„Cinema în aer liber” se întoarce pe Insula Artelor din Parcul Titan cu 21 dintre cele mai bune filme ale ultimilor ani, care acoperă toată paleta de genuri cinematografice, de la dramă și thriller la comedie și chiar animație. Acestea vor putea fi urmărite la București, timp de 4 săptămâni, de marți până duminică, în perioada 15 august – 10 septembrie. Intrarea la proiecții este liberă.
„Cinema în aer liber” aduce anul acesta pe marele ecran filme noi în Selecția oficială – program care în fiecare an reunește cele mai apreciate filme de autor care au avut premiera mondială la festivaluri internaționale importante, apreciate de critica de specialitate și distribuite în rețeaua clasică de cinematografe din România.
Publicul va avea șansa să urmărească în prima săptămână peliculele Cei opt munți / Le otto montagne, o poveste emoționantă despre prietenia dintre doi copii ce devin bărbați, în timp ce încearcă să șteargă urmele pe care părinții le-au lăsat asupra vieților lor, Pentru mine tu ești Ceaușescu, film la limita dintre ficțiune și documentar ce aduce în fața camerei tineri între 15 și 22 de ani, provenind din medii diferite, care participă la audiții pentru rolul lui Nicolae Ceaușescu în tinerețe, sensibilul Close al lui Lukas Dhont, nominalizat la Best Non-English Film la Globurile de Aur în 2023, comedia suprarealistă Toate fricile lui Beau / Beau is afraid, cel mai nou film al lui Ari Aster, în care Joaquin Phoenix face încă un rol magistral, Triunghiul tristeții / Triangle of sadness, regizat de Ruben Östlund și nominalizat la Oscar pentru Cel mai bun film, Cel mai bun scenariu și Cea mai bună regie și comedia franceză inspirată de producția clasică din 1976, Jucărie nouă / Le nouveau jouet.
Cea de-a doua săptămână de proiecții aduce spectatorilor Miracol, cel de-al doilea film din trilogia regizată de Bogdan George Apetri, centrată pe o serie întâmplări ficționale ce au loc în orașul său natal, Piatra Neamț, câștigător al Premiului Zile Filmului Românesc pentru lungmetraj la TIFF în 2022, Imaculat, regizat de Monica Stan şi George Chiper-Lillemark și propunerea României pentru o nominalizare la Premiile Oscar 2023, filmul japonez de animație devenit fenomen global One Piece Film: Red, al 15-lea lungmetraj din seria de filme One Piece ce a marcat aniversarea de 25 de ani a uneia dintre cele mai îndrăgite manga din lume, Decizia de a pleca / Decision to leave, filmul de mister romantic neo-noir sud-coreean din 2022, produs, co-scris și regizat de Park Chan-wook, nominalizat la Palme d’oR la Festivalul de Film de la Cannes, Conspirație la Cairo / Cairo Conspiracy, thriller-ul politic realizat de regizorul suedez Tarik Saleh, nominalizat pentru Cel mai bun film străin la premiile César și drama inspirată din realitate KOMPROMAT, în regia lui Jérôme Salle.
În cea de-a treia săptămână, publicul poate viziona Boss, cel mai nou film al lui Bogdan Mirică, cu Laurențiu Bănescu, Ioana Bugarin, Sergiu Costache, Cuzin Toma și Teodor Corban, Crai Nou, în regia Alinei Grigore, nominalizat la premiile Gopo pentru Cel mai bun film de debut în 2023, superbul și copleșitorul debut al lui Charlotte Wells, Aftersun: A fost odată ca o vară / Aftersun, comedia franțuzească regizată de Louis Garrel Inocentul / L’innocent, câștigătoare a Premiului César în 2023 pentru cel mai bun scenariu original, drama în regia lui Michelangelo Frammartino, Grota / Il Buco, câștigător al Premiului special al juriului la Festivalul de film de la Veneția, și din nou satira Triunghiul tristeții / Triangle of sadness.
Ultima săptămână de proiecții din parcul Titan aduce pe marele ecran comedia românească Nunți, botezuri, înmormântări, în regia lui Alexandru Lustig, cu Ilona Brezoianu, Gheorghe Ifrim, Șerban Pavlu, Anca Sigartău, Metronom, filmul lui Alexandru Belc despre o emisiune a Europei Libere, câștigător al premiului pentru regie Un Certain Regard la Festivalul de film de la la Cannes în 2022, Ancheta unui scandal de stat / Enquête sur un scandale d’État, regizat de Thierry de Peretti, câștigător al Premiului juriului pentru Cea mai bună imagine la Festivalul de film de la San Sebastián, Est – Dittatura last minute, comedia despre trei prieteni care, în anul 1989, cu câteva săptămâni înainte de căderea zidului Berlinului, vizitează Europa de Est în căutarea aventurii – o călătorie care le va schimba viața pentru totdeauna și, pentru cei ce nu au reușit să le vadă în săptămânile anterioare, îndrăgitele Conspirație la Cairo / Cairo Conspiracy și KOMPROMAT.
Foto: Cinema în aer liber