Un bătrân cu Alzheimer este dus de familie într-un azil, pe picioarele lui, pentru că are nevoie de îngrijire specială și de un tratament urmărit cu atenție, dar după cinci zile ajunge de urgență în spital, cu pneumonie și cu infecție severă dată de un stafilococ auriu, și moare după alte 11 zile. Familia face plângere penală și după ani de anchetă, ajunsă pe mâna unui polițist fără experiență, dosarul este clasat. Cu o ultimă încercare de a scoate adevărul la lumină, familia bătrânului cere în instanță redeschiderea dosarului, însă judecătorul nu mai poate decât să constate bătaia de joc în care a fost realizată ancheta, dar și să concluzioneze că nimeni nu mai poate fi tras la răspundere.
Florin Mirea avea 64 de ani atunci când a fost internat, în 12 noiembrie 2013, la Healty Living, un azil din Sectorul 1 care îngrijea persoane diagnosticat cu Alzheimer. Potrivit documentelor depuse la dosar, bărbatul era conștient de situația în care se află și a fost de acord să meargă la centrul respectiv.
Acesta a rămas însă internat la Healty Living numai cinci zile, în condițiile în care, în foarte scurt timp, a făcut bronhopneumonie. Cu toate că starea i se agravase și făcea febră, familia lui Florin Mirea spune că proprietara azilului, dr. Corina Grigore, nu ar fi anunțat la timp familia și ar fi încercat, inițial, să-l trimită la Spitalul de Psihiatrie „Alexandru Obregia”, pe motiv că are ”depresie severă”.
Bărbatul a ajuns, în a cincea zi de la internarea în Căminul Healthy Living, la Spitalul de Urgență „Floreasca”, de unde, câteva ore mai târziu, a fost transferat de urgență, în stare gravă, la Spitalul ”Victor Babeș”, unde după 11 zile a murit, în ciuda eforturilor făcute de medici pentru a-l salva.
Potrivit diagnosticului pus de medicii de la Spitalul ”Victor Babeș”, Florin Mirea avea la internare – pe lângă bronhopneumonie, febră și insuficiență respiratorie – o infecție cu stafilococ auriu. Cum dosarul medical al bătrânului de la Căminul Healthy Living ar fi fost ”distrus în urma unei inundații” din mai 2016, potrivit conducerii azilului, nu a fost niciodată clarificat dacă Florin Mirea a luat această bacterie din centrul în care a stat doar cinci zile sau dacă o avea la momentul la care a fost adus de familie de acasă. Mai mult, după deces, nu s-a făcut o autopsie, astfel că nu se știe exact cauza morții.
După aproape un an și trei luni de la decesul bărbatului, pe 6 februarie 2015, familia lui Florin Mirea a făcut plângere penală pentru ucidere din culpă, sub forma malpraxisului, și neglijență în serviciu, însă cinci ani mai târziu, dosarul a fost clasat de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3.
Nemulțumite, rudele lui Florin Mirea au atacat decizia de clasare la Judecătoria Sectorului 3. După ce a studiat toate documentele, judecătorul căruia i-a fost repartizat dosarul a constatat că faptele prezentate în plângere s-au prescris, iar din punct de vedere legal, dosarul trebuie să fie închis.
Deși, din punct de vedere legal, nu mai putea face nimic pentru a dispune redeschiderea anchetei, în motivarea hotărârii, judecătorul a menționat erorile pe care le-au făcut procurorul și polițistul de caz.
„Judecătorul constată că, în parte, criticile aduse de petente modului în care s-a efectuat cercetarea penală în cauză sunt întemeiate, la acest moment procesual, nu se poate dispune trimiterea cauzei la procuror în vederea efectuării cercetării penale in personam și continuarea cercetărilor pentru a se verifica aspecte precum:
În cuprinsul actului prin care a fost nevoit să stabilească închiderea cazului, judecătorul a menționat și unele detalii legate de modul în care a fost îngrijit Florin Mirea în Căminul Healthy Living.
„Mirea Florin, în vârstă de 64 de ani, suferind de Alzheimer și Parkinson. a fost internat Ia centrul de îngrijire privată SC Healty Living SRL. Cu această ocazie, a fost examinat și s-a constatat că era într-o stare foarte bună, a fost cooperant, a răspuns întrebărilor celor care l-au examinai, i s-au adus medicamentele prescrise de medicul său pentru bolile cronice indicate, a fost adus pe picioarele sale și internat cu acordul său.
Se mai arată că s-a încheiat contractul cu Nr. 09/12.11.2013, cu scopul îngrijirii numitului Mirea Florin, menționându-se că, în acel azil, există medici și personal de specialitate, centrul obligându-se să monitorizeze starea de sănătate a asistatului prin supraveghere permanentă, să anunțe beneficiarul, ca aparținători, în cazul în care asistatul prezintă o stare de sănătate agravată, să-i asigure asistatului igiena personală, trei mese principale și gustare între mese și încălzirea pe timp de iarnă.
Ulterior, petenta a realizat că aceste obligații nu au fost îndeplinite, nici numita Corina Grigore (n.r. proprietara Căminului Healthy Living) și nici personalul angajat la azil nerealizând obligațiile asumate prin contract, neputându-se pronunța asupra tratamentului instituit, acest aspect făcând, de altfel, obiectul unora din criticile pe care le voi prezenta în continuare:
Având în vedere rapiditatea agravării stării de sănătate a numitului Mirea Florin, petenta suspectează că i s-au administrat supradoze de calmante, aceasta putând fi singura explicație a stării lui continue de somnolență, având în vedere că, deși l-a vizitat în repetate rânduri, niciodată nu l-am putut găsi treaz, chiar și atunci când a revenit la azil să mai aducă pamperși, ceea ce i s-a mai solicitat, și să-l vadă pe pacient, spunându-i-se că «nu-l puteți vedea, că doarme».
Petenta mai arată că în tot centrul a găsit doar o doamnă care se ocupa de curățenie și despre care a aflat, ulterior, că ar fi trebuit să aibă grijă de toți bătrânii, singură, iar evenimentele care au urmat și la care a asistat fac ca poziția sa procesuală să fie absolut ireconciliabilă cu ordonanța de clasare a cauzei, în opinia sa fiind absolut inacceptabilă această soluție”, a menționat magistratul de la Judecătoria Sectorului 3, în motivarea deciziei sale.
CITEȘTE ȘI: