Prima pagină » Actualitate » FOTO / Cum arăta văduva lui Cornel Patrichi pe vremea când era BALERINĂ. Frumusețe răvășitoare!

FOTO / Cum arăta văduva lui Cornel Patrichi pe vremea când era BALERINĂ. Frumusețe răvășitoare!

Cum arăta văduva lui Cornel Patrichi pe vremea când era balerină.

Văduva regretatului Cornel Patrichi, Cornelia, era de o frumusețe răvășitoare pe vremea când era prim-balerină.

Cornel Patrichi a fost unul dintre cei mai mari coregrafi din România. Publicul l-a putut vedea și în postura de jurat la emisiunea de mare succes ”Dansez pentru tine”, care a fost difuzată cu ani în urmă la postul de televiziune Pro TV. Cornel Patrichi a încetat din viață pe 5 aprilie 2016, după ce se luptase cu cancerul pulmonar. Timp de peste 40 de ani, Cornel Patrichi a fost căsătorit cu Cornelia, o fostă balerină de succes. Din mariajul lor a rezultat un fiu, Alexandru Radu. Cornel Patrichi a mai fost căsătorit, timp de 8 ani, cu Doina.

Din anul 2019, Cornelia Patrichi s-a mutat în Italia. A renunțat la casele pe care familia le avea în România, însă a cumpărat un apartament unde să poată sta atunci când revine în țară. Cornelia Patrichi are două nepoate de la fiul ei, Alexandru, care este căsătorit cu o italiancă pe nume Serrena – Matilda și Nina.

Pe vremuri prim-balerină la Teatrul de Revistă Constantin Tănase, Cornelia Patrichi a fost o prezență care atrăgea toate privirile oriunde își făcea apariția.

Cu o siluetă de vis și o atitudine plină de rafinament, aceasta cucerea pe toată lumea cu frumusețea sa. Imaginile din acea perioadă stau dovadă în acest sens.

Cum s-au cunoscut Cornelia și Cornel Patrichi

Într-un interviu pentru libertatea.ro, Cornelia Patrichi povestea cum l-a cunoscut pe cel care i-a fost partener de viață timp de decenii, Cornel Patrichi.

”În 1969, când am terminat Liceul de Coregrafie de la Cluj am venit la teatrul Tănase din Bucureşti. El era prim-balerin, împreună cu prima lui soţie, Doina, şi erau un cuplu celebru. Eu îi vedeam la emisiunile de varietăţi de la tv. Apoi el a devenit coregraf la emisiunile de televiziune. Abia atunci a început să mă solicite să fac parte din trupa lui de balet. Am participat la toate emisiunile lui. Aşa am început noi să ne cunoaştem mai bine… El mi-a făcut curte vreo doi ani de zile. Îmi spunea să merg să dau probă pentru ştiu eu ce spectacol, apoi ieşeam să mâncăm şi vorbeam despre meseria noastră. Şi aşa a început să se înfiripe totul”, povestea Cornelia Patrichi.

”La repetiţii era foarte exigent. Când am devenit prim-balerina trupei lui, se enerva îngrozitor dacă nu eram prima care prindea mişcările arătate de el. De la asta începeau şi micile noastre certuri”, mai povestea aceasta.

FOTO: Facebook/Cornela Patrichi

 

A debutat în presă la începutul anilor 2000. Este absolventă a Facultății de Litere din cadrul Universității București și a colaborat, de-a lungul anilor, cu numeroase publicații naționale ... vezi toate articolele

Citește și