Psihologul criminalist Liviu Chesnoiu confirmă că era doar o chestiune de timp până când Matei Vlad Pascu – șoferul drogat care a ucis doi tineri la 2 Mai – avea să fie implicat într-o tragedie. Profilerul consideră că familia are o mare parte de vină, pentru că Vlad nu era la prima “abatere“, el era un consumator dependent, notoriu. În mod normal, prietenii, familia ar fi trebuit să-l convingă să accepte consilierea psihologică – fiind major, nu putea fi obligat – la Agenția Națională Antidrog, sau în cabinete private de specialitate.
Psihologul criminalist Liviu Chesnoiu, fostul profiler al Poliției Constanța, a declarant pentru Adevărul că nenorocirea putea fi evitată, dacă erau luate măsuri la timp, din sânul familiei criminalului.
„Este un consumator, un om cu probleme de dependență, trebuia familia să îl interneze. Poate cei din jur nu sunt în cunoștință de cauză, de fiecare dată. Însă, în acest caz a fost prins deja o dată. Acest individ va recidiva, nu se vindecă, trebuie să dovedească că s-a vindecat, nu trebuia să i se dea să îi dai mașina, mașina este o armă în mâna acestui individ, care nu vedea, nu simțea, era într-o lume paralelă. A luat un cocktail mortal, nu știu cum nu a clacat tânărul acesta”, a declarat pentru „Adevărul” psihologul criminalist Liviu Chesnoiu.
Conform Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia, Matei Vlad Pascu este în arest preventiv pentru 30 de zile pentru comiterea infracțiunilor de ucidere din culpã, vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului.
„Primele teste efectuate în cauză au relevat faptul că inculpatul se afla sub influența substantelor psihoactive”, spun reprezentanții Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia.
Rezultatele definitive ale testelor legate de consumul de droguri încă nu au fost eliberate de către Institutul de Medicină Legală.
Potrivit Legii Anastasia (intrate în vigoare în iulie 2023), instanța a fost obligată să ia această decizie, în condițiile în care actul normativ adopotat în luna iulie prevede arestarea preventivă în cazul accidentelor de circulație soldate cu victime, atunci când șoferul a fost depistat băut sau sub influența drogurilor. Vinovatul va face și pușcărie, conform prevederilor aceste legi.
Șoferul de 19 ani care a omorât doi turiști în 2 Mai, arestat preventiv