Lui Goran Bregovic i-a fost refuzată duminică, din raţiuni de securitate, intrarea pe teritoriul Republicii Moldova

Lui Goran Bregovic i-a fost refuzată duminică, din raţiuni de securitate, intrarea pe teritoriul Republicii Moldova
Publicat: 21/08/2023, 12:00
Actualizat: 21/08/2023, 12:02

Goran Bregovic nu a fost lăsat să intre pe teritoriul Republicii Moldova duminică, din raţiuni de securitate, în condițiile în care țara vecină şi-a înăsprit controalele la frontieră după declanşarea războiului în Ucraina.

Potrivit presei locale, opiniile pro-ruse ale muzicianului au jucat cel mai probabil un rol important în luarea acestei decizii, în contextul în care starul în vârstă de 73 de ani „a susţinut în mod deschis anexarea Peninsulei Crimeea”, unde a avut un concert în martie 2015, precum şi „invadarea Ucrainei”, scrie agerpres.ro.

„Ne pare rău să vă anunţăm că Goran Bregovic şi trupa lui nu vor putea să cânte în această seară, din motive care nu ţin de organizatori sau de artişti”, au anunţat organizatorii Festivalului Muzical din Gustar, unde artistul ar fi trebuit să susțină un concert.

„Din păcate, nu le-a fost permisă intrarea în Republica Moldova, deşi aterizaseră deja pe Aeroportul Internaţional din Chişinău”, au adăugat organizatorii pe pagina de Facebook a evenimentului.

Într-un comunicat de presă, Poliţia de frontieră din Republica Moldova a explicat că „a refuzat accesul pentru 29 de cetăţeni străini”, inclusiv pentru Goran Bregovic, în decursul ultimelor 24 de ore. „Organizatorii au fost informaţi în avans despre această interdicţie, adoptată încă din 2022” în contextul măsurilor de securitate decise în cooperare cu serviciile de informaţii şi cu partenerii internaţionali, se precizează în comunicatul Poliţiei de frontieră, conform agerpres.ro.

Foto: Profimedia Images

CITEȘTE ȘI: Concert Goran Bregovic și Orchestra de Nunți și Înmormântări, la Cluj

„Viva Mamaia”, noul hit al Loredanei, este înregistrat în studioul lui Goran Bregovic

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Simion se pregătește să blocheze alegerile. Reprezentanții AUR au primit ordin să nu semneze procesele...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
BREAKING | Avem primele cifre oficiale
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Rezultate oficiale alegeri prezidențiale 2024. Călin Georgescu îl ajunge din urmă pe Marcel Ciolacu, după...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat /...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Exclusiv. Călin Georgescu: România e o colonie cu cetățeni sclavi
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Sănătatea mintală precară a fost legată de consumul de conținut negativ online