Prima pagină » Actualitate » Accident aviatic în Ucraina! Două avioane militare s-au CIOCNIT în aer / Piloții au murit

Accident aviatic în Ucraina! Două avioane militare s-au CIOCNIT în aer / Piloții au murit

Accident aviatic în Ucraina! Două avioane militare s-au CIOCNIT în aer / Piloții au murit

Tragedie aviatică în Ucraina. Trei piloți ucraineni au murit, după ce două avioane de luptă L-39 s-au ciocnit în aer, în timpul unui antrenament, au anunțat, sâmbătă, Forțele Aeriene ale Ucrainei.

Accidentul aviatic a avut loc vineri deasupra regiunii Jitomir, aflată pe ruta ce leagă vestul Ucrainei de capitala Kiev, transmite Agerpres.

Forțele aeriene ucrainene au declarat că unul dintre piloți devenise cunoscut după ce acordase mai multe interviuri pentru presa internațională.

”Transmitem condoleanţele noastre familiilor victimelor. Aceasta este o pierdere dureroasă şi ireparabilă pentru noi toţi”, au scris Forţele aeriene ucrainene pe aplicaţia Telegram.

Incidentul s-a produs într-o perioadă în care Kievul depune eforturi supraomenești pentru antrenarea piloților săi militari pentru avioanele de vânătoare americane F-16 donate de unele state occidentale.

Ucrainei i-au fost promise până acum 61 de astfel de aparate de zbor militare pe care ar urma să le folosească în contraofensiva împotriva Rusiei.

Sursa foto (caracter ilustrativ): YouTube

Mihai a urmat cursurile Facultății de Jurnalism din cadrul Universității București între anii 2009-2012, după un an petrecut la SNSPA. A lucrat la numeroase publicații, dar și în agenții ... vezi toate articolele

Citește și