UE vrea RECONFIGURAREA relațiilor cu China, pentru abordarea divergențelor politice și privind practicile comerciale

UE vrea RECONFIGURAREA relațiilor cu China, pentru abordarea divergențelor politice și privind practicile comerciale
Publicat: 26/09/2023, 17:08

Relațiile dintre Uniunea Europeană și China trebuie reconfigurate, astfel încât să fie reciproc avantajoase și să abordeze disensiunile referitoare la practicile comerciale și la pozițiile față de invazia Rusiei în Ucraina, afirmă Valdis Dombrovskis, vicepreședinte executiv al Comisiei Europene, cu ocazia unei reuniuni bilaterale.

Reprezentanții Uniunii Europene și Chinei au purtat discuții, cu ocazia unei reuniuni în formatul Dialogului Economic și Comercial (HED), pe teme financiare și macroeconomice, cu accent pe accesul pe piețe și pe asigurarea unui mediu concurențial corect.

Reuniunea a fost prezidată de Valdis Dombrovskis, vicepreședinte executiv al Comisiei Europene, și de He Lifeng, vicepreședinte al Consiliului de Stat din China.

UE vrea rețele de aprovizionare sigure

Uniunea Europeană a reafirmat ”preocupările referitoare la starea generală a mediului de afaceri” în cazul exportatorilor europeni și al investitorilor din China. Bruxellesul și Beijingul au asumat angajamentul de a relua discuțiile privind exporturile de băuturi alcoolice și au confirmat un acord pe tema schimbului de informații despre controlul exporturilor.

”A fost evocată și importanța unor rețele de transport transparente și previzibile, în special în cazul materiilor prime esențiale. Ambele părți au convenit să continue discuțiile asupra unui posibil mecanism de transparență UE-China în cazul rețelelor de aprovizionare cu materii prime. Uniunea Europeană a oferit explicații despre strategia sa de limitare a riscurilor în relația cu China și a evidențiat importanța evitării transformării în arme a rețelelor de aprovizionare. Uniunea Europeană nu vrea să se decupleze de China, ci susține comerțul deschis și corect, pe baza reglementărilor comerciale globale, cu standarde egale și competiție corectă, respingând protecționismul”, anunță Comisia Europeană, într-un comunicat postat pe site-ul propriu.

Bruxellesul recomandă Beijingului reforme structurale specifice economiei de piață

În cursul discuțiilor pe tema perspectivelor economice și a politicilor macroeconomice, oficialii UE au îndemnat China să aplice ”reforme structurale specifice economiei de piață”, astfel încât să își reechilibreze economia pentru a o îndrepta spre un parcurs de creștere economică sustenabilă pe termen lung.

Bruxellesul și Beijingul au decis crearea unui Grup de lucru privind reglementările financiare și au examinat potențiale modalități de intensificare a cooperării multilaterale.

Oficialii UE și cei chinezi au discutat și aspecte ale cooperării pentru abordarea ”provocărilor mondiale comune”. ”Războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei a avut un impact sever asupra economiei globale, declanșând o criză umanitară și agravând provocările referitoare la siguranța alimentară și energetică”, subliniază Comisia Europeană.

Valdis Dombrovskis, vicepreședinte executiv al Comisiei Europene și comisar UE pentru Afaceri Comerciale, a cerut Beijingului să joace ”un rol constructiv” în obținerea unei ”păci durabile” și în atenuarea consecințelor economice ale războiului.

”Uniunea Europeană și China sunt parteneri comerciali cheie și economiile noastre sunt integrate profund. Dar relațiile noastre se confruntă cu anumite poziții contrare, mai ales în privința poziției Chinei față de agresiunea Rusiei contra Ucrainei, în probleme privind accesul pe piețe și asupra provocărilor generale privind comerțul și investițiile. De aceea, discutarea în mod deschis a problemelor în formatul Dialogului la Nivel Înalt a fost vitală”, a afirmat Valdis Dombrovskis la finalul întâlnirii.

”Relațiile noastre trebuie reechilibrate, pentru a fi reciproc avantajoase, pe baza transparenței, corectitudinii, predictibilității și reciprocității. Sunt bucuros că am făcut progrese în abordarea unora dintre problemele de pe piață, că am convenit să facem schimburi de informații asupra controlului exporturilor, să creăm un nou grup de lucru privind serviciile financiare și să reluăm dialogul pe subiecte macroeconomice. Acestea sunt demersuri semnificative într-o perioadă în care companiile europene, care au activități majore în China, se confruntă cu dificultăți din ce în ce mai mari. Uniunea Europeană va continua interacțiunile cu China asupra acestor chestiuni”, a subliniat Valdis Dombrovskis.

Citește și:

UE și China încearcă depășirea disensiunilor în domeniul digital / Beijingul, îndemnat să asigure un mediu de reglementare ”corect”

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Șoc în timpul unei execuții, în SUA. Ce a făcut un bărbat chiar înainte de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să...
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
El este Ghiță, tânărul în vârstă de 29 de ani, care și-a pierdut viața într-un...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Activitatea stațiilor ITP din toată țara este oprită! Avarie majoră a sistemului informatic RAR
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Doliu în România! A murit o legendă a țării. Era supranumit „Dumnezeu”
Orezul trebuie preparat într-un anumit fel. Tehnici simple pentru o mâncare reușită
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
9 luni de la moartea Mioarei Roman: "Toate pomenile pentru mama mea le-am făcut singură"....
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Ce întâmplă cu sănătatea oamenilor de peste 50 de ani care folosesc Internetul?