Un fugar italian, căutat de mulți ani din cauza legăturilor sale cu Camorra, a fost prins ca urmare a pasiunii lui pentru fotbal.
Fugarul a fost arestat în Grecia.
Autoritățile s-au folosit de pasiunea lui pentru echipa de fotbal Napoli.
Vincenzo La Porta, în vârstă de 60 de ani, a fost capturat pe Insula Corfu, în timp ce conducea un moped. El era considerat unul dintre cei mai periculoși 100 de fugari din Italia.
La Porta era căutat de 11 ani, după ce a fost condamnat în lipsă la 14 ani de închisoare pentru că a condus operațiunea de spălare de bani a mafiei Camora.
Poliția italiană a anunțat că a colaborat cu omologii greci pentru a-l urmări pe mafiot în Grecia timp de mai multe luni. Au fost supravegheate tranzacțiile financiare ale colaboratorilor săi, dar și mesajele de pe rețelele de socializare ale fanilor de fotbal ai lui Napoli, aflați în Corfu.
Proba decisivă a fost obținută în luna mai, atunci când fugarul a fost fotografiat sărbătorind victoria lui Napoli în Serie A. El se afla pe balconul unui restaurant din Corfu, purtând o șapcă de baseball și ținând în mână o eșarfă albastră a echipei napoletane.
Vincenzo La Porta locuia sub un nume fals, avea o familie și conducea o afacere locală, a precizat poliția italiană.