Prima pagină » Actualitate » EXCLUSIV VIDEO | Inundația de la Bagdasar Arseni a fost provocată de o conservă înțepenită într-un burlan. Ce măsuri va lua conducerea spitalului

EXCLUSIV VIDEO | Inundația de la Bagdasar Arseni a fost provocată de o conservă înțepenită într-un burlan. Ce măsuri va lua conducerea spitalului

Unitatea de Urgență a Spitalului „Bagdasar Arseni” a fost inundată, miercuri seara, din cauza colmatării conductelor de evacuare a apei pluviale, burlane interioare, mai pe românește, cu cutii de conserve. Investiția de milioane de euro a fost literalmente la un pas să se ducă pe apa sâmbetei, din cauza unei conserve ruginite. Inițial s-a vorbit de frunze uscate care au blocat accesul apei, deși este încă vară.

Personalul spitalului a remarcat că, singur, potopul de câteva zeci de minute nu putea fi cauza inundațiilor, pentru că au mai trecut și prin averse și mai serioase. Conducerea spitalului a acuzat lipsa contractelor de mentenanță, în timp ce ministrul Rafila a considerat că nu este nevoie de o echipă specializată să desfunde un burlan.

Conform unor surse apropiate unității medicale, cauza incidentului care a dat peste cap activitatea de la Camera de Gardă a fost, de fapt, o conservă metalică, despre care nu se știe exact cum a ajuns pe conducta de apă pluvială.

O conservă a blocat scurgerea apei pluviale

Echipele de specialiști care au mers, joi dimineață, la Spitalul Bagdasar Arseni, cu misiunea de a afla cauzele inundației de miercuri seară de la UPU, au avut un șoc serios atunci când au urcat pe terasa clădirii noi din curtea unități medicale.

Pe lângă faptul că unele dintre conductele de evacuare a apei de pe acoperiș erau colmatate cu frunze și alte resturi vegetale,  într-una dintre acestea a fost descoperită, culmea, o conservă din metal, parcă așezată cu mâna, ce acoperea întreg spațiul țevii.

Conductele au fost deblocate, iar activitatea medicală a fost reluată în incinta UPU Bagdasar, conform unui anunț al conducerii spitalului.

În paralel, potrivit unor surse apropiate managementului de la Bagdasar Arseni, șefii unității medicale vor face și o plângere penală in rem, în speranța că procurorii vor afla cum a ajuns conserva în instalația de evacuare a apei pluviale și cine se face vinovat pentru un astfel de gest, care a dat peste cap activitatea întregii Unități de Primiri-Urgențe în care ajung, zilnic, aproximativ de oameni care au nevoie de ajutor.

Miercuri seară, spaţiul dedicat Urgenţelor Minore, precum şi cel al Izolatorului din cadrul Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului „Bagdasar Arseni” au fost inundate. Potrivit medicilor, pentru siguranţa pacienţilor şi a personalului, a fost întrerupt curentul electric, iar şase pacienţi au fost transferaţi la Spitalul „Sfântul Ioan”.

Nu sunt probleme de proiectare

La rândul său, managerul spitalului, Andi Nodiţ, spunea că nu există contract de mentenanţă, dar că acesta nu ar fi schimbat cu nimic situaţia.

Florin Bica, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgenţă „Bagdasar-Arseni”, a precizat că nu a fost distrusă aparatură medicală importantă.

„Au venit reprezentanţi ai constructorului pentru a identifica motivele pentru care s-a produs această inundaţie. Au fost chemaţi pompierii pentru evacuarea apei şi în cursul zilei de astăzi se curăţă. Au venit reprezentanţi ai Primăriei Sectorului 4 şi ai constructorului pentru a identifica motivele pentru care s-a produs această inundaţie şi în cursul zilei de astăzi, de asemenea, se redeschide parţial UPU şi anume două treimi, rămânând să se mai lucreze în zona de urgenţe minore. Nu a fost distrusă aparatură medicală importantă. Nimic din aparatura medicală de tip. CT, ventilatoare, alte aparate, ecograf nu a fost afectat”.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgenţă „Bagdasar-Arseni” a intuit că nu este o problemă a construcției, ci de un blocaj al instalațiilor pluviale.

„În aceşti 4 ani au mai fost furtuni, au mai fost ploi torenţiale şi nu s-a întâmplat nimic. Nu cred că este vorba de o chestiune de construcţie, ci probabil că, ştiu eu, frunze, ceva care a înfundat, ceva de genul ăsta. Dar altfel nu are cum să fie ceva din construcţie, pentru că se întâmpla până acum. Este prima dată când se întâmplă un astfel de eveniment în patru ani”, a mai spus Florin Bica.

Nu ai nevoie de echipe de experți pentru curățarea burlanelor, susține Alexandru Rafila

Ministrul Alexandru Rafila susține că spitalul nu avea nevoie de un contract de mantenanță de specialitate pentru curățarea conductelor pentru evacuarea apei pluviale.

”Nimeni nu poate să facă o statistică a tuturor contractelor de mentenanţă, de toate tipurile, pentru că există mentenanţă pentru multe lucruri, pentru clădire, pentru echipamente. E clar că responsabilitatea încheierii unor astfel de contracte, astfel încât spitalul să fie în stare de funcţionare şi să se evite astfel de incidente, revine direct managerului.

Eu am luat decizia să trimit rapid Corpul de Control la acest spital, Bagdasar-Arseni, ca să vedem exact care este situaţia, de ce nu au fost încheiate aceste contracte”, a spus ministrul, întrebat despre situaţia de la Spitalul de Urgenţă „Bagdasar-Arseni” din Capitală.

Rafila a precizat că nu ar fi nevoie de o echipă specializată pentru a desfunda scurgerile de la clădiri.

”Ca o opinie personală, chiar dacă aceste contracte nu erau încheiate, să cureţi şi să menţii în stare de funcţionare scurgerile de la clădiri nu cred că trebuie neapărat să vină o echipă specializată să cureţe reziduurile care se adună şi blochează zonele de scurgere din spital”, a spus ministrul

”Pentru chestiunea asta poate personalul angajat al spitalului să o facă. Sigur, trebuie să existe mentenanţa clădirii, mai ales a unei clădiri noi care are sisteme de management integrat, dar să menţii în stare de funcţionare scurgerile cred că este o chestiune mult mai simplă şi care necesită totuşi o decizie simplă ca cineva să verifice periodic acest lucru”, a mai spus ministrul Sănătăţii.

CITIȚI ȘI:

Secția de primiri urgențe de la Spitalul Bagdasar Arseni din București, inundată după o ploaie torențială / UPU a costat 3,5 milioane de euro

Rene Pârșan a debutat în presă în 1992, reporter și redactor la Evenimentul Zilei. Între 1994 și 2010 a fost senior editor, editorialist, reporter și fotoreporter la ZIUA. A mai colaborat ca ... vezi toate articolele

Citește și