EXCLUSIV VIDEO | Prefectul Capitalei: „Fără intervenții radicale, Bucureștiul va face implozie în câțiva ani”

Publicat: 14/08/2023, 20:00

Rareș Hopincă, prefectul Capitalei, a explicat, luni seară, în cadrul emisiunii „Gândul Exclusiv”, care sunt principalele probleme cu care se confruntă Bucureștiul. Potrivit acestuia, termoficarea este cea mai mare problemă a orașului, apoi traficul.

„Bucureștiul are multe probleme, și le cunoaștem cu toții. Unele sunt urgente, unele sunt importante, altele sunt urgente și importante. Aș pune în capul listei problema termoficării, pentru că am resimțit-o cu toții în fiecare iarnă, în fiecare vară, și o vom mai resimți. Bucureștiul are probleme cu apa caldă și cu căldura în fiecare iarnă din ultimii ani”, a declarat Rareș Hopincă la „Gândul Exclusiv”.

Prefectul Capitalei mai spune că efectele acestei crize în care se află sistemul de termoficare se vor resimți în continuare.

Prefectul Capitalei: „A doua problemă imensă la nivelul Municipiului București este traficul”

„Sunt niște investiții în curs, dar acestea nu pot fi finalizate atât de repede. Intuiesc că va fi greu, și aici va fi mult de muncă la nivelul tuturor instituțiilor pentru a diminua pe cât posibil efectele acetei crize”, mai spune Rareș Hopincă.

Prefectul Municipiului București mai susține că traficul este a doua mare problemă a Capitalei.

„A doua problemă imensă la nivelul Municipiului București este traficul. Bucureștiul este un oraș care, în câțiva ani, fără intervenții radicale, va face implozie. Nu vom mai avea pe unde să circulăm. Degeaba instalăm sensuri unice și facem benzi pentru transportul în comun, dacă nu venim cu soluții suplimentare. Și aici ar trebui venit cu un proiect strategic asumat de toate administrațiile și de toate forțele politice de la nivelul Bucureștiului, astfel ca în cinci ani să investim masiv în transportul în comun, să-l facem o alternativă reală”, a declarat prefectul Capitalei la „Gândul Exclusiv”.

Rareș Hopincă a vorbit și despre măsurile radicale care ar trebui luate de autorități în ceea ce privește traficul.

„Măsurile radicale sunt toate cele luate de marile capitale din Europa. Noi nu suntem în postura în care să fim inventatori de soluții de trafic. Trebuie să facem transportul public predictibil, după aceea putem să venim cu valori suplimentare de taxare, de creștere a prețului pentru parcări”, a mai precizat Rareș Hopincă.

Întreaga emisiune poate fi vizionată AICI:

Nicolae Oprea
Absolvent al Universității București, Nicolae Oprea și-a început cariera de jurnalist în anul 2004 și a semnat de-a lungul acestor ani în publicații mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Rezultate BEC, se numără voturile. Răsturnare de situație
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Românii au taxe mai mici pe muncă decât vecinii lor, dar rămân cu mai puţini...