Moartea bizară a unui producător de brânzeturi din Italia. Bătrânul Giacomo a fost STRIVIT de roțile de parmezan din depozit

Moartea bizară a unui producător de brânzeturi din Italia. Bătrânul Giacomo a fost STRIVIT de roțile de parmezan din depozit
Publicat: 08/08/2023, 14:35

Proprietarul unei fabrici de brânzeturi din nordul Italiei a fost strivit de miile de roți de parmezan din depozitul său.

Giacomo Chiapparini, în vârstă de 74 de ani, a murit după ce roțile de parmezan au căzut peste el, în depozit.

Producătorul de Grana Padano se afla, duminică seara, în hala fabricii din Bergamo, unde erau depozitate 15.000 de roți de parmezan.

Din senin, un raft plin cu roți de parmezan – fiecare cântărind circa 20 de kg – a căzut peste el și l-a strivit.

S-a creat un efect de domino, prin care bucățile de brânză au căzut una după alta, îngropându-l, practic, pe bietul antreprenor.

Bortolo Ghislotti, un prieten și vecin cu victima, a declarat, pentru NBC News, că Chiapparini și fiul său Tiziano, de 50 de ani, au mers la depozit, după ce o mașinărie care îndepărtează mucegaiul de pe roțile de parmezan a transmis un semnal de alarmă.

„Aceste aparate curăță și învârt roțile de brânză, astfel încât, dacă una este ușor descentrată, transmit un semnal de alarmă”, a declarat Ghislotti.

„E o problemă cunoscută. Giacomo și fiul său au mers să regleze roțile”.

Ghislotti a declarat că, după ce au rezolvat problema, fiul a plecat din depozit, iar tatăl său a rămas să repornească mașinăria. După câteva secunde, totul a căzut peste bătrân.

„Tiziano mi-a spus că a auzit un zgomot puternic, s-a întors și l-a văzut pe tatăl său captiv sub roțile de parmezan. A știut că, dacă ar fi întârziat câteva secunde, ar fi murit și el”.

„Nu am mai văzut așa ceva…”

Pompierii au venit imediat la fața locului, dar nu au mai avut cum să îl salveze pe Chiapparini.

„Când am ajuns acolo, întreg depozitul era plin de roți de parmezan”, a povestit Daniele Retto, un purtător de cuvânt al brigăzii de pompieri din zonă.

„Am chemat echipa specializată în căutări și salvare, ca după cutremur. Au căutat ore în șir printre rolele de parmezan și au găsit în cele din urmă cadavrul”.

Ghislotti, care este și președintele unei asociații locale a fermierilor, a spus că Chiapparini a fost victima unei tragedii bizare.

„Nu s-a întâmplat niciodată așa ceva, nici în urma cutremurului din Emilia Romagna din 2012. Mii de roți de brânză au căzut atunci, dar nu a murit nimeni”.

Autoritățile italiene vor să stabilească exact cum a fost strivit Chiapparini sau dacă nefericitul bătrân a murit din cauza asfixierii.

Sursa foto: Pixabay (caracter ilustrativ)

Silviu Bănilă
Silviu Bănilă este editor la GÂNDUL.RO și are o vastă experiență, cu precădere în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Descoperirea care ne face să regândim modul în care a apărut viața pe Pământ”. Ce...
Ipoteză bulversantă lansată în cazul morții lui Andrei Pârvan A fost otrăvit Versace?! 😲
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
LIDL, prima reacție după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi produsele...
Mantea și-a dezvăluit DIETA specială pe care o respectă! Arată fabulos la 38 de ani
Dentista Marina Gavril ar fi fost ucisă la comandă. Luni a fost înmormântată în R....
Doctorița Gavril, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
Un bărbat a fost atacat de urs în Bistrița-Năsăud! Victima a fost transportată de urgență...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Oamenii de ştiinţă sunt uimiţi de „oxigenul întunecat” din adâncurile oceanului Pacific
Eveniment RAR deasupra Antarcticii! S-a întâmplat BRUSC
Obligație în România. Trebuie să semneze neapărat contractul. Au început amenzile
Cea mai periculoasă armă din istorie. Poate să facă prăpăd
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Cine sunt părinții lui Andrei Versace și cu ce se ocupă? Povestea unui imperiu imobiliar...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Telescopul Hubble urmărește materia întunecată din galaxii cu ajutorul stelelor