Un pescar în vârstă de 65 de ani a dispărut, marți, în râul Olt, în zona Barajului Scoreiu, din județul Sibiu. El a fost căutat de polițiști, pompieri și scafandri, ulterior fiind găsit fără viață în zona în care pescuia.
La fața locului, fuseseră mobilizați de urgență opt pompieri cu o autospecială de stingere, una de primă intervenție, o barcă pneumatică și un echipaj de trei scafandri.
„Bărbatul în vârstă de 65 de ani a fost găsit de scafandri ISU Sibiu în râul Olt. Din nefericire, acesta nu prezenta semne vitale, fiind preluat de organele abilitate”, au transmis reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Sibiu.
FOTO – ISU Sibiu