Silviu Stăncilă, avocat suspendat de 18 ani, care nu apare a fi angajat sau asociat la vreo firmă, ar fi „creierul” din spatele infracțiunilor de corupție de la Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București (ASSMB).
Informația reiese din motivarea deciziei privind măsurile preventive față de inculpații din dosarul de la ASSMB. Conform documentului, suspectul de coordonarea activităților de corupție din dosar este Silviu Stăncilă, avocat suspendat de 18 ani, care nu apare a fi angajat sau asociat la vreo firmă, fiind cel care prezintă „cel mai înalt grad de pericol social” din dosar.
Acesta „trasează sarcini tuturor, solicită să fie informat cu privire la toate procedurile de achiziție publică derulate de ASSMB” și procură sume de bani de la societățile comerciale sau alte persoane pentru a-l mitui pe Cristian Plută, potrivit motivării, consultate de G4Media.
Instanța a decis arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui Silviu Stăncilă și a lui Cristian Plută, directorul adjunct de la ASSMB.
„Cu privire la situația inculpatului Stăncilă Silviu, arată că, din probele administrate în cursul urmăririi penale, a rezultat că este o persoană discretă, dar care are foarte multă influență. De asemenea, potrivit verificărilor efectuate în bazele oficiale de date, rezultă că acesta are calitatea de avocat al Baroului București, aspect care a atras competența Curții de Apel București, fiind în prezent suspendat la cerere începând cu anul 2005, iar din anul 2005 până în prezent, inculpatul nu figurează că este angajat la vreo societate comercială, contrar susținerilor acestuia, nu figurează că este asociat sau administrat la vreo altă societate comercială”, arată sursa citată anterior.
Potrivit supravegherilor efectuate de ofițerii de poliție care au pus în aplicare mandatele de supraveghere tehnică, „rezultă că acesta se întâlnește zilnic, în municipiul București, cu diverse persoane care par să aibă posibilități financiare peste medie. De asemenea, solicită a se avea în vedere faptul că, cu privire la fapte reținute, din probele administrate, rezultă că inculpatul Stăncilă Silviu, prin intermediul inculpatului Plută Cristian și inculpatului Ion Cristian, a reușit să aibă acces la toate procedurile de achiziție publică care erau planificate de ASSMB.
În urma efectuării percheziției domiciliare și asupra autoturismului pe care îl folosește, au fost descoperite numeroase documente emise de ASMB, spitale din București sau societăți comerciale în legătură cu instituțiile publice respective. Totodată, la percheziții au fost descoperite în autoturismul folosit de inculpat sume mari de bani în lei și în euro. Documente și sumele de bani ridicate la percheziție întăresc probatoriul administrat. Cu atât mai mult cu cât acesta a spus că nu are nicio legătură oficială cu ASSMB, s-au descoperit aceste înscrisuri și care dovedesc implicarea acestuia în afacerile ilegale, practic în deturnarea funcțiilor publice pe care partea dintre inculpați le dețineau în scopurile lor personale, pentru a folosi banii de care trebuiau să fie folosiți pentru spitale și pacienți în folosul lor personal”, conform motivării instanței de judecată.
„Din acest punct de vedere, conduita infracțională a inculpatului Stăncilă Silviu prezintă cel mai înalt grad de pericol social în raport cu ceilalți inculpați, întrucât aceasta de sfaturi judiciare celorlalte persoane implicate, le învață cum să comită infracțiuni în legătură cu achizițiile publice, fără să fie prinși de organele judiciare”, potrivit documentului citat anterior.
Conform publicației Libertatea, mașina folosită de Silviu Stăncilă este înamtriculată de o firmă controlată de ginerele fostului ministru al Afacerilor Interne Vasile Blaga.
Vă recomandăm să citiți și: