Un bărbat din Bacău a fost condamnat la 26 de ani, 9 luni și 15 zile de închisoare, după ce a ucis un bătrân în autogara din Onești. Suspectul a avut și o femeie complice, care a fost condamnată la 6 ani de închisoare. Decizia dată de Curtea de Apel Bacău este definitivă.
Crima a avut loc în noaptea de 20/21 mai 2022, în jurul orei 02:00, atunci când femeia – care era însoțită și de un copil de 12 ani – i-a distras atenția victimei, iar în acel timp bărbatul l-a atacat pe bătrân pe la spate și l-a lovit de mai multe ori în cap. I-au furat apoi portofelul în care erau actele, 150 de lei și o iconiță mototolită.
După atac, agresorii au plecat, însă bărbatul s-a întors la victimă pentru a se asigura că au luat tot ce se putea fura. Mai mult, a continuat să-l lovească în cap pe bătrânul căzut la pământ și i-a luat și șapca.
Ancheta a stabilit că în acea noapte, criminalul era sub influența drogurilor (etnobotanice), ceea ce ar putea explica violența cu care și-a lovit victima, care căzuse inconștientă încă de la prima lovitură, scrie presa locală.
Bătrânul a fost găsit într-o baltă de sânge și a fost transportat de urgență la spital, unde a supraviețuit doar câteva săptămâni după atac. Medicul legist a confirmat că decesul a survenit în urma rănilor grave din zona capului.
Sursa: Arhiva Gândul/ Foto cu caracter ilustrativ