Prima pagină » Cultură » Bruce Springsteen a anulat mai multe concerte incluse în turneul său, din motive de sănătate

Bruce Springsteen a anulat mai multe concerte incluse în turneul său, din motive de sănătate

Bruce Springsteen a anulat mai multe concerte incluse în turneul său, din motive de sănătate

Se pare că starea de sănătate precară a lui Bruce Springsteen îl determină să amâne iar o serie de concerte. Nu este prima dată în acest an când „boala” este menționată drept motiv pentru aceste amânări, scrie mirror.co.uk.

În martie, Springsteen a anulat mai multe spectacole programate în Statele Unite. El a declarat că amânarea unui concert pe care trebuia să îl susţină în Albany, New York, a fost cauzată de probleme de sănătate.

Cântăreţul şi compozitorul american în vârstă de 73 de ani urma să urce pe scenă alături de E Street Band pe stadionul Citizens Bank Park din Philadelphia miercuri şi vineri, însă aceste concerte au fost amânate.

A fost postată o declaraţie miercuri pe contul de Twitter a lui Springsteen, dar nu se precizează cu ce problemă de sănătate se confruntă artistul.

„Deoarece Bruce Springsteen s-a îmbolnăvit, concertele sale cu The E Street Band de la 16 şi 18 august, la Citizens Bank Park din Philadelphia, au fost amânate”, scrie în mesaj. „Lucrăm la reprogramarea datelor concertelor, aşa că vă rugăm să vă păstraţi biletele deoarece vor fi valabile pentru spectacolele reprogramate”, se mai spune în mesaj.

În iulie, Bruce Springsteen a susţinut un concert în Hyde Park din Londra după ce a dat startul primului său turneu major din ultimii şase ani.

Luna aceasta, artistul are programate concerte la MetLife Stadium din Est Rutherford, New Jersey şi pe stadionul Gillette din Foxborough, Massachusetts.

Foto: Profimedia Images

CITEȘTE ȘI: Bruce Springsteen va lansa pe 11 noiembrie un nou album de studio, „Only The Strong Survive” 

Surpriză pentru fanii lui Bruce Springsteen. Artistul lansează un film în septembrie pornind de la piesele celui mai recent album al său

Cu cât a fost vândut la o licitație manuscrisul piesei „Born to Run”, a cântărețului Bruce Springsteen

Jurnalistă cu experiență, absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, la Universitatea din București, iubitoare de călătorii, înălțimi, oameni, povești și cărți. ... vezi toate articolele