Un bărbat cu probleme psihice a reușit să terorizeze o întreagă comunitate. Locuitorii satului nu mai știu ce să facă, mai ales că nici reclamațiile n-au dat vreun rezultat.
Individul are 40 de ani și este cunoscut cu probleme psihice.
Însă, pe lângă aceste probleme, a mai apărut și patima pentru băutură.
Astfel, el intră în casele oamenilor și fură tot alcoolul pe care-l găsește, de multe ori localnicii pomenindu-se cu el cotrobăind prin cămări și beciuri.
Recent, pe imaginile surprinse de o cameră de supraveghere montată în curtea unei gospodării dintr-o comună din Satu Mare se vede cum persoana respectivă intră într-o casă, iar după câteva minute pleacă de acolo încărcat cu mai multe sticle și îşi vede nestingherit de drum.
De obicei, dă atacul în toiul nopţii când, ameţit bine de aburii alcoolului, realizează că mai vrea să bea. Pe o filmare este văzut ducându-se glonţ spre lampa cu gaz, lăsată pe masă, iar mai apoi apucă o scrumieră. Abia ţinându-se pe picioare. părăseşte curtea dezamăgit.
Potrivit Antena 1, acum două zile el a mai dat o spargere, reușind să plece dintr-o casă cu sticla de alcool în mână.