Prima reprezentatvă de volei feminin a României a fost întrecută de Italia cu scorul de 3-0 (25-19, 25-19, 25-15), marţi seara, la Verona.
Meciul s-a desfășurat în aer liber și a deschis Campionatul European de volei feminin – CEV EuroVolley 2023.
Campioana europeană en titre a obţinut victoria 79 de minute în faţa a aproape 9.000 spectatori.
Adelina Budăi-Ungureanu, cu 12 puncte, a fost cea mai bună jucătoare a echipei antrenate de spaniolul Guillermo Naranjo Hernandez. De la italience s-au remarcat Ekaterina Antropova (13 puncte) şi Alice Degradi (11), anunță FR de Volei.
Cum arată programul tricolorelor în continuare?
Potrivit FR Volei, obiectivul naţionalei este calificarea în optimile de finală, adică o clasare pe unul din primele patru locuri în grupa B.
CEV EuroVolley 2023 are loc în perioada 15 august-3 septembrie în patru ţări, Belgia, Italia, Estonia şi Germania.
Partida de deschidere a Euro 2023, la volei feminin, între Italia și România, disputată marți seara, la Verona, nu a mai fost transmisă la TV în România. Federația Română de Volei a făcut unele precizări:
1. Până luni, 14 august, nicio televiziune din România nu achiziționase drepturile TV. În această zi, am fost informați de faptul că Prima Sport va transmite pentru România meciurile de la Euro 2023.
2. Confederația Europeană de Volei a trimis către Federația Română de Volei o listă cu televiziunile europene care vor difuza partida de deschidere Italia-România. Pe această listă se afla și postul din România Prima Sport 1.
3. Cu cinci minute înainte de startul partidei, am aflat că postul TV mai sus amintit nu va mai transmite întâlnirea de la Verona.
4. Nici până în acest moment nu știm exact motivele care au dus la această decizie care, din păcate, a privat iubitorii voleiului de un adevărat spectacol sportiv.
5. Ne cerem scuze tuturor pentru confuzia creată și sperăm ca, pe viitor, sportul românesc să fie respectat așa cum se cuvine. Este trist ca o echipă națională tânără, calificată la un Campionat European, să nu poată fi urmărită în țara sa.
6. Mulțumim fanilor noștri care ne-au urmărit pe streamingurile online și îi asigurăm că naționala României va încerca să fie în continuare un ambasador al sportului românesc.