Premierul Marcel Ciolacu și Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, au verificat stadiul lucrărilor pe A7 – Autostrada Moldova, Loturile 1 (Dumbrava – Mizil) și 2 (Mizil – Pietroasele), acesta din urmă declarând că au existat unele dificultăți, însă, în acest moment, obstacolele au fost depășite.
Constructorul Lotului 2 al Autostrăzii A7 este asocierea Trace – Coni, iar premierul Marcel Ciolacu s-a declarat mulțumit de stadiul lucrărilor, atât pe Lotul 1, cât și pe Lotul 2 al A7 – Autostrada Moldovei.
”S-a impus alt ritm, sunt și bani europeni și fonduri de la buget. Sunt foarte mulțumit de ritmul pe care Sorin Grindeanu l-a impus”, a declarat premierul Marcel Ciolacu.
Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, a precizat că ritmul de lucru este mulțumitor pe tronsonul de la Dumbrava la Mizil, iar în ceea ce privepte Lotul 2 de pe A7 – unde lucrează asocierea Trace – Coni – au existat unele probleme, dar au fost depășite.
Proiectele făcute în prealabil nu pot ”rezolva” toate problemele de la fața locului, iar Sorin Grindeanu a punctat că pe Lotul 2 este vorba despre o execuție directă, iar obstacolele – dând ca exemplu pânza freatică, aflată ”extrem de sus” – au fost depășite.
”Pe al doilea lot, care – așa cum știți – e Mizil – Pietroasele, există o zonă de întârziere pe jumătatea care e în construcție cu compania din Bulgaria. Le-am dat termen ca într-o lună să văd un ritm crescut. Au fost depășite toate obstacolele și unele dintre ele nu au fost din vina companiilor care execută.
Am mai spus lucrul ăsta, unele proiecte au fost făcute din birou, iar acele lucruri se văd în faza de execuție. Noi aici am avut o execuție directă. Pe anumite tronsoane, dacă vă uitați la început, pânza freatică a fost extrem de sus, aceleași probleme le-am avut și pe lotul celălalt, dar și acele probleme s-au depășit.
De aceea mă aștept ca în următoarea lună ritmul să fie unul sporit. Resurse financiare există, nu e o problemă de bani, deci mă aștept să văd un ritm crescut”, a declarat Sorin Grindeanu.
În exclusivitate pentru Gândul, Cristian Pistol – director general CNAIR – a transmis că, într-adevăr, au existat unele probleme pe lotul 2 al Autostrăzii A7 (”Autostrada Moldovei”), însă cauzele principale au fost ploile abundente din primăvara acestui an și terenul de fundare.
Cristian Pistol a transmis, tranșant, că nu se pune problema ca acest contract încheiat cu Trace să fie reziliat, negând vehement toate speculațiile apărute în ultima vreme, iar din cauza factorilor externi care au afectat lucrările este posibilă acordarea unei prelungiri de termen.
”Sunt întârzieri pe lotul 2 al Autostrăzii Ploiești-Buzău, dar nu se pune problema rezilierii contractului cu Trace. Sper să finalizeze anul viitor lucrările. Au fost probleme pe acel lot, am avut o primăvară ploioasă, au fost probleme cu terenul de fundare. Din această cauză, s-ar putea să le mai dăm o prelungire de termen”, a precizat Cristian Pistol. (alte detalii AICI)
Lotul 2 din Autostrada Ploiești-Buzău, parte din Autostrada Moldovei (A7), Mizil – Pietroasele are o lungime de aproximativ 30 km.
Lotul este construit de asocierea Trace – Coni.
Contractul a fost semnat la 7 iunie 2022, iar ordinul pentru începerea lucărărilor a fost emis pe 11 august 2022. (alte informații AICI)
Contractul are o valoare de 1,25 miliarde de lei (fără TVA), lucrările sunt finanțate prin PNRR, iar perioada de garanție a lucrărilor este de 10 ani.
Autostrada Ploiești – Buzău are o lungime de 63,25 km.
Citește și: