DOLIU în lumea literaturii. Un cunoscut scriitor s-a stins din viață la 59 de ani

DOLIU în lumea literaturii. Un cunoscut scriitor s-a stins din viață la 59 de ani
Publicat: 01/10/2023, 14:19
Actualizat: 01/10/2023, 14:20

Scriitorul şi scenaristul sirian Khaled Khalifa, autorul mai multor romane care l-au propulsat printre cei mai apreciaţi autori contemporani din ţara sa, a murit sâmbătă seara la Damasc în urma unui atac de cord. Khaled Khalifa avea 59 de ani, decesul fiind anunțat de persoane apropiate familiei. Cunoscut critic al autorităţilor, el a rămas în Siria în ciuda represiunii şi a războiului declanşat în 2011.

  • Este cunoscut mai ales pentru cel de-al treilea roman al său „Elogiu urii”, nominalizat în 2008 la Premiul internaţional pentru ficţiune arabă şi în 2013 la Independent Foreign Fiction Prize, roman tradus în mai multe limbi, potruvit informațiilor AFP.
  • În 2013 a câştigat prestigiosul premiu Naguib Mahfouz decernat de Universitatea Americană din Cairo, iar în 2014 a fost nominalizat la Premiul Internaţional pentru Ficţiune Arabă pentru cel de-al patrulea roman al său, „Fără cuţite în bucătăriile din acest oraş”, care a fost publicat şi în alte limbi şi care spune povestea ultimelor decenii prin prisma unei familii din burghezia Alepului.
  • În 2016, publică „Moartea este o corvoadă”, o relatare sumbră a tragediei siriene, a cărei ediţie în limba engleză este finalistă în SUA pentru National Book Award 2019 la categoria literatură tradusă.
  • Khaled Khalifa a fost, de asemenea, autorul unor seriale de televiziune care au avut un mare succes la începutul anilor 1990.

Dispariţia sa a fost deplânsă de artişti, intelectuali şi jurnalişti pe reţelele sociale, precum şi de activişti politici din Siria şi din străinătate.

„Puternica emoţie care a inundat reţelele de socializare de la anunţarea acestei veşti teribile este măsura nu numai a marelui său talent de scriitor, ci şi a simpatiei profunde pe care o stârnea personalitatea sa caldă, debordând de dragoste de viaţă”, a scris Farouk Mardam Bey, editorul francez a trei dintre romanele sale publicate la Actes Sud.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Avertisment NASA: Un fenomen „ciudat” poate lovi oricând lumea
Rămași împreună după Insula iubirii, s-au etalat pe plajă. Dovada clară că leșinul n-a contat!...
FOTO. Ioana Tamaș, apariție incendiară în costum de baie. Imaigni hot cu soția lui Gabi...
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune...
Ungaria acuză Ucraina că „şantajează” ţările care vor negocieri de pace: Va trebui să luăm...
Ce studii are Marcel de la Insula iubirii? Lui 'Maluma' i-a plăcut mai mult 'şcoala...
Misterioasa moarte a celei mai iubite actrițe! Dezvăluiri TRAGICE despre sfârșitul ei! Soțul, principalul suspect
Comisarul Gărzii de Coastă, prins beat şi drogat la volan, e fiul unui celebru om...
Ultimele cuvinte ale lui Sorin Nazîru când agoniza: Se văita că...
Diana, tânăra ucisă de soț cu toporul, a fost înmormântată de ziua copilului ei: „Ea...
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont...
TEST în România cu cel mai interesant SUV. Arată a ARO dar are motor de...
Ministerul Culturii vrea să cumpere Palatul Reginei Maria din Mamaia
Un ȘARPE MORTAL a eliberat suficient VENIN cât să UCIDĂ 400 de oameni
Dispar banii cash. Capcana de care oamenii n-au fost conștienți. Băncile dau banii înapoi
Avertisment pentru utilizatorii de iPhone și Android. Riscuri mari la încărcarea prin USB
Gabriela Cristea și familia, situație neplăcută la finalul vacanței. Ce i s-a întâmplat prezentatoarei în...
Cum a murit, de fapt, Sebi?! Dezvăluiri șocante
Gabriela Cristea se pregătește să deschidă o cofetărie în București! „Am fost la Disneyland și...
De ce a murit, de fapt, Sorin Nazîru după ce a făcut o banală baie...
BANCUL ZILEI. Bubulina în noaptea nunții: - Bulă, te rog să fii tandru cu mine!
Un apropiat de Camorra care este și unul dintre cei mai periculoși fugari din Italia,...