AVEM IMAGINILE! Șeful ANPC a ajuns la Taverna Racilor în Herăstrău. „Nu sunt respectate exigențele minimale” – FOTO și VIDEO

Publicat: 22/09/2023, 10:44
Actualizat: 22/09/2023, 13:23

Horia Constantinescu, şeful Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului (ANPC),  a ajuns la Taverna Racilor în Herăstrău. Paul Nicolau, cunoscut drept „Pescobar”, a reacționat joi, după ce Protecţia Consumatorilor a anunțat că a dispus închiderea, pe o perioadă de până la un an, a restaurantului. Potrivit informațiilor reporterilor Gândul, aflați la fața locului, George Simion a ajuns și el, în această dimineață, la localul din Herăstrău.

Localul a fost controlat de șase ori pe parcursul verii și de fiecare dată ANPC a aplicat amenzi și a confiscat alimente stricate. La ultimul control, din 15 septembrie, ANPC a decis închiderea temporară a unității pentru abateri repetate.

„Pescobar” spune că, de fapt, restaurantul său este deschis, că a fost închis doar o zi, în urmă cu trei luni, când au fost remediate neregulile constatate de ANPC și că, zilnic, vinde între 1.000 și 1.500 de kilograme de pește și de fructe de mare.

Șeful ANPC: „Nu sunt respectate exigențele minimale”

Șeful Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, Horia Constantinescu, a declarat, la Antena 3, că restaurantul nu respectă „exigențele minimale”.

„Cred că cea mai importantă dintre abateri este modul în care acest operator economic depozitează, transportă și gestionează produsele din pește și similare acestora, despre care cu toții știm că au un potențial negativ asupra sănătății omului, în condițiile în care nu sunt respectate exigențele minimale”, a declarat Horia Constantinescu, la Antena 3 CNN.

Patronul „Taverna Racilor”: „Așa sunt scoicile. Verzi. Habar nu aveți de fructele de mare”

Proprietarul restaurantului din Herăstrău, Paul Nicolau, cunoscut ca „Pescobar”, spune că este victima unui „linșaj mediatic”, motivând că „așa sunt scoicile.”

„Surprize, surprize. În acest moment m-a anunțat managerul meu de la Herăstrău că oamenii domnului Horia, comisarul ANPC, este la Taverna Racilor din Herăstrău. Haideți să vedem ce se va întâmpla și astăzi, în urma linșajului mediatic. Da, noi am reglat tot ce era de reglat, am făcut tot ce ni s-a spus. Acele poze au fost de acum trei luni de zile. Nu s-a găsit nimic putrezit, nu s-a găsit nimic stricat, nu s-a găsit nimic, nimic, nimic.

Da, era mizerie de la ulei lângă roată. Recunoaștem, erau tăvile acelea în convectomat murdare. Recunoaștem scoicile. Scoicile sunt Halcheff de Noua Zeelandă și sunt verzi, că habar n-aveți de fructe de mare, așa sunt ele verzi”, afirmă Pescobar, pe paginile sale de socializare.

Anunțul ANPC privind închiderea restaurantului Taverna Racilor Herăstrău

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a anunțat, marți, printr-un comunicat de presă, că inspectorii au închis pentru o perioadă de la 6 luni la un an restaurantul Taverna Racilor din Herăstrău, după ce au găsit nereguli și au aplicat amenzi la toate controalele pe care le-au făcut pe parcursul verii. ANPC, care a făcut acest anunț, a publicat imagini cu scoici putrede, somon mucegăit și instrumente mâncate de rugină în bucătăria localului. Restaurantul nu avea nici autorizație de la primărie, conform ANPC.

Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea (CRPCR) București-Ilfov a desfășurat, în perioada 1 iunie – 15 septembrie, mai multe acțiuni de control la Taverna Racilor Herastrau – București, Sector 1, Parc Herăstrău, administrată inițial de SC Nedsea SRL, iar în prezent de SC Commercial Diplomatic Club SRL (societati promovate în media de Paul Nicolau, cunoscut ca și Pescobar).

CITIȚI ȘI:

FOTO-VIDEO. „Scandal la Taverna Racilor” / Administratorul refuză să semneze actele prin care restaurantul va fi închis/Pescobar: „Execuție în direct”

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Dezvăluiri tulburătoare. Rana fatală a Prințesei Diana, "mică, în locul nepotrivit și foarte rară”, care...
Palatul Buckingham a început să planifice funeraliile Regelui Charles. Ce se va alege de Regina...
FOTO. Imagini incendiare în costum de baie cu una dintre cele mai frumoase femei din...
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus...
Site-ul unde mii de oameni își caută un partener cu care să își pună capăt...
ŞOC! Fiica lui Năstase: 'Am fost preşul lui dintotdeauna, încă de când a vărsat vin...
Recunoști fetița din imagine? Acum are 39 ani și este adorată de sute de mii...
Cât scot lunar din buzunare chiriașii din cartierul Primăverii sau Kiseleff, pentru un apartament. Capitala...
Snopit în bătaie de un vecin, Cristian a murit! "Fiecare os din fața lui e...
Un infractor a reușit să se dea drept polițist timp de un an și jumătate....
Știrea momentului în România! Ion Iliescu la 94 de ani a...
Ce reprezintă litera B la o mașină cu transmisie automată. Explicația fiecărui mod
Taxiurile fără şofer le iau pâinea de la gură taxiurilor clasice: apelare facilă şi preţuri...
ASTRONOMII au obținut primele imagini cu STEAUA NORDULUI! Cum arată POLARIS?
Vine decizie la mașinile pe benzina și motorină. Vor fi suprataxate
Stațiunea de vie pentru pensionari. Este locul ideal din România
Ce au vrut să mânânce Ed Sheeran și Chris Hemsworth în România. Unde au ținut...
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Anamaria Prodan, depre cât de mult îi seamănă copiii. Ce anume îi spunea mama ei...
Misterul scufundării superiahtului miliardarilor, investigat de anchetatori. Ce ipoteze se iau în calcul
BANCUL ZILEI. Bulă merge la o tipă acasă. Dormitorul era plin de jucării de pluș....
De ce pisicile zgârie mobila din casă?