În cât timp îți poți lua prima pensie după depunerea dosarului? Mulți români se întreabă cât au de așteptat până vor prima pensie după ce au depus actele necesare.
Conform CNPP, termenul de soluționare pentru cererea de pensionare este de 45 de zile de la depunerea ei. Sunt cazuri însă în care procedura poate dura mai mult, din cauza numărului mic de angajați și al numărului mare de dosar.
Astfel, potrivit celor de la money.ro, un pensionar va avea de așteptat în 2023 până când va primi prima sa pensie, maxim două luni de zile însă.
Articolul 106 din Legea 263/2010 actualizată, arată, la alin. 1, că ”admiterea sau respingerea cererii de pensionare se face prin decizie emisă de casa teritorială de pensii, în termen de 45 de zile de la data înregistrării cererii“.
Admiterea sau respingerea cererii de pensionare se face prin decizie emisă de casa teritorială de pensii, în termen de 45 de zile calendaristice de la data înregistrării cererii.
Decizia Casei teritoriale de pensii se comunică în scris atât persoanei care a solicitat pensionarea, cât şi angajatorului, în termen de 5 zile de la data emiterii acesteia.
Decizia de pensie emisă de casa teritorială de pensii poate fi contestată în termen de 30 de zile de la comunicare, la comisia centrală de contestații. Decizia Casei teritoriale de pensii, necontestată în termen, este definitivă.
Potrivit statisticilor, în România există mai mult de 5 milioane de pensionari care încasează pensie. Pensia se acordă la cererea persoanei îndreptăţite, a tutorelui sau a curatorului acesteia, a persoanei căreia i s-a încredinţat sau i s-a dat în plasament copilul minor, după caz, depusă personal sau prin mandatar desemnat prin procură specială.