Șoferii din orașele mari ale României se confruntă cu dificultăți majore, când vine vorba de găsirea unui banal loc de parcare.
Uneori, „cursa” pentru identificarea unui loc de parcare devine pe „viață și pe moarte”, acest factor fiind un mare consumator de nervi.
Codul Rutier 2023 vine cu o nouă lovitură pentru șoferii români. Legea stabilește acum clar normele referitioare la oprire și staționare în zonele sau la intervalele orare specificate, aceste arii fiind marcate cu indicatoare bine vizibile.
Există șoferi care, în ciuda acestor regulamente, încalcă legea și ocupă trotuarele cu mașinile lor.
Amenzi pentru șoferii care parchează mașinile pe trotuar, în fața casei
Ordonanța de Urgență nr. 195/2002 interzice interzice ocuparea trotuarelor cu vehicule imobilizate și impune șoferilor obligația de a lăsa un spațiu de cel puțin un metru pentru pietoni atunci când parchează în fața casei. Poliția poate sancționa aceste încălcări cu amenzi de până la 870 de lei și puncte de penalizare pe carnetul de șofer. Sancțiunea minimă pentru parcare neregulamentară este de două puncte de amendă, echivalentul a 290 de lei, având în vedere că valoarea punctului de amendă este de 145 de lei în 2023.
Amenda maximă pentru încălcări ale regulilor de staționare sau parcarea neregulamentară variază în funcție de locație.
Astfel, în locuri precum spațiile verzi, amenda poate fi între 580 și 725 de lei, cu adăugarea a trei puncte de penalizare.
Pe autostrăzi sau în alte locuri neamenajate și nesemnalizate, amenda poate ajunge la 870 de lei, iar șoferii vor primi aceleași trei puncte de penalizare.
De asemenea, pentru alte încălcări ale regulilor din Codul Rutier 2023, amenda maximă este de 435 de lei, iar șoferul poate primi între 2-4 puncte de penalizare, în funcție de gravitatea încălcării.
În unele sectoare din Capitală, de pildă, proprietarii pot parca mașina în fața casei, dacă achită o taxă, pentru a beneficia de o autorizație de parcare.