EXCLUSIV | Efectele declinului demografic sever. Sociolog: „România ar trebui să se pregătească să accepte în următorii ani o populație de înlocuire”

Vești șocante din partea sociologilor. Din cauza natalității scăzute și a continuării emigrării românilor în străinătate, România ar trebui să se pregătească să accepte, în următorii ani, o populație de înlocuire. Acesta este una din concluziile interviului video acordat în exclusivitate pentru Gândul de către sociologul Bogdan Bucur, profesor la Departamentul de Sociologie al Facultăţii de Științe Politice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA).

Nu doar declinul demografic ar explica o astfel de măsură disperată. În opinia lui Bogdan Bucur, dacă până acum procesul de migrație al românilor se făcea din rațiuni strict economice și salariale, azi românii care își părăsesc propria patrie, pentru a se instala definitiv în străinătate, au nemulțumiri de altă natură.

Ele sunt legate de eșecul instituțiilor statului de a le asigura siguranța vieții. Sociologul român amintește că, deși financiar românii nu mai resimt o apăsare strict economică, cum era acum 20 de ani,  la nivelul anului  2022, aproape 40.000 de români au ales totuși migrația definitivă.

Întrebat care sunt cauzele pentru care compatrioții noștri decid totuși să își abandoneze definitiv țara, pentru a trăi în străinătate, Bogdan Bucur amintește de eșecurile repetate ale sistemului de sănătate, ale sistemului de ordine publică, ale sistemului de educație. Nu în ultimul rând, incompetența celor din administrația publică.

Toate aceste eșecuri ale statului român i-au determinat pe români să întoarcă spatele României și să prefere traiul în țări străine cu sisteme mai eficiente.

”Acum nu mai avem argumentele să le spunem de natură primitiv economică de până acum pe care românii le invocau când erau întrebați de ce vor să emigreze. Acum se pleacă pentru că o parte dintre cei care aleg să migreze definitiv sunt extrem de bine educați și au devenit conștienți de faptul că sunt perfect integrabili în sisteme mult mai eficiente din Occident. Din masa de români care continuă să migreze sunt mulți care vor să trăiască în sisteme eficiente care aici, în România, nu există sau care funcționează cu foarte mari erori și gripaje”, precizează sociologul Bogdan Bucur în acest al doilea episod din micro-serialul Gândul privind diaspora românească și emigrarea românilor în străinătate.

„Am pornit de foarte de jos”

Bogdan Rădulescu: Care au fost valurile de migrație ale românilor – sociologic vorbind –  care au părăsit țara pentru a se stabili în străinătate, majoritatea în unele state din Uniunea Europeană?

Bogdan Bucur: Avem mai multe valuri de migrație ale românilor.  Primul val a fost imediat după 1990, când au plecat cei care aveau legături – să le spunem etnice – cu străinătatea: în speță, sașii și șvabii au plecat primii după ’90. De asemenea, au plecat cei care aveau exercițiul migratoriu intern. De pildă, sunt foarte cunoscuți cei din zona Maramureșului care făceau un anumit tip de comerț și care aveau o anumită migrație comercială internă în interiorul granițelor a ceea ce s-a numit Republica Socialistă România. Având acest exercițiu migratoriu intern, ei au plecat de asemenea în primul val. După aceea, avem un al doilea val migratoriu după 1997. Cred că ne aducem bine aminte de perioada în care se închideau combinatele siderurgice și metalurgice. Era perioada închiderii vechii industrii comuniste care, dintr-un motiv sau altul, nu facem acum analiza, nu mai era productivă și integrabilă în noua economie de piață. În perioada comunistă apăruseră astfel foarte multe orașe mono-industriale. Ele au rămas după 1990 fără industrie, deci fără obiectul muncii.

Deci, restructurarea fostei industrii comuniste în contextul economiei de piață, închiderea fostelor fabrici, a generat al doilea val migratoriu, mai ales în contextul în care, știm bine, după 2001, începuseră negocierilor de aderare a României la Uniunea Europeană. Atunci a început a început acest al doilea flux migratoriu pentru că s-au deschis granițele și a fost posibil să pleci din țară. În acest al doilea val au plecat românii indiscutabil pentru o viață mai bună. Odată cu libertatea ne-am dorit asta și nimeni nu voia să mai muncească în zadar. M-am uitat la paritatea dintre salariul mediu pe economie din România raportat la media salarială a Uniunii Europene.

Dacă îmi aduc bine aminte, noi românii, am pornit la începutul anilor 2000 de la o medie de 30% din media salarială din UE, iar acum, după 20 de ani de la aderare, suntem la o  medie de 70%. Deci, salariul mediu din România a atins procentul de 70% din media salarială din Uniunea Europeană. Vorbim deci, în 20 de ani, de recuperare formidabilă de 40 de procente, ceea ce, privind în urmă, reprezintă o performanță incredibilă. Nimeni din interiorul UE  nu a pornit în procesul de integrare structurile euro-atlantice atât de jos cum a pornit România. Am pornit de foarte de jos. Acesta este adevărul.

Rațiunile emigrării

Bogdan Rădulescu: Spuneți că am atins acum 70% din media salarială existentă în Uniunea Europeană. Cu toate acestea, fenomenul migrației românilor a continuat, chiar dacă nu la proporțiile la care se desfășura între 1996- 2004. De ce nu se oprește această hemoragie de creiere românești și de forță de muncă autohtonă?

Bogdan Bucur: Procesul de migrație al românilor din rațiuni economice până relativ recent a fost un fenomen cât se poate de natural. Nu le poți reproșa oamenilor de ce vor să muncească pe salarii de zece ori mai mari. Nu poți să le reproșezi asta și nici nu poți să-i întrebi de ce pleacă din țară. În schimb, o altă realitate ar merita o dezbatere extrem de serioasă. Tema fundamentală acum ar trebui să fie: de ce, când România se apropie, salarial vorbind, la un nivel de peste 70% compatibilitate economică cu nivelul salarial din UE, românii emigrează?

Anumite date macro-economice pe care noi le măsurăm ne indică faptul că avem salariu mediu pe economie în această țară care se apropie de o mie de dolari pe lună. Deci, financiar vorbind,  românii nu mai resimt o apăsare strict economică, cum era înainte cu douăzeci de ani,  ca motivație pentru plecarea lor din țară. Întrebarea este: de ce am avut totuși, la nivelul anului trecut, 2022, 48.000 de români care au ales migrația definitivă? Pentru că, de pildă, din punct de vedere economic, bazându-ne pe datele sociologice pe care le avem, nu prea mai este rațional să mai emigrezi în străinătate, dacă în țară ai un salariu mediu pe economie.

„Se pleacă dintr-o anumită dezamăgire”

Bogdan Rădulescu: Dacă îl ai..!

Bogdan Bucur: Da. Dacă îl ai. Nu mai rentează să te duci într-o altă țară străină, unde să plătești chirie – acolo chiriile sunt mari -, unde ai o viață departe de familie, o viață pentru care să primești un plus de 500 de euro. Din punct de vedere economic, pentru cei mai mulți dintre români, pe baza unui calcul de simplă raționalitate economică, deja migrația nu ar mai trebui să fie rentabilă. Și cu toate acestea ea are loc. De ce? Acum începem să ne confruntăm însă cu fenomen extrem de îngrijorător. Eu și colegii mei de breaslă suntem preocupați de analiza acestui fenomen, iar explicația pe care am găsit-o este una cât se poate de serioasă: se pleacă dintr-o anumită dezamăgire față de tot ceea ce înseamnă funcționarea instituțiilor statului.

Deja suntem într-o zonă explicativă, privind motivațiile emigrației, extrem de rafinată. Acum nu mai avem argumentele să le spunem de natură primitiv economică de până acum per românii le invocau când erau întrebați de ce vor să emigreze. Acum douăzeci de ani voiau pur și simplu de zece ori mai mare decât îl aveau atunci în țară. Da,  când distanța salarială între românii de atunci și restul statelor din UE era de 1 la 10, nu mai aveai ce să discuți. Când diferența salarială era de 1 la 10, discuția se închidea.

În acest moment nu mai este această diferență salarială nu mai este atât de apăsătoare pentru români cum era înainte. Acest argument exclusiv de natură economico-financiară nu se mai susține. Motivațiile emigrării sunt altele mult mai rafinate. De pildă, acum se pleacă pentru că o parte dintre cei care aleg să migreze definitiv sunt extrem de bine educați și au devenit conștienți de faptul că sunt perfect integrabili în sisteme mult mai eficiente din Occident.

Din masa de români care continuă să migreze sunt mulți care vor să trăiască în sisteme eficiente care aici, în România, nu există sau care funcționează cu foarte mari erori și gripaje. Sistemul medical din România e la pământ. Vedem bine ce s-a întâmplat recent la maternitatea din Botoșani unde o tânără gravidă, Alexandra Ivanov, a fost lăsată să moară. Cu foarte mari gripaje abia mai funcționează sistemul de ordine publică, aflat în grija Ministerului de Interne, care ar trebui să asigure securitatea cetățenilor. Nu se poate să lași un individ să circule drogat la volan, după ce, cu oră înainte, l-ai avut în mână, invocând motivul că nu l-ai putut testa, deși ai găsit asupra lui droguri.

Asemenea situații petrecute în România ridică niște semne grave de întrebare asupra cauzelor generatoare de sentimente de nesiguranță pe care le au oamenii în această țară. De asemenea, sistemul de educație nu are șanse să se facă bine în actualele condiții. Vă reamintesc că salariul de intrare al unui profesor în sistemul de educație pre-universitar până acum recent a fost de sub 2.400 de lei. Cu acești bani nu se poate trăi într-un oraș mare, mai ales tinerii aflați la începutul vieții, mai ales când se pune problema că trebuie să facă un credit la bancă ca să își cumpere o casă, să aibă bani să se îmbrace decent, să-și cumpere materiale didactice, cărți, să se instruiască, să își extindă cultura generală mergând la în diferite săli de spectacol.

Toate aceste necesități de bază costă. Salarizarea mizerabilă care a existat în educația pre-universitară nu a atras decât personal care nu aveau altă variantă în viață și nu e compatibil cu standardele altor sisteme de educație mai eficiente. Nu mai vorbesc de sistemul administrației publice locale și centrale, unde am atras o grămadă de așa-numiți ”absolvenți”, posesori de diplome fără niciun fel de valoare, emise de celebrele fabrici de diplome private. Aceștia nu au însă pregătirea necesară. Așadar, din generațiile actuale, mulți pleacă din cauza acestor nemulțumiri firești față de proasta funcționare a instituțiilor statului.

Funcționarea lor optimă este afectată de calitatea extrem de slabă a celor care sunt recrutați mișelește în structurile administrative prin diferite stratageme incorecte, ilegale, dar în primul rând imorale. Aceștia ajung să deservească instituțiile statului și, evident, că nu performează. Nu au cum să performeze în posturile în care au fost plasați.

„Trebuie să ne gândim să primim aproximativ 500.000 de oameni”

Bogdan Rădulescu: În discuțiile noastre, mi-ați spus un lucru aproape șocant, și anume că România, ca să acopere imensul ei deficit demografic, cauzat de natalitatea scăzută și de plecare în masă a românilor în străinătate, ar trebuie să fie pregătită să accepte o ”populație de înlocuire”. Puteți explica?

Bogdan Bucur: O temă fundamentală, cred eu, pentru anii care vor urma este și aceasta: dacă noi reușim să atragem în România, prin procesul de imigrație din alte țări, să atragem oameni de calitate de care avem nevoie în economia românească. Deja se pune acut această problemă. Știți bine că avem niște cote care merg până la o sută de mii de persoane în ceea ce privește de forță de muncă străină pe care o  aducem în țară.

Chestiunea care se pune acum ar fi dacă reușim să identificăm niște nevoi strategice pentru economia acestei țări, astfel încât o parte dintre creierele luminate care vin să reușim să le atragem și să reușim să le facem să se stabilească aici. Deci, nu trebuie să privim procesul acesta de emigrare unilateral, doar din prisma faptului că, în acest moment, noi românii,  suntem doar bază de livrare de forță de muncă către străinătate. E adevărat. De aici se pleacă. Dar, va trebui să avem și niște strategii prin care să atragem și forță de muncă din afară în România. Asta este, vrem, nu vrem: în România avem nevoie de o populație de înlocuire, pentru că, demografic vorbind, avem niște pierderi uriașe, pierderi pe care trebuie să le acoperim cumva.

Aceste pierderi ele pot fi înlocuite în primul rând prin natalitate. Dar nu suntem în stare să o stimulăm. Acest fapt este absolut evident. Nu suntem în stare să îi convingem pe români să facă trei copii per familie. Pentru ca România să se apropie de ponderea populației pe care o avea în 1990 ar trebui, pentru o perioadă suficient de mare, de 10-20 de ani, să avem în medie 3 copii per familie, ca să revenim la ponderea pe care o aveam la momentul căderii comunismului și ca să stabilizăm situația demografică.

La nivelul la care suntem în acest moment, ar trebui să avem măcar doi copii per familie. Or, noi suntem acum la 1,3 copii per familie. Deci, nu suntem nici măcar la doi per cuplu. În condițiile arătate de aceste cifre, România tot pierde din punct de vedere demografic, iar natalitatea este sub nivelul la care ne-am permite măcar să conservăm numărul pe care îl avem acum, în acest moment, nu să revenim la populația din 2000.

Ceea ce trebuie să facă România, dacă ar fi o țară cu sens și cap, este să se gândească la o populație de înlocuire. Știu, nu sună bine deloc. Trebuie să ne gândim să primim aproximativ 500.000 de oameni, să-i stabilim aici, pentru că, repet, avem nevoie de populație de înlocuire. Sună îngrozitor, dar aceasta este realitatea dură de azi. Ar fi bine să ne gândim de pe acum, să stabilim niște criterii de selecție, în funcție de ce tipuri de oameni avem nevoie, și să începem să recrutăm și să îi invităm să se stabilească în țara noastră.

____________

Bogdan Bucur este lector universitar la Departamentul de Sociologie al Facultăţii de Științe Politice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA) din București. Este doctor în sociologie (Universitatea din București) cu teza Manifestările politico-administrative în cercetările monografice ale Școlii Sociologice de la București. Teza de doctorat a fost publicată în 2019 sub titlul Sociologia proastei guvernări în România interbelică (Editura RAO). În 2021, cartea a fost distinsă de Academia Română cu Premiul Dimitrie Gusti (acordat pentru domeniul de cercetare sociologie).  Principalele domenii de cercetare științifică sau de interes academic sunt: istoria sociologiei românești (cu precădere, Școala Sociologică de la București, fondată și condusă de academicianul Dimitrie Gusti, între 1918-1948), sociologia istorică românească (cu precădere, fenomenele sociale complexe subsecvente îndelungatului proces de tranziție și modernizare a României, din perioada cuprinsă între sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul veacului al XX-lea) și analiza rețelelor sociale istorice. Dintre lucrările mai cunoscute publicate de Bogdan Bucur amintim Devălmășia valahă (1716-1828): o istorie anarhică a spațiului românesc (Paralela 45, Pitești, 2008). Jean Pangal, documente inedite: 1932-1942: contribuții la analiza rețelelor sociale istorice (Editura RAO, București, 2016) a primit Premiul Gheorghe Brătianu din partea Societății de Științe Istorice din România. Cartea de aur a Centenarului Marii Uniri (Editura RAO, București, 2017) a fost distinsă cu Premiul Nicolae Iorga, atât de către Societatea de Științe Istorice din România, cât și de către revista Magazin istoric (în parteneriat cu Banca Națională a României). Volumul a devenit film documentar și a ajuns bestseller în România și Republica Moldova. Pentru această lucrare, Bogdan Bucur a primit, din partea Președintelui României, Medalia Aniversară Centenarul Marii Uniri.

CITEȘTE ȘI:

EXCLUSIV | Istoricul Bogdan Bucur: Atrocitățile comise în „azilele groazei” validează ipoteza statului eșuat și captiv

EXCLUSIV VIDEO | Mintea umană versus IA. ”Ar fi o mare greșeală să lăsăm algoritmii inteligenței artificiale să ne controleze viețile”

VIDEO EXCLUSIV | Viktor Orban, șantajat de Rusia cu dosarul de informator al KGB? Fost șef în SRI: „Este manevrat prin material de compromitere”

EXCLUSIV VIDEO | Culisele geopolitice în cazul Schengen și pierderile economice ale României. Răzvan Nicolescu: ”Nehammer face jocurile Moscovei”