Cristian Rizea a fost încarcerat în secția de lux a Penitenciarului Rahova, unde fostele celule ale condamnaților pe viață au fost puse la dispoziția deținuților considerați „vulnerabili”. Cu toate că are beneficii importante față de restul pușcăriașilor, Rizea doarme într-o cușcă în care, cu ani în urmă, ar fi stat și sângerosul Marius Csampar, ucigașul în serie care a omorât nu mai puțin de șase oameni.
Condamnat la 4 ani şi 8 luni de închisoare cu executare, pentru trafic de influenţă, spălare de bani şi influenţarea declaraţiilor, fostul deputat Cristian Rizea a fost încarcerat la Penitenciarul Rahova după ce, inițial, a fost extrădat de autoritățile de la Chișinău. Acesta locuia în Republica Moldova încă din 2017, unde și-a schimbat numele și a obținut inclusiv cetățenia, în condiții suspecte.
De aceea, în 2019, când Ministerul Justiţiei din România a solicitat autorităţilor de la Chişinău extrădarea fostului deputat, autoritățile din țara vecină au răspuns că persoana condamnată definitiv nu poate fi extrădată întrucât are și cetățenie moldovenească.
Mai mult decât atât, Rizea a făcut inclusiv demersuri pentru renunțarea la cetățenia română, însă nu a reușit deoarece avea nevoie inclusiv de o semnătură din partea Ministerului Justiției, pe care nu a primit-o.
În 2020, președintele de atunci al Moldovei, Igor Dodon, a decis să-i retragă lui Rizea cetățenia, pe motiv că ar fi obținut-o în mod ilegal.
Fostul deputat român a contestat decretul prezidenţial în instanţă, însă a pierdut procesul. Arestat în Moldova, Cristian Rizea a cerut azil politic, dar a fost refuzat.
Extrădat în România, anul acesta, la sfârșitul lui aprilie, fostul deputat a fost încarcerat, în regim închis, la Penitenciarul Rahova. Surse din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP) au declarat, pentru Gândul, că Rizea a fost catalogat drept deținut „vulnerabil”, ca urmare a faptului că a ocupat o funcție politică, dar și pe fondul unor amenințări publicate în mediul online.
Ca urmare, spun sursele citate, deținutul ar fi fost plasat în Secția a II-a, considerată și secția de lux a închisorii. Celulele din Secția a II-a ar fi fost amenajate și folosite, în trecut, pentru condamnații pe viață. Pentru că era vorba despre criminali odioși, securitatea era pusă pe primul loc de către personalul penitenciarului. Astfel, camerele de detenție sunt prevăzută cu uși masive, din fier, în spatele cărora, la o distanță de un metru, există un grilaj, astfel încât deținuții să nu poată ajunge la ele.
Totodată, în partea opusă a camerei, există ferestre, însă, la fel ca și în cazul ușilor de la intrare, deținuții nu pot ajunge la ele din cauza unui alt rând de gratii. Practic, condamnații stau într-o cușcă montată într-o altă cușcă.
Sursele citate au precizat că, printre criminalii care au locuit în celula respectivă, s-ar fi numărat și celebrul ucigaș în serie Marius Csampar, dar și alți criminali odioși.
În ciuda măsurilor de siguranță foarte drastice, VIP-urile preferă fostele camere ale viețașilor, deoarece acestea au paturi puține. În plus, în Secția a II-a sunt mulți intelectuali, ceea ce face ca mediul să fie unul mai sigur și mai plăcut.
În ceea ce-l privește pe Cristian Rizea, acesta ar împărți camera cu alți cinci deținuți, aleși pe sprânceană de conducerea închisorii. Sursele citate susțin că în celulă cu Rizea ar fi fost aduși medici, dar și foști manageri din cadrul unor instituții de stat.
Totodată, Cristian Rizea ar fi un deținut căutat de familie, care primește numeroase pachete cu alimente. În plus, acesta merge regulat la sala de forță și, spun sursele Gândul, la închisoare și-ar fi schimbat radical atitudinea agresivă pe care o avea în libertate, încercând să se facă remarcat cât mai puțin.
CITIȚI ȘI: