Finalul tragic al Prințesei Diana încă reprezintă un subiect de interes, mai ales că este un în continuarea învăluită în mister.
Acum, Andrew Neil, un jurnalist britanic și fost editor al „London Sunday Times”, scoate la iveală detalii necunoscute despre accidentul de mașină din 1997 în care au murit Prințesa Diana și Dodi Al-Fayed.
Potrivit unui avertisment primit de Neil de la renumitul fotograf Terry O’Neill, Dodi avea obiceiul de a-și îndemna șoferii să circule cu viteză. „Nu vă urcați niciodată pe bancheta din spate a unei mașini cu [Dodi]. El nu face altceva decât să strige la șofer să meargă mai repede. Este înfricoșător”, a avertizat O’Neill.
Relația lui Neil cu familia Al-Fayed a început de pe vremea când Mohamed Al-Fayed încerca să se impună în industria editorială britanică. Cei doi au avut o relație profesională, care s-a transformat mai târziu într-o prietenie.
Acum, după moartea miliardarului Mohamed Al-Fayed, care avea 94 de ani, tabloidul britanic „Daily Mail” publică un extras lung din cartea biografică a lui Andrew Neil, în care acesta vorbește pe larg despre relația cu omul de afaceri și mărturisirile pe care acesta i le-a făcut în timpul vieții.
Neil și-a amintit o conversație emoționantă pe care a avut-o cu Mohamed Al-Fayed la scurt timp după accident. Spre deosebire de teoriile conspirației vehiculate ulterior de Al-Fayed, care sugerau că accidentul ar fi fost o tentativă de asasinat din partea familiei regale britanice din cauza presupusei sarcini a prințesei Diana cu copilul lui Dodi, reacția imediată a lui Al-Fayed a fost una de vinovăție și tristețe, scrie Adevărul.
Neil a scris despre cum Dodi, în încercarea de a scăpa de paparazzi, plănuise să părăsească hotelul Ritz din Paris (deținut de Mohamed Al-Fayed) pe la intrarea din spate. Inițial, personalul de securitate de la Ritz a ezitat să se conformeze planurilor lui Dodi fără autorizația lui Mohamed. După ce și-a sunat tatăl, Dodi a fost sfătuit să rămână în hotel. În ciuda acestor rezerve, Mohamed a cedat în cele din urmă în fața insistențelor fiului său, ceea ce a dus la decizia nefericită de a pleca.
„Mohammed a cedat în fața fiului său. S-a uitat la mine cu o lacrimă în ochi în timp ce îmi povestea și mi-a spus: „Nu-mi voi ierta niciodată că am fost de acord cu planul lui Dodi. El ar fi fost încă în viață dacă nu eram eu’”, scrie Neil.
Contrazicând popularele teorii ale conspirației din jurul evenimentului, Neil afirmă cu fermitate: „După mărturia pe care mi-a făcut-o chiar Al-Fayed, nimeni nu ar fi putut sta la pândă pentru a-i asasina, deoarece nimeni nu știa dinainte ce urma să facă sau cum urma să o facă”.