Alin Oprea a dezvăluit unde pleacă în luna de miere cu soția sa, Medana. ”O las mereu să decidă”, a spus cântărețul.
Alin Oprea, solistul trupei Talisman, și-a găsit liniștea alături de actuala sa parteneră, Medana, după separarea de Larisa, fosta sa soție. Din mariajul cu Larisa Uță, Alin Oprea are doi copii, Melissa și Adrian, însă după divorț relația acestora s-a deteriorat. Medana, actuala iubită a lui Alin Oprea, are și ea doi copii, Daria și Darius.
Alin Oprea s-a logodit cu Medana în Italia, la Milano. Alin Oprea și Medana s-au căsătorit civil la finalul anului 2022, în luna decembrie. Acum, cei doi au făcut nunta. Alin Oprea și Medana s-au cununat religios în data de 15 septembrie 2023. Evenimentul a fost unul cu foarte mare fast, la care au fost invitați unul și unul. Mirii au arătat extraordinar de bine.
Medana și Alin Oprea au avut zece perechi de nași: psihoterapeutul Menis Yousry și soția Elena, Aurelian Boiț (Marele Maestru al Ordinului Cavalerilor Templieri „Sf. Martin”) și soția Daniela, Maria Dragomiroiu și Bebe Mihu, Doinița și Ionuț Dolănescu, Sorina Pintea și Ovidiu Goga, Carmen și Ion Petrescu (Axinte), Mirela și Elvis Năsturică, Doina și Pavel Hălmăjan, Mihaela și Daniel Moldovan, Iuliana și Ninel Alexandru.
Acum, Alin Oprea a anunțat unde vor pleca în luna de miere el și Medana, cea care îi este soție.
”Nu știu încă sigur, probabil că Bali (n.r. vor pleca în luna de miere). Legat de concedii o las mereu pe Medana să decidă, pentru că e mai pricepută decât mine. Știu clar că sunt pe mâini bune și că mereu alege destinații superbe”, a spus Alin Oprea pentru revista Viva.
Artistul a povestit și cum și unde a cunoscut-o pe actuala sa parteneră de viață:
”Ne-am cunoscut datorită lui Axinte, la localul unui bun prieten comun, Pavel Hălmăjan, prilej cu care ne sunt și nași amândoi, dacă tot au fost pe post de „Cupidon”. Când a intrat Medana în acel restaurant, am rămas mut de uimire fără să realizez. Eram efectiv fascinat în totalitate de ea și parcă apăruse, brusc, o zeiță în fața mea. Deși o vedeam pentru prima dată, aveam senzația că o cunosc dintotdeauna. Inteligența, frumusețea, pofta ei de viață și optimismul m-au făcut din prima să îmi doresc să o revăd în cel mai scurt timp. Lucru care s-a și întâmplat. În doar două săptămâni, după nopți întregi de conversații, am urcat în avion și am mers la Cluj, iar din acel moment, noi doi am fost de nedespărțit, la fel cum suntem și în ziua de azi”.