Motivul pentru care germanii nu cumpară case și preferă să stea cu chirie. Are legătură cu cel de-AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL

România este țara europeană în care simțul proprietății este poate cel mai dezvoltat. În  schimb, în Vest, mulți oameni consideră că a avea o casă nu este un obiectiv pentru care merită să te zbați ani de zile.

Germanii se numără printre cei care nu dau doi bani pe simțul proprietății, iar acest sentiment are legătură cu cel de-Al Doilea Război Mondial.

Nemții preferă chiria. De ce?

Cele mai recente studii efectuate de Eurostat arată că România este țara europeană cu cei mai mulți proprietari de case. La polul opus sunt nemții, care preferă să stea în chirie, având unul dintre cele mai scăzute procente în ceea ce privește deținerea de locuințe.

În 2013, rata de proprietate a caselor în Germania a fost de 43% și de atunci este tot în scădere. Dar situația nemților nu e una singulară. De exemplu, în Spania, în jur de 80% din populație trăiește în locuințe închiriate!

Cum spuneam, spre deosebire de români, germanii preferă să locuiască în casele altora decât să-și cumpere locuințe proprii. Iar acest obicei are legătură cu cel de-Al Doilea Război Mondial.

În 1945, când Berlinul s-a predat necondiționat în fața trupelor aliate, 20% din fondul de locuințe al țării era distrus. Atunci, în cei șase ani de război, undeva la 2,25 milioane de case au fost rase de pe fața Pământului și încă vreo 2 milioane au fost serios avariate.

Dar problema locuințelor nu era singura grijă a noilor conducători.

Trecând printr-o perioadă dificilă, economia țării făcea imposibilă finanțarea, moneda națională având practic zero valoare.

Astfel, forțată de noua realitate – economie pe butuci și o nevoie reală de a reconstrui casele distruse, RFG și-a conceput politica de locuințe de așa natură încât să poată beneficia cât mai mulți oameni de un acoperiș. În 1949 a apărut prima lege a locuințelor, dată pentru a stimula construcția de case care să răspundă nevoilor populației. Programul a funcționat grație unei combinații de subvenții directe și scutiri generoase de impozite disponibile firmelor private.

Dar, planul a fost conceput astfel încât de facilități să nu beneficieze cetățeanul de rând. Până în 1962, necesarul de locuințe (de 658.000) a fost acoperit de firme, căci a existat o cerere redusă din partea persoanelor fizice.

De ce? Pentru că băncile au avut grijă să ceară clienților un avans uriaș și puțini germani și-au permis atunci să contracteze credite imobiliare. În schimb, tot felul de companii și diverși alți întreprinzători privați au făcut-o, aceștia fiind cei care, într-un final, au acaparat piața imobiliară din Germania.

Astfel, în anii următori, tot confruntându-se cu dificultăţi în obţinerea unui credit ipotecar, nemții au continuat să închirieze locuințe în loc să le cumpere.

Acesta este motivul pentru care azi în Germania oamenii trăiesc în chirii în loc să fie proprietari de locuințe, cum sunt românii.

Culmea, sondajele oficiale făcute publice arată că 93% dintre nemți spun că sunt mulțumiți de situația actuală – chirie în loc de proprietate personală.