Judecătorii ruși, ironici la adresa deținutului Alexei Navalnîi: ”Apă caldă, apă rece, sunt mărunțișuri, cui îi pasă? Ai pierdut, plătește!”

Judecătorii ruși, ironici la adresa deținutului Alexei Navalnîi: ”Apă caldă, apă rece, sunt mărunțișuri, cui îi pasă? Ai pierdut, plătește!”
Disidentul rus Alexei Navalnîi
Publicat: 30/09/2023, 14:11
Actualizat: 30/09/2023, 14:13

Disidentul rus Alexei Navalnîi – condamnat la 19 ani de închisoare pentru ”activități extremiste” – continuă lupta la toate nivelurile cu autoritățile ruse și cu administrația penitenciarului IK-6 Melekhovo, unde este încarcerat.

Potrivit informațiilor pe care le furnizează, regulat, prin intermediul familiei și avocaților săi, Navalnîi stă mai mult în ”izolare”, fiind considerat un deținut care nu vrea să se ”integreze” și nu acceptă să fie ”reeducat”. Împotriva lui Navalnîi au fost luate, de-a lungul timpului, tot felul de măsuri de constrângere, una dintre acestea fiind discursurile lui Vladimir Putin, puse la difuzoare, la volum maxim.

Disidentul rus ”învață” croitoria în penitenciar și, de curând, a înaintat o plângere pornind de la instrucțiunile pe care le poate citi pe peretele celulei. În această celulă, așa cum spune Alexei Navalnîi, are o mașină de cusut, o chiuvetă cu apă rece, o gaură în podea – toaleta – și un ”manual” amplasat pe perete.

Potrivit acestor instrucțiuni, ”croitorul” Alexei Navalnîi ar trebui să se spele pe mâini și pe față, cu apă caldă, la sfârșitul fiecărei ture.

Celula unde lucrez conține: o mașină de cusut, chiuvetă cu apă rece, toaleta cu gaura în podea, manual pe perete. Instrucțiunea de pe perete definește condițiile de muncă, prima ei propoziție fiind următoarea: «Trebuie să respecți toate punctele acestei instrucțiuni».

Ultima propoziție a instrucțiunilor afișate este: «Iar la sfârșitul turei trebuie să te speli pe față și pe mâini cu apă caldă»”, povestește Alexei Navalnîi.

”Sunt croitor, instrucțiunile îmi cer să mă spăl pe mâini cu apă caldă”

În astfel de condiții, Aklexei Navalnîi s-a decis să mai facă o plângere către instanță, continuând să lupte cu autoritățile chiar dacă este conștient că nu are nicio șansă de a câștiga și este ”pedepsit” pentru că s-a transformat, de mulți ani, în cel mai vehement critic al lui Vladimir Putin.

”Scriu o plângere la instanță: «Sunt croitor, instrucțiunile îmi cer să mă spăl pe mâini cu apă caldă după o tură, dar în cămară este doar apă rece (gheață) rece, drepturile mele de muncă sunt încălcate».

Instanța de judecată îmi răspunde: «Apă caldă, apă rece – cui îi pasă?, sunt toate mărunțișuri. Ai pierdut, plătește»”, dezvăluie disidentul rus Alexei Navalnîi pe pagina sa de Instagram, administrată de familie și avocați.

Alexei Navalnîi, 220 de zile la ”izolare”

Disidentul rus a fost plasat nu mai puțin de 220 de zile în regim ”special” pentru atitudinea ostentativă pe care o are în penitenciarul de maximă siguranță IK-6 Melekhovo sau în fața instanțelor de judecată, acolo unde este acuzat, permanent, că ”disprețuiește” instanța.

Alexei Navalnîi – condamnat la încă 19 ani de închisoare pentru așa-zise ”activități extremiste” – spune că s-a ”bucurat prea devreme”, gândindu-se că va avea parte, totuși, de un regim de detenție în care să-și poată vedea familia sau măcar să vorbească la telefon cu soția sa, însă este pedepsit constant de conducerea penitenciarului.

De fapt, insistă Navalnîi, totul își are rădăcinile în întregul sistem penitenciar din Rusia, un sistem care nu face altceva decât să se șteargă pe picioare, ca pe un preș, cu destine și conștiințe. (mai multe detalii AICI)


Citește și:

ANALIZĂ | Janis Kluge, senior asociat SWP: ”Putin nu joacă «all in», Occidentul nu ar trebui să subestimeze rezistența Rusiei”

Kremlinul îi ÎNDOCTRINEAZĂ pe tinerii ruși, cu 6 luni înainte de realegerea lui Putin: ”Au cel mai mare potențial de a protesta împotriva regimului”

EXCLUSIV | Motivul incredibil pentru care temutul Clămparu a ratat o vizită intimă la pușcărie! Cum l-a „sabotat” gradul de instruire pe Cap de Porc

ANALIZĂ | Politologul Andrei Kolesnikov exclude o LOVITURĂ DE STAT în Rusia lui Putin: ”Nu face parte din cultura politică”

ANALIZĂ | Alexandra Prokopenko (Carnegie), despre noii oligarhi ai Rusiei, dependenți de Kremlin: ”Ofițeri FSB și asociații lor, datori lui Putin”

Cristian Lisandru
S-a născut în București, pe data de 18 iulie 1968, și este absolvent al Facultăţii de Jurnalism, specializarea Comunicare. Activitatea jurnalistică mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în...
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Cutremur în România vineri dimineață! Care au fost zonele afectate și ce magnitudine a înregistrat...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Informația dimineții despre Corina Chiriac. Ce s-a întâmplat cu marea artistă a României
Temperaturi atipice în următoarele patru săptămâni. O iarnă cum n-a mai fost de mult
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
Dan Ciotoi suflă și în iaurt după ce s-a vindecat de cancer. Ce regim strict...
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Al doilea vaccin împotriva variolei maimuței, aprobat de OMS