Bogdan este doar unul dintre milioanele de români plecați la muncă în străinătate și care, la un moment dat, sunt nevoiți să ia o decizie grea – rămân peste hotare, printre străini, sau se întorc acasă, la familie și prieteni.
În minivacanța de Sfânta Maria, sute de tineri veniți din străinătate s-au întâlnit la Bârsana, acasă, lângă cei dragi.
Aici, au fost primiți și cinstiți cum se cuvine, ca fii ai satului, cu horincă, mese bogate și hore maramureșene.
La rândul, dorind să arate tuturor că nu au uitat de unde au plecat, sărbătoriții au îmbrăcat costumele populare, în semn de respect și apreciere a valorilor tradiționale.
Printre aceștia s-a aflat și Bogdan. Are 34 de ani și a fost plecat de acasă încă de la vârsta de 14 ani. După ce a urmat studiile în Franța, şi-a găsit acolo și primul loc de muncă.
S-a întors definitiv în Maramureș de doar câteva luni și are un mesaj simplu pentru cei rămași afară.
„Deci, nu este o decizie foarte grea. Trebuie să alegi: rămâi într-o ţară străină sau te întorci în ţară la ai tăi, la pământul tău, la bunicii tăi!”, spune Bogdan.
Bogdan este încântat de decizia lui. Și-a întemeiat o familie în Bârsana, iar la reuniunea cu „frații” din diaspora a venit însoțit de fiul său, Gabriel.
Și Marinel, care de 20 de ani locuiește în Belgia, a venit la întâlnirea de la Bârsana, așa cum face în fiecare an în luna august.
„Aici avem sufletul, liniştea, tradiţiile şi căldura. Originile noastre aici sunt. Vacanţele în Belgia sunt unele, în România sunt vacanţe cu adevărat!”, spune Marinel.
Ca el sunt foarte mulți, căci aproximativ 10% din populația localităţii Bârsana este plecată la muncă în străinătate, arată statisticile.
Pentru toți aceștia, dar nu numai, luna august le este dedicată, fiind momentul cel mai așteptat, când cei plecați la muncă în străinătate se întorc acasă să sărbătorească Sfânta Maria alături de familie și prieteni.
„Au plecat de-a lungul anilor, dar noi trăim cu speranţa că se vor întoarce odată acasă şi, atunci când se vor întoarce, vor găsi bunăstarea pe care şi-o doresc”, a declarat Teodor Ștefanca, primarul din Bârsana, citat de Antena 1.
Cele mai noi date furnizate de agențiile din turism arată că românii din afara țării au rezervat, în perioada sărbătorii de Sfânta Maria, o cincime (21,25%) din zborurile totale rezervate în august.