarea respectivă să verificați dacă au fost sau nu martori? Ați întrebat vecinii? Eu vă zic că au fost martori, care chiar au fost audiați, dar de care Filimon nu a amintit nimic, iar Recorder nu s-a sinchisit să afle. Au fost doi martori oculari la evenimentul din parcare, Filimon are toate datele lor și le-ar fi putut spune celor de la Recorder că au fost martori. Așadar, evenimentul scuipatului a fost demonstrat cu martori”, scrie polițistul.

Potrivit lui Marian Godună, polițistul Filimon ar fi trebuit să fie la serviciu la ora aia.

„La ora aia ar fi trebuit să fie la serviciu”

„În acea parcare femeia era acolo pentru a-și duce fiica minoră la nișe cursuri, așa cum ar face orice mamă, soție de om de afaceri sau nu. Nu ieșise din casă ca să fie scuipată de un polițist care la ora aia ar fi trebuit să fie la serviciu, că tot afirmă cu gurița lui în reportaj, spre aplauzele publicului, că e plătit din taxele cetățenilor. Păi, măi, Filimoane, tu te duci acăsică pe banii contribuabililor, iar în drum te oprești să scuipi femei? Desigur că, după incident, pentru a nu exista probleme, lucrurile au fost aranjate astfel încât Filimon să pară că de fapt se învoise de la serviciu la acea oră. Frumos, nu? Și asta s-a omis în reportaj.

Să recapitulăm, evenimentul s-a produs la o oră la care dl Filimon ar fi trebuit să fie în timpul programului. După incident, cu fetița plângând lângă ea, femeia l-a sunat pe soțul ei, adică pe cunoscutul om de afaceri Dronca. Acum luați o pauză din citit și puneți-vă întrebarea asta: am auzit vreodată de omul de afaceri Dronca? Cu siguranță nu. Atunci, poate ne explică Recorder ce înseamnă „cunoscut”. Vor spune unii că e cunoscut doar în Oradea. Îi rog pe orădenii care au auzit de Dronca să scrie în comentarii.

Așadar, asta e o minciună marca Recorder comisă cu rolul pe care l-am explicat mai sus.

Eu am auzit prima dată de Dronca taman în reportajul Recorder, iar aseară, în mesageria paginii i-am găsit un mesaj în care mă ruga să ne auzim la telefon și îmi lăsa nr de tel. Am stat pe gânduri dacă să-l sun sau nu, dar l-am sunat. L-am sunat direct pe telefon, nu pe whatsapp, tocmai pentru a nu se interpreta vreodată că cine știe ce secrete am vorbit. Eram doar tare curios să-i aud varianta.

A fost mult mai mult decât mă așteptam. Am realizat cât de mult rău pot face niște jurnaliști din prostie, din dorința de a-și captiva publicul și, de ce să nu o spun, pentru bani și vizualizări.

Am vorbit cu un om care părea epuizat, nedormit și panicat. În timp ce îmi povestea, a avut câteva momente în care m-a rugat să aștept să se liniștească.

Mi-a zis că e un om simplu, că se scoală la 6, că se urcă în stivuitor și conduce camioane, că a realizat totul de la zero și că nu îl știe nimeni în Oradea. Că s-a trezit peste noapte infractor și că are e-mailul plin de mesaje, de înjurături și amenințări, după ce numele firmei i-a apărut prin comentarii. Mi-a zis că fiica sa e sunată de colegi și e panicată. Mă întreba oarecum isteric la telefon cu ce a greșit. De ce e terfelit public, când nu a avut niciodată nicio problemă cu poliția și cu legea? Mi-a spus că a învățat că dacă soția îți e scuipată de un polițist mai bine îți vezi de treabă”, scrie Marian Godină.

Polițistul a prezentat apoi varianta omului de afaceri.

„Mașina lui Filimon are numere preferențiale care îi indică numele, dar chiar el afirmă în reportaj că e pe numele socrului său”

„L-am rugat să îmi povestească cu calm. A început prin a-mi mulțumi că am fost singurul care a prezentat varianta cea mai apropiată de adevăr.

În ziua incidentului, a fost sunat de soția sa care i-a spus că un bărbat a scuipat-o. A mers acolo, dar când a ajuns, Filimon nu mai era, mai era doar mașina.

Ca o altă paranteză, mașina lui Filimon are numere preferențiale care îi indică numele, dar chiar el afirmă în reportaj că e pe numele socrului său. Nu e nicio mașină tocmai ieftină, semn că truda de care vorbește atât de emoționant în reportaj a dat roade. Acum pot doar bănui de ce alege cineva să își treacă mașina, care e clar că îi aparține, pe numele socrului. Vă las și pe voi tot doar să bănuiți.

Unul dintre vecinii lui Filimon, aflat în zonă, s-a dus la „ilustrul om de afaceri” și i-a spus că ăla de a scuipat femeia e polițist, că-l cheamă Filimon și să aibă grijă cu el că nu e tocmai ușă de biserică.

Mai departe, soțul a sunat un amic polițist și i-a zis ce a pățit, i-a spus că cel care scuipase e polițist, i-a zis că-l cheamă Filimon și ce numere are la mașină. Acel politist i-a confirmat că e Filimon și, la rugămintea omului, i-a dat nr de telefon. Pentru asta, polițistul nu a interogat nicio bază de date, oricum numerele de telefon nu există în bazele de date. Așadar, ce a făcut polițistul poate fi cel mult imoral, acel gest de a da cuiva nr de tel fără acordul lui, cam la fel cum a făcut jurnalistul Recorder când mi-a aflat numărul de telefon și m-a sunat. Habar nu am cine i-a dat numărul meu căci nu m-a sunat nimeni să îmi ceară acordul ca să-i dea nr meu lui Voinea de la Recorder. De altfel jurnaliștii Recorder au făcut rost de numerele de telefon ale tuturor polițiștilor din reportaj. De unde le-ar fi putut afla dacă nu tot de la un polițist.

Omul de afaceri l-a sunat pe Filimon și afirmă că singura amenințare a fost aceea cu „o să te dau la ziar”. Filimon i-a spus să se întâlnească, dar omul a refuzat și i-a spus soției să meargă la Poliție pentru a face reclamație, lucru pe care soția l-a și făcut.

Ajunsă la poliție, ea a fost cea care le-a indicat polițiștilor numele „scuipătorului”, ci nu invers. Ea știa deja că omul care o scuipase în parcare se numește Paul Filimon și că e polițist.

Mă întreb cum ar fi reacționat opinia publică dacă un bărbat ar fi scuipat o femeie, iar polițiștii care s-ar fi ocupat de caz ar fi încercat să ascundă identitatea acestuia și faptul că e polițist. Chiar, v-ați pus întrebarea asta?”, scrie Marian Godină.

Acesta mai scrie că Filomon nu s-ar fi întâlnit cu inspectorul – șef din poliție.

„Faptele că polițiștii au accesat ilegal bazele de date și că i-au furnizat femeii datele polițistului sunt complet false”

„Faptele că polițiștii au accesat ilegal bazele de date și că i-au furnizat femeii datele polițistului sunt complet false, sunt niște speculații pe care jurnaliștii Recorder le-au luat de bune si le-au dat mai departe, amatoricesc, fără nici măcar o probă. La primirea reclamației, polițiștii au interogat baza de date, lucru perfect legal. La acel moment nici nu aveau ce date să-i furnizeze sotiei, chiar ea fiind cea care le-a spus lor numele lui Paul Filimon.

La fel de falsă e întâlnirea pe care inspectorul șef ar fi avut-o cu omul de afaceri, întâlnire care nu a avut loc niciodată, doar în mintea lui Filimon și probabil a celor de la Recorder care au înghițit pe nemestecate tot ce le-a livrat Filimon, probabil și pentru că suna bine pentru public.

Din nou, ni se prezintă un registru în care apare că numele omului de afaceri nu apare ca intrând în inspectorat. E simplu, nu apare pentru că nici nu a intrat vreodată.

De altfel, lucru omis de Filimon și neverificat de Recorder e că Filimon i-a depus inspectorului șef al IPJ Bihor o plângere penală care a vizat toate aspectele sesizate în reportajul Recorder, iar aceasta a fost soluționată de Parchet prin clasare pe motiv că faptele nu există. Cum ar fi dat oare la public informația asta? Desigur, Filimon a zis doar ce a vrut el, văzând probabil că jurnaliștii Recorder înghit ca Grivei.

De exemplu, nu le-a zis jurnaliștilor că tocmai el a fost cel care l-a apelat telefonic pe omul de afaceri, în ziua de Paște, vorbindu-i în dodii despre sărbătoarea Paștelui și bătând spre o împăcare, întrucât la acel moment femeia nu își retrăsese plângerea împotriva lui.

Ia ziceți, jurnaliștilor de investigații complexe, acest detaliu nu vi l-a spus Filimon? Nu ați reușit să îl aflați în „atâtea luni de muncă”?

Nu de alta, dar eu am aflat asta stând în izmene pe plajă. Să mergem mai departe”, este reacția lui Marian Godină.

Polițistul mai sune că inspectorul șef nu avea de ce să încerce să împace părțile.

„În reportajul Recorder, se tot bate apa în piuă că inspectorul șef a tot încercat să împace părțile pentru ca Filimon să își retragă plângerea și ca toată lumea să fie fericită.

Ia să vedem, ar fi fost posibil așa ceva? Categoric nu. Pentru infracțiunea de acces ilegal la un sistem informatic, cea reclamată de Filimon, nu există posibilitatea retragerii plângerii sau a împăcării părților, așadar nu avea niciun sens ca cineva să încerce o împăcare, dosarul avea oricum să își urmeze calea legală la Parchet. Informația asta a ajuns și la Recorder, dar se pare că a fost tăiată la montaj.

Singura care își putea retrage plângerea, ceea ce s-a și întâmplat, a fost soția omului de afaceri.

Filimon nu își putea retrage nicio plângere, nici dacă voia, nici dacă era presat să vrea.

Aflând că va trebui audiată și fiica minoră, femeia a decis să renunțe la plângere pentru a nu o traumatiza încă o dată pe fată, și așa speriată. (Tatăl fetei mi-a zis că, după incident, fata are reacții de teamă când vede mașini de poliție.)

Mare greșeală, dacă mă intrebați pe mine, pentru că din acel moment Filimon și-a jucat altfel cartea și a trecut la atac simțind că mingea e în terenul lui.

Cu atât mai mult cu cât la muncă avea niște probleme, una dintre ele fiind aceea că se pontase ca fiind la serviciu în weeekend, asta deși el nici nu trecuse pe acolo, lucru confirmat de camerele video, și lucru pentru care e plătit suplimentar, ufff, taman din banii contribuabilor, după cum spune chiar el cu patos, cetățenii care l-au ridicat la rang de erou pe cel care i-a manipulat atât de bine prin ceea ce a spus, dar și prin ceea ce a ascuns și profitând de naivitatea unora care consideră că investigațiile pot fi făcute doar prezentând povestea unei persoane și dând trei-patru telefoane.

Să recapitulăm: polițistul Filimon s-a pontat fictiv ca fiind la serviciu în weekend fiind plătit în regim de weekend, din banii cetățeanului onest, plătitor de taxe. Tot pe aceiași bani, politistul Filimon a solicitat să stea acasă în concediu de studii pentru a frecventa Facultatea de Teologie.

Normal că nu i s-a aprobat așa ceva pentru că nu îndeplinea condițiile legale. Voi la serviciu primiți bani pentru concediu de studii?

Pentru că s-a pontat ca fiind de serviciu în weekend deși el nu a dat pe la serviciu, polițistul Filimon e cercetat”, scrie Marian Godină.

Potrivit polițistului, omul de afacer din Oradea a primit mai multe amenzi de circulația, lucru care ari fo fost imposibil dacă ar fi avut poliția „la picioare”.

„Același om de afaceri cunoscut, influent și cu poliția la picioare are amenzi rutiere primite tocmai în Oradea și achitate fără obiecțiuni.

Cum oare, un om cu poliția la picioare, să primească amenzi de circulație?

În același reportaj, polițistul Filimon explică cum a găsit pe clanța ușii un fel de scârmâz alb, un soi de amenințare care l-a pus în mare gardă.

A urmat anchetă și s-a stabilit că pe clanța ușii sale era o substanță inofensivă.

Acum, vă întreb eu pe voi, cine și de ce, pentru un incident banal într-o parcare și-ar fi dorit să-l amenințe și de ce ar fi urcat la el în scara blocului riscând să fie văzut de vreun vecin, pentru a-i mânji clanța cu o substanță inofensivă?

Cine oare, cine oare? Haideți, că nu e greu să vă dați seama cine.

Mai departe, în același reportaj Recorder, lucru care mie mi se pare cel mai grav, se insinuează că Filimon ar fi fost picat la testul psihologic pentru a fi șicanat și a fost declarat apt condiționat.

Ne spune Filimon așa „am fost programat la un test psihologic”.

Din nou, jurnaliștii Recorder tac mâlc și nu întreabă dacă a fost programat el singur sau e vorba de evaluarea psihologică periodică pe care o dau toți polițiștii.

Exprimarea lui lasă să se înțeleagă că singurel a fost testat, parcă dinadins, după evenimentul din parcare, din răzbunare.

În realitate, evaluarea psihologică a avut loc la un an după incident și a avut loc laolaltă cu toți colegii, fiind vorba de evaluarea psihologică periodică.

În urma rezultatului, polițistului Filimon i-a fost retrasă arma și i s-a recomandat consult medical de specialitate.

Trebuie precizat că pe parcursul anului, polițistul Filimon a zis că se simte amenințat și a solicitat dreptul la a purta arma în permanență, atât la serviciu cât și acasă, în timpul liber, lucru care i-a fost aprobat tocmai de inspectorul șef ăla rău care avea ceva cu el.

Reportajul Recorder lasă de înteles că polițiștilor incomozi le e închisă gura cu ajutorul psihologilor, lucru pe care eu il consider total fals.

De altfel, normal că întotdeauna polițiștii cu probleme psihologice vor fi și incomozi, pentru că au tot felul de idei năstrușnice.

Ba chiar eu primesc mesaje de la mulți polițiști care mi se plâng că se dorește înlăturarea lor prin faptul că sunt declarați inapt psihologic din cauză că sunt incomozi sistemului.

Mesajele astea le primesc la ore din noapte, de multe ori însoțite de citate biblice și de alte bazaconii pe care acești polițiști „incomozi” găsesc de cuviință să mi le trimită mie.

Cu ajutorul Recorder, astfel de polițiști vor fi tot mai greu de scos din sistem, iar printre noi vor umbla polițiști cu bălăuane în cap, dar cu pistol la brâu.

A doua zi dimineață, după reportaj, fosta avocată a lui Filimon, atenție, fosta, afirmă că a primit un telefon în care a fost amenințată și i s-a spus să aibă grijă pe cine reprezintă la IPJ Bihor că va lua bătaie.

Acum, că aveți toate datele, nu doar ce au putut cei de la Recorder, vă întreb eu: ține o fi sunat fosta avocată, ține oale?

Eu acum aștept ca jurnaliștii Recorder să recunoască public că au gafat, că s-au pripit și că au documentat foarte slab, spre deloc, acest caz. Asta în cazul în care nu au făcut asta doar pentru vizualizări, ceea ce e foarte probabil.

Cert e că eu, de azi înainte, îi voi privi cu mult scepticism pe acești băieți, mai ales că am văzut ce înseamnă pentru ei a investiga.

Mihai Voinea, să nu mă mai suni după articolul ăsta, mie puțin îmi pasă că ești tu de la Recorder. Pentru mine contează să realizezi că a fi jurnalist de investigație e ceva mult mai mult decât ai încercat tu să faci. Mai sper să realizezi cât mult rău ai reușit să faci prin amatorismul de care ai dat dovadă și că o fată minoră e speriată și panicată pentru că părinții ei au fost terfeliți în fel și chip doar pentru că mama sa a fost scuipată, de două ori, de un politist cu comportament de derbedeu pe care voi l-ați portretizat drept erou.

PS Filimon știa foarte bine că omul de afaceri a obținut numele lui de la vecinii săi, din parcare, dar nu v-a zis, și-a bătut joc de voi”, a mai scris Marian Godină.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Unul dintre polițiștii care i-au prins pe suspecții crimei din Vaslui este Marian Godină. Cum...
BREAKING | Bogdan Cristoiu a murit încercând să salveze un tânăr de la înec 😢...
FOTO. Cum au apărut soția și fiica lui Adrian Ilie la nunta lui Ianis Hagi!
Gigi Becali, implicat într-un accident rutier! Ce se întâmplă în aceste momente cu patronul FCSB?
O grădină din Teleorman, plină cu palmieri, face furori pe internet. "Mulți nu cred că...
De necrezut! Cât costă un șnițel de pui cu piure de cartofi, la 'împinge tava'...
Cerința CIUDATĂ a lui Shannen înainte de a muri. Pe cine nu dorește la funeralii...
Candidaţi record la Titularizare. De ce a izbucnit în lacrimi o tânără din Republica Moldova
Calvarul de nedescris prin care a trecut doctorița Marina, înainte să fie găsită moartă în...
Limba romani a apărut pe Google Translate! Ce variantă a acestei limbi a fost aleasă...
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Este legal să treci pe roșu pentru a face loc ambulanței sau pompierilor? Ce spune...
Caniculă şi furtuni violente. România, sub cod roşu, portocaliu şi galben simultan
50.000 de oameni AU DISPĂRUT peste noapte! Ce s-a întâmplat?
Amendă de 825 de lei. Greșeala pe care polițiștii nu o mai iartă. S-a schimbat...
WhatsApp introduce o funcție senzațională. Totul se schimbă
Cum arătau Andrei și Cristina Rotaru la Mireasă pentru fiul meu. Imagini de la începutul...
„Ne-am potolit cu furatul” Reciclarea PET-urilor a devenit o afacere profitabilă! Cât câștigă românii pe...
Cristina Cioran, destăinuiri cu lacrimi în ochi despre momentul în care și-a adus pe lume...
FOTO EXCLUSIV! Un festivalier a intrat în baia destinată zonei de corturi de la Electric...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Am mers, recent, într-un magazin unde scria că e deschis 24...
Cea mai rară gaură neagră din Calea Lactee, ascunsă după 7 stele care „nu ar...