La 25 de ani, un tânăr a fost prins gonind prin oraș cu viteza de 162 km/h.
Șoferul a fost oprit de polițiștii cărora le-a dat radarul peste cap.
Tânărul în vârstă de 25 de ani este din comuna vâlceană Alunu. El a rămas fără permis de conducere după ce a fost prins de polițiști circulând cu o viteză mult peste limita legală.
Mai mult, șoferul a primit și o amendă pe care n-o va uita prea curând.
În condițiile în care limita de viteză în localitate era de 50 km/h, tânărul a fost prins gonind prin oraș cu 162 de km/h.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea, șoferul a rămas fără permis și s-a ales și cu o amendă uriașă.
„Ca urmare a abaterii constatate, tânărul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 2.900 lei, conform O.U.G. 195/2002R privind circulaţia pe drumurile publice, iar permisul de conducere i-a fost reţinut în vederea suspendării dreptului de a conduce, pentru 120 de zile, fiindu-i eliberată dovadă înlocuitoare, fără drept de circulaţie”, transmit reprezentanţii Poliţiei Vâlcea.