Mugur Ciuvică, președinte al Grupului de Investigații Politice, a fost invitatul lui Marius Tucă într-o ediție transmisă live de Gândul. Acesta spune că Dan Voiculescu ar fi putut face în așa fel încât să nu ajungă în închisoare. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă
La finalul anului 2008, profesorul Gheorghe Mencinicopschi a fost trimis în judecată de Direcția Națională Anticorupție – DNA, alături de Dan Voiculescu, într-un dosar privind privatizarea frauduloasă a Institutului de Cercetări Alimentare – ICA.
„Voiculescu, din punctul meu de vedere, are principalul lui merit: că a luptat cu Băsescu. A făcut și pușcărie. În lupte se mai și exagerează, dar a fost un om care a luptat.
Voiculescu putea să rezolve problema cu pușcăria. L-au băgat la pușcărie în august 2014. Băsescu a ținut neapărat să-l bage până se termină mandatul lui, că nu avea încredere că îl mai bagă apoi.
Lui Voiculescu i-au făcut un dosar absolut aberant”, a declarat Mugur Ciuvică.
În ceea ce privește cazul lui Năstase, acesta spune că „a existat și prezumția de nevinovăție. Erau probleme cu corupția și sunt și acum în România. El a spus așa: lupt împotriva corupției. Sunt convins că a vorbit și cu parteneri, și cu americani, și cu ambasadori de alte părți. Brusc, corupții erau dușmanii lui.”
Emisiunea o puteți urmări pe mariustuca.ro, miscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook Marius Tucă și Gândul, și pe canalul de YouTube Gândul. ”Tineți aproape!”
Soția politicianului și omului de afaceri Dan Voiculescu, Liana Voiculescu, a fost invitata lui Adrian Artene în cadrul podcastului ALTCEVA. Ea a vorbit despre suferința soțului ei din închisoare și spune că nu a acceptat să fie vizitat de fiica sa.
„Treci prin asta, pentru că nu ai cum. Depinde unde te oprești. A fost perioada când copilul avea vârsta adolescenței, foarte dificilă. A fost nevoie să o învăț calea responsabilității, asumarea.
Au fost trei ani. El a avut forța să nu accepte să vină la el. Și astăzi îi mulțumesc pentru asta, pentru că imaginile pe care un copil le vede, pe care nu le realizează pe deplin atunci, îl vor marca toată viața.”