UPDATE | Explozie la o stație GPL din Crevedia. Doi morți, 56 răniți, 7 în stare gravă, inclusiv pompieri. Victime transferate în Belgia și Italia

Publicat: 26/08/2023, 19:37
Actualizat: 28/08/2023, 23:04

O explozie puternică – urmată de un incendiu – s-a produs, sâmbătă după-amiază, în jurul orei 18:45, la o stație GPL din Crevedia, județul Dâmbovița. În urma deflagrației, zeci de persoane au fost rănite, potrivit  Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române.

UPDATE ora 12:40 – Bilanțul morților crește. Soția bărbatului decedat, care a făcut infarct, a murit la spital

Al doilea mort în cazul exploziei de la Crevedia a fost confirmat duminică, a transmis Raed Arafat. Este soția bărbatului care a făcut infarct sâmbătă. El își văzuse soția arsă pe majoritatea corpului.

UPDATE ora 04.35: Marcel Ciolacu: ”Cine se face vinovat, va suporta rigorile legii, indiferent despre cine vorbim”

Premierul Marcel Ciolacu spune că dacă echipajele care au intervenit după exploziile de la stația GPL din Crevedia nu ar fi creat zona de protecție și ar fi lăsat oamenii să intre în acel perimetru, cum a fost la explozia de la Mihăilești, din 2004, ”astăzi ar fi fost o situație de nedescris”.

Prim-ministrul a afirmat că, indiferent despre cine este vorba, cei găsiți vinovați vor răspunde pentru tragedia de la Crevedia, în care o persoană a murit și alte 57 au fost rănite, dintre care  39 de pompieri, doi polițiști și doi jandarmi.

Cine se va face vinovat, va suporta rigorile legii, indiferent despre cine vorbim în acest moment”, a spus premierul.

Marcel Ciolacu a amintit de tragedia de la Mihăilești, din mai 2004, când, pe DN 2, la 30 de kilometri de Buzău, a explodat un camion care transporta 20 de tone de azotat de amoniu. Atunci, 18 persoane au fost rănite, dintre care șapte pompieri, și alte 13 au fost rănite.

”Dumneavoastră sunteți mai tineri, dar noi am prins și accidentul de la Mihăilești. Dacă (după exploziile de la stația GPL din Crevedia, județul Dâmbovița – n.r.) nu se crea acel cordon și se lăsa lumea – cum s-a făcut atunci, la Mihăilești -, astăzi ar fi fost o situație de nedescris. Deci, cine a organizat acolo perimetrul și s-a ocupat, a făcut un lucru extraordinar. De fapt, s-au salvat vieți”, a mai spus premierul.

UPDATE ora 03:51: Bilanțul cutremurător al exploziilor de la stația GPL din Crevedia: un mort și 57 de răniți, dintre care 43 sunt pompieri, polițiști și jandarmi

Exploziile de la stația GPL din Crevedia au produs 58 de victime, dintre care o persoană a murit și 57 au fost rănite, 10 fiind în stare gravă, intubate. Printre persoanele rănite sunt 39 de pompieri, doi polițiști și doi jandarmi, potrivit ultimelor date transmise de Ministerul Afacerilor Interne, unde a fost constituită o celulă de criză.

Dintre cele 58 de persoane, opt au fost victime ale primei explozii. Una dintre aceste persoane a decedat în urma unui infarct, fără arsuri. Cele șapte persoane rănite au suferit arsuri și au fost transportate la unități medicale, trei la Spitalul de Urgență Floreasca din București și patru la Spitalul ”Bagdasar-Arseni”.

Alte 50 de persoane au fost rănite în a doua explozie, dintre care 3 au fost duse la UPU Târgoviște și 47 la spitale din București, cu arsuri și traumatisme.

Din cele 58 de victime în exploziile de la stația GPL din Creedia, 43 sunt cadre ale MAI, 39 dintre pompieri, doi polițiști și doi jandarmi.

”La momentul raportării (ora 02:00), 54 persoane sunt internate în diverse secții ale unităților sanitare, 10 dintre acestea fiind intubate”, a precizat MAI.

UPDATE ora 03.05: Doi pompieri răniți grav în exploziile de la stația GPL din Crevedia, primii transferați în străinătate

Primii răniți în exploziile de la stația GPL din Crevedia care vor fi transferați în clinici din străinătate sunt doi dintre pompierii internați la Spitalul de Urgență Floreasca, în stare gravă. Cei doi pompieri au arsuri pe 50 – 60% din suprafața corpului.

Aeronava pusă la dispoziție de Ministerul Apărării va pleca duminică, în jurul orei 03:30, de la Baza 90 Transport Aerian.

”Primii doi pacienți care beneficiază de Mecanismul European de Protecție Civilă sunt cei doi pompieri internați acum la Spitalul de Urgență Floreasca. Fiecare are arsuri pe aproximativ 50-60% din corp. Ei vor fi primiți la tratament la Spitalul Militar din Bruxelles”, potrivit informațiilor transmise de la Celula de criză constituită la Ministerul Afacerilor Interne.

UPDATE ora 03.02: Ministrul Cătălin Predoiu: Vinovații pentru explozia de la Crevedia vor răspunde în fața legii

MInistrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, le-a mulțumit pompierilor-salvatori, polițiștilor și jandarmilor care “au asigurat măsurile necesare pentru finalizarea intervenției și limitarea efectelor exploziilor și incendiului.”

După ce incendiul a fost lichidat, începe căutarea vinovaților pentru tragedia de la Crevedia.

”Cei vinovați de producerea acestei tragedii trebuie să fie identificați pentru a răspunde conform legii”, a transmis Predoiu.

UPDATE ora 02.25: Primul transport în străinătate al răniților grav în exploziile din Crevedia

Prima aeronava a Ministerului Apărării care transportă pacienți răniți în exploziile de la stația GPL din Crevedia va pleca, în jurul orei 03:00 – 03:30, de la Baza 90.

Primii doi pacienti care beneficiaza de Mecanismul european de protectie civila sunt cei doi pompieri internati la Spitalul de Urgență Floreasca. Fiecare are arsuri pe aproximativ 50-60%. Ei vor fi primiti la tratament la Spitalul militar din Bruxelles.

UPDATE ora 01.30: Incendiul de la stația GPL Crevedia a fost localizat, nu mai există risc de propagare

Pompierii au reușit, după mai bine de șase ore de luptă cu flăcările, să localizeze incendiul produs în urma exploziilor de la stația GPL din Crevedia.

”La acest moment (duminică, în jurul orei 01.25 – n.r.), incendiul a fost localizat, astfel că pericolul extinderii flăcărilor la vecinătăți a fost eliminat. Echipajele operative acționează pentru lichidarea ultimelor focare. La fața locului intervin 10 autospeciale de stingere și o autoscară”, a anunțat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.

UPDATE ora 01.10: La Spitalul Bagdasar-Arseni sunt 13 răniți, dintre care 7 pompieri și un jandarm

Dintre cei 46 e răniți în exploziile de la stația GPL din Crevedia, 13 sunt internați la Spitalul Bagdasar-Arseni din București.

Cinci dintre răniți sunt civili, toți în stare gravă, intubați, în secția ATI.

Ceilalți opt răniți – șapte pompieri și un jandarm – sunt în stare stabilă și au răni mai mici.

Medicii îi vor evalua și vor face eventuale recomandări de transfer în străinătate.

UPDATE ora 01.05: Bogdan Oprița: ”Cinci salvatori sunt în stare gravă. Duminică dimineață începe transferul în străinătate”

Purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgență Floreasca, dr. Bogdan Oprița, coordonatorul SMURD București-Ilfov, a spus că la unitatea medicală au fost aduși 30 dintre cei 46 de răniți la Crevedia, dintre care trei în prima explozie de la stația GPL și 27 în cea de-a doua.

Cinci dintre răniții de la Spitalul Floreasca sunt în stare gravă și toți sunt dintre salvatori, a precizat Oprița.

”Au fost aduse 30 de victime, trei din explozia iniţială, 27 din a doua explozie. Din păcate, sunt colegi ai noştri, pompieri şi un poliţist. Dintre aceşti 30 de pacienţi, unul singur nu prezenta arsuri – a venit policontuzionat, afectat de suflul exploziei -, restul prezintă arsuri.

Mai grav dintre ei sunt cinci, dintre care, din păcate, doi sunt pompieri intubaţi şi ventilaţi”, a precizat purtătorul de cuvânt al Spitalului Floreasca și coordonatorul SMURD București.

Bogdan Oprița a mai spus că există riscul ca și la alți pacienți, care nu sunt acum în stare gravă, leziunile să se agraveze și să fie nevoie să primească îngrijire la Terapie Intensivă.

Duminică dimineață va începe transferul în străinătate al pacienților răniți grav, prin Mecanismul de protecţie civilă europeană fiind identificate şapte locuri în spitale din state europene, a mai spus dr. Bogdan Oprița.

Pacienții vor fi transferați cu două aeronave puse la dispoziție de Ministerul Apărării.

UPDATE ora 00.50: Marcel Ciolacu, după vizita la Spitalul Floreasca: ”Ne concentrăm să salvăm cât mai multe vieți”

Premierul Marcel Ciolacu a spus, după vizita la Spitalul de Urgență Floreasca, unde sunt internați 28 din cei 46 de răniți în exploziile de la stația GPL din Crevedia, că patru dintre acești pacienți au fost în sălile de operații, precizând că acum atenția este concentrată pe salvarea cât mai multor vieți.

”Ne concentrăm să salvăm cât mai multe vieţi. Mecanismul European este declanşat, încă nu a plecat niciun pacient. Au fost în sălile de operaţie vreo patru (pacienți – n.r.), aici, la Floreasca”, a spus Marcel Ciolacu.

Premierul a spus că va merge cu ministrul de Interne la Spitalul Bagdasar-Arseni, unde sunt intrenaţi 13 dintre cei 46 de răniți.

UPDATE ora 00.42: Șeful ISU București-Ilfov, rănit în exploziile de la Crevedia

Alături de Raed Arafat, la declarațiile de la locul exploziilor din Crevedia a fost și colonelul Irinel Precup, împuternicit inspector-șef la Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) București-Ilfov, aflat în prima linie de intervenție și rănit la mâini în urma exploziilor de la stația GPL din Crevedia.

Rugat de un jurnalist să-i arate mâinile, acesta  a răspuns că, în acest moment, gravitatea nu o reprezintă starea lui, ci faptul că mai există o cisternă care ar putea exploda.

”Eram în prima linie. Nu-i asta gravitatea situației (vorbește despre arsura de la mâini -n.r.), ci faptul că mai avem o cisternă acolo. (…) Eu știam foarte bine, sunt chimist, sunt profesor universitar, am luat decizia să le spun oamenilor să se îndepărteze cât mai mult de explozia respectivă”, a spus șeful ISU București-Ilfov.

UPDATE ora 00.26: Proprietarul firmei care deține stația GPL de la Crevedia este fiul primarului din Caracal

Firma care deține stația GPL unde s-a produs explozia din Crevedia se numește Flagas SRL și îi aparține fiului primarului PSD din Caracal, Ion Doldurea. Firma Flagas SRL a înregistrat anul trecut un profit net de 32.782.166 lei.

„Am plecat de urgență din străinătate, la un simpozion. Acum am ajuns acolo, dar iau primul avion spre România. Într-adevăr, această stație care a luat foc este a fiului meu Ionuț. Ionuț este acolo. Este cu procuratura după el.

Nu mai funcționa stația respectivă. Eu nu știu ca băiatul meu să fi făcut ilegalități. Înțeleg că sunt și doi pakistanezi muncitori, dați dispăruți”, a spus primarul Ion Doldurea, pentru România TV.

UPDATE ora 00.15: Cei 46 de răniți în exploziile de la Crevedia, internați în patru spitale, cei mai mulți la ”Floreasca” și ”Bagdasar-Arseni”

Potrivit ultimelor informații transmise de Ministerul Sănătății, în spitalele din București sunt internate 46 de victime ale exploziilor care au avut loc la staţia GPL din Crevedia, dintre care:

  • 28 la Spitalul de Urgență Floreasca,
  • 13 la Spitalul ”Bagdasar-Arseni”,
  • 4 la Spitalul de Arși,
  • 1 la Spitalul Elias.
  • 8 dintre acești pacienți sunt intubați.

Cifrele vor fi actualizate pe măsură ce apar noi informații, a precizat MS.

UPDATE ora 23.42: Premierul Marcel Ciolacu: „Patru pacienți vor fi transferați în Italia și în Belgia”

Premierul Marcel Ciolacu a ajuns la Spitalul Floreasca, unde sunt internați cei doi pompieri răniți care sunt în stare gravă.

Marcel Ciolacu a anunțat că a fost activat Mecanismul de protecție civilă al UE pentru transferul răniților în străinătate.

„Au fost concentrați cei cu probleme mai deosebite, a fost activat sistemul european de protecție civilă. Mai mult ca sigur, credem că, în seara asta, patru pacienți vor fi transferați în Italia și în Belgia”, a spus premierul, înainte de a pleca de la MAI la Spitalul Floreasca.

UPDATE ora 23.30: Premierul merge la Spitalul Floreasca, unde sunt cei doi pompieri în stare gravă, intubați

Premierul Marcel Ciolacu merge de la Ministerul de Interne la Spitalul Floreasca, unde sunt internați cei doi pompieri răniți care sunt în stare gravă, intubați.

Cei doi pompieri vor fi primii răniți care vor pleca la spitalul militar din Bruxelles, unde vor ajunge în această noapte.

UPDATE ora 23.17: Klaus Iohannis cere autorităților “măsuri urgente”

Președintele Klaus Iohannis a cerut autorităților măsuri urgente și a spus că acum, prioritatea zero este să fie acordat tratament în regim de urgență.

”O nouă tragedie a zguduit în această seară România și sunt profund îndurerat că exploziile de la Crevedia s-au soldat cu victime. Transmit condoleanțe familiilor îndurerate și le urez însănătoșire grabnică celor răniți.

În acest moment, prioritatea zero este să le oferim celor afectați tot sprijinul necesar și să le facilităm accesul la tratament în regim de urgență.

De îndată ce situația din zona de risc va fi stabilizată, trebuie demarată rapid o anchetă pentru a afla dacă legea și regulile au fost încălcate. Solicit autorităților luarea de măsuri urgente pentru cei răniți astfel încât tragediile din trecut să nu se mai repete”, a transmis președintele, într-un mesaj pe Facebook.

UPDATE ora 23.15: Linii verzi deschide pentru familiile persoanelor rănite și pentru oamenii din Crevedia care au simptome după exploziile de la stația GPL

La Celula de criză de la Ministerul Afacerilor Interne s-a decis deschiderea a două linii verzi, la care pot suna familiile persoanelor internate în spitale după exploziile de la stația GPL din Crevedia, pentru a afla informații despre starea acestora.

Cele două numere de telefon la care pot suna non-stop sunt:

  • 021-2069397

  • 021-2069398

La aceleași numere pot suna și oamenii din Crevedia și din împrejurimi care au probleme respiratorii sau alte simptome, după exploziile de la stația GPL.

UPDATE ora 22.57: Exploziile de la Crevedia au fost atât de puternice încât au topit căștile pompierilor

Exploziile de la stația GPL din Crevedia au fost extrem de puternice. Cel puțin o persoană a fost ucisă, iar mai mulți pompieri au fost răniți în a doua explozie, de la ora 21.00.

A doua explozie, de la Crevedia, de la ora 21.00, i-a surprins pe mai mulți pompieri aflați la locul incendiului. Deflagrația a fost atât de puternică încât mai multe căști ale pompierilor s-au topit.

UPDATE ora 22.55: Ultimul bilanț al victimelor exploziilor de la Crevedia: 46 de răniți, opt în stare gravă, intubați, în patru spitale

Potrivit ultimelor informații, transmise de la celula de criză, 46 de persoane rănite în exploziile de la stația GPL din Crevedia sunt internate în patru spitale din Capitală. Opt dintre răniți sunt în stare gravă, intubați

”În clipa asta, situația victimelor este următoare: Spitalul Bagdasar-Arseni – 11 pacienți (3 intubați), Spitalul Universitar – 4 pacienți, Spitalul de Arși – 4 pacienți (1 intubat), Spitalul Floreasca – 27 de pacienți (4 intubați)”, potrivit ultimelor informații transmise.

UPDATE ora 22.38: Premierul Marcel Ciolacu participă la celula de criză, după explozia de la Crevedia

După explozia depozitului de la Crevedia, s-a constituit o celulă de criză la nivelul Ministerului Afacerilor Interne. Premierul Marcel Ciolacu a ajuns la sediul ministerului după ora 22, pentru a participa la ședința operativă, unde este prezent și ministrul de Interne, Cătălin Predoiu. După reuniune, premierul va susține declarații de presă.

UPDATE ora 22.25: Ministerul Sănătății: 12 spitale pregătite să primească răniții în exploziile de la Crevedia

”Conducerea Ministerului Sănătății este în legătură permanentă cu toți managerii de spitale din București. Douăsprezece spitale din Capitală sunt deja pregătite să primească pacienți”, a anunțat MS.

UPDATE ora 22.06: PLANUL ALB activat în spitale după tragedia de la Crevedia. Un spital mobil este amenajat la fața locului

Răniții din explozia de la Crevedia sunt transportați la spitalele din București, acolo unde a fost instituit planul alb, o situație în care medicii și asistentele vin de acasă, pentru a ajuta persoanele care au suferit arsuri.

Totodată, pompierii au amenajat un spital mobil în apropierea locului exploziilor de la stația GPL.

UPDATE ora 22.05: Raed Arafat: 6 localnici răniți în urma primei explozii, 26 de pompieri au suferit arsuri în a doua explozie, unul este în stare gravă 

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), Raed Arafat, a anunțat ultimul bilanț al victimelor.

„A fost anunțată, la 18.50, o explozie la stația GPL din Crevedia. Au fost mobilizate forțe de la Dâmbovița și București, și pe partea de incendii, și pe partea medicală.

Inițial erau anunțate 6 persoane civile afectate, iar o persoană a suferit stop cardiac, dar necorelată cu incendiul, ci pe fond de panică.

În urma celei de-a doua explozii, în jur de 26 de pompieri au fost răniți, din care unul grav, restul cu arsuri dar fără să necesite a fi intubați.

Suntem în legătură cu ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, și cu ministrul Sănătății, Alexandru Rafila. Evaluăm situația răniților și ce locuri sunt.

S-a discutat pentru evacuarea pacienților în alte țări, dacă va fi nevoie. 4 locuri pentru pacienți critici există în București, să vedem câte găsim în restul țării. Să vedem dacă transferăm în străinătate„.

UPDATE ora 21.55: Spitalele de urgență din București se pregătesc să primească persoanele rănite în exploziile de la Crevedia. Două persoane rănite ar putea fi duse la Spitalul ”Bagdasar-Arseni”.

”Teoretic, vor aduce doi pacienți. Noi am pregătit două paturi, pentru că atâta puteam în momentul de față. Avem două paturi disponibile în unitatea de arși”, a spus dr. Florian Bica, purtător de cuvânt al Spitalului ”Bagdasar-Arseni”, pentru Gândul.

UPDATE 8 – Autoritățile au luat decizia de a monta un spital mobil în zonă

UPDATE 7 – O nouă explozie a avut loc la Crevedia, în urmă cu câteva minute

O nouă explozie a avut loc, în această seară, în jurul orei 21.00, la Crevedia. Cinci pompieri au fost răniți și au primit îngriiri medicale la fața locului. Imaginile cu noua explozie au fost surprinse de reporterii Gândul.

UPDATE 6 – La fața locului se află și secretarul de stat Raed Arafat

Acesta a luat legătura cu toate echipele de intervenție din cele trei județe și a precizat că va transmite informațiile oficiale printr-o declarație de presă, după ce situația va fi stabilizata și va avea toate datele.

Robotul adus la fața locului a fost ghidat în apropiere de stația GPL pentru a monitoriza zona. Pericolul este foarte mare și pentru salvatorii aflați la fața locului.

UPDATE 5 – Ministrul Sănătății a spus la Digi 24 că cel puțin un om a murit în explozia de la Crevedia

„Situația este în desfășurare. Există și decese, nu vă pot confirma dacă unul sau două în momentul de față. Există circa opt victime cu arsuri în grade diferite, una dintre ele cu arsuri extinse este la Spitalul de Arși, celelalte sunt îndrumate către spitalele care au secții de arși, respectiv Floreasca și Bagdasar”, a declarat ministrul. Rafila spune că evaluează dacă e nevoie să îi trimită pe arși în străinătate.

De asemenea, am constituit un grup de lucru de urgență la nivelul ministerului, și celelalte spitale care au secții de chirurgie plastică vor îngriji pacienții dacă numărul lor va fi mai mare. Examinăm și vom lua rapid o decizie dacă este nevoie să transferăm în străinătate unii dintre pacienți, fiindcă în cazul în care la spitalele din București este cumva depășită capacitatea de intervenție, având în vedere că existau deja multe persoane internate cu arsuri și nu cred că este timp de pierdut vreun minut să nu acordăm asistență acestor oameni”, a precizat ministrul.

În ceea ce privește numărul de locuri disponibile în cele două mari spitale menționate de ministrul Sănătății, acesta susține că „în momentul de față, avem două locuri la Bagdasar, este un pacient care va fi îngrijit la UPU, și la Floreasca este o situație asemănătoare, suntem în legătură cu managerii de acolo și încercăm, oricum, chiar dacă nu sunt suficiente locuri în secțiile specializate, ei vor rămâne în UPU pentru acordarea primelor îngrijiri, iar dacă condițiile de internare nu permit, dacă nu vor fi locuri în unitățile specializate pentru arși, ei vor fi transferați în cel mai scurt timp în străinătate”, a spus Rafila.

UPDATE 4 – Totalul mijloacelor angrenate în intervenție:

  • ISU BIF – 14 autospeciale de stingere, 1 autospecială cu roboți, 1 autospecială de stingere cu pulbere și azot, 1 autoscară, 1 punct medical avansat, 7 ambulanțe SMURD, 4 ambulanțe SMURD cu medic, 1 echipaj CBRN.
  • ISU DB: 6 autospeciale de stingere, 1 autospecială pentru transport victime multiple, 11 ambulanțe SMURD , 2 puncte medicale avansate.
  • ISU PH – 3 autospeciale de stingere.

UPDATE 3 – Arderea se manifestă cu flacără violentă la 2 cisterne și o casă

Până la acest moment, 6 victime vor fi transportate la spital în București cu arsuri considerabile pe suprafața corpului.

Totodată, două victime (atac de panică, vărsături) au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe din Dâmbovița/Târgoviște.

UPDATE 2 – Efectivele de la fața locului au fost suplimentate, după cum urmează:

  • De la ISU BIF: 4 autospeciale de stingere, 1 autospecială de stingere cu pulbere și azot, 1 Post Medical Avansat ( PMA);
  • De la ISU Prahova: 3 autospeciale de stingere.

UPDATE – S-a organizat grup de lucru la Ministerul Sănătății

Unul dintre pacienți a ajuns la Spitalul de Arși. Alți cinci pacienți vor ajunge la Bagdasar Arseni. Cel puțin o victimă a decedat din datele existente în prezent. Vor ajunge pacienți și la Spitalul Floreasca. Ministrul Sănătății anunță șase victime, până în prezent.

Știrea inițială:

Având în vedere numărul persoanelor implicate, la nivelul județului a fost activat Planul Roșu de Intervenție.

Totodată, Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Dâmbovița a transmis un mesaj de avertizare prin sistemul RO-Alert, având în vedere degajările mari de fum, pentru protecția populației aflate în proximitatea zonei de manifestare.

În același timp, pentru protecția populației s-a luat măsura preventivă de evacuare, pe o rază de 300 de metri. O casă a luat foc după ce o butelie GPL a sărit în curte, dar sunt semnalate și incendii de vegetație.

„Nu se poate face mare lucru pentru că arde, e foarte gravă situația, avem câteva victime intubate. Pompierii stau la distanță, nu se pot apropia. Au luat foc case, a luat foc pe câmp. Avem nevoie de mai multe mașini de pompieri. Două persoane, angajați, încă nu știm de ele. Locația avea suspendată activitatea ca să nu mai vândă la cetățeni, dar cisterne intrau și ieșeau de acolo. Două cisterne încă ard”, a precizat primarul din Crevedia, Florin Petre, la Digi 24.

„Circulaţia rutieră este blocată total pe DN 1A, fiind deviată prin localitatea Cocani. Se fac cercetări pentru stabilirea împrejurărilor comiterii evenimentului”, precizează Centrul Infotrafic.

La fața locului au fost trimise patru autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de intervenție la înălțime, trei ambulanțe SMURD, șapte autospeciale ale Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Dâmbovița. De asemenea, la locul intervenției se îndreaptă și un elicopter SMURD, dar a fost alocată și o autospecială de transport roboți.

În sprijinul ISU Dâmbovița au fost alocate și 10 autospeciale de stingere, 10 ambulanțe SMURD, o autospecială de intervenție la înălțime și o autospecială CBRN din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov (ISU-BIF).

Sursa foto: Facebook / Radare: Cojasca-Bujoreanca-Butimanu-Crevedia-Catunu-cornesti(INFOTRAFIC)

Marian Popescu
Marian Popescu este pasionat de tot ce înseamnă jurnalism, de-a lungul timpului activând în tv, radio și mai ales în presa online. După ce a mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Rezultate BEC, se numără voturile. Răsturnare de situație
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Românii au taxe mai mici pe muncă decât vecinii lor, dar rămân cu mai puţini...