VIDEO | Marius Balo trage un semnal de alarmă: Mai există o româncă aflată în detenție în China

Publicat: 01/10/2023, 18:25
Actualizat: 01/10/2023, 22:29

Profesorul român Marius Balo, eliberat din penitenciar după ce a ispășit o pedeapsă de 8 ani de închisoare în China, a fost invitatul lui Adrian Artene în cadrul podcastului ALTCEVA. 

Acesta povestește că, deși cazul său a fost mediatizat și el este cunoscut în țară pentru situația prin care a trecut, nu este, totuși, singurul cetățean român deținut în China.

El atrage, astfel, atenția asupra situației unei românce care se află în acest moment într-un penitenciar din țara comunistă.

„Mai este o persoană întemnițată în China, o fată de 28 de ani. Încerc să găsesc o modalitate de a o aduce acasă. Se află exact în situația în care am fost eu, însă a fost condamnată la 13ani și jumătate de închisoare. Este într-o situație disperată. Personal, cu ea nu am discutat, am discutat cu tatăl ei și încerc acum găsesc o găsesc o modalitate de a o ajuta. Ce se întâmplă? În fiecare seară înainte adorm, eu o văd pe fata aceasta, pentru sunt singurul om din din România care poate aibă habar oarecum de chinurile prin care trece această persoană.

Nu-mi pot imagina prin ceea ce trece pentru regimul de care ea are parte este mult mai strict și mult mai dur decât regimul de care am avut parte eu. Este într-o altă provincie și acolo nu, nu mai există această… nu se mai respectă regulile așa cum așa cum ar trebui. Suferă îngrozitor și din păcate, instituțiile statului nu au făcut mare lucru pentru ea, în sensul de a de a demara acest proces de repatriere, de transfer, pentru ca să-și continue aici pedeapsa. Nu, bineînțeles, nu vrea fie eliberată, doar să revină acasă. Așadar, sper vom putea ne unim forțele și o ajutăm”, spune Marius Balo în interviul acordat lui Adrian Artene.

Cine este profesorul român, acuzat că a primit 80 de dolari de la cetăţeni chinezi

Marius Balo este un român care, din profesor universitar reputat, după ce a deținut funcții importante la Beijing, a ajuns să fie deținut într-o închisoare de maximă siguranță din China, țară în lucra din anul 2010, după ce ar fi primit 80 de dolari pentru un contract, fără să știe că acești bani proveneau dintr-o infracțiune.

Cazul lui Marius Balo a fost prezentat în 11 iulie 2019 de avocatul Eugen Iordăchescu care declara într-o conferință de presă că Balo, profesor universitar și antreprenor clujean, se află închis de peste cinci ani într-o închisoare din China unde este chinuit și forțat să lucreze 12 ore pe zi, fiind condamnat la 8 ani pentru o presupusă infracțiune de fraudă contractuală.

Potrivit acestuia, Marius Balo s-a stabilit în China în anul 2010 și a fost angajat ca expert străin în cadrul Grupului de Tehnologie și Educație XinDongFang din Beijing, unde a ocupat funcția de trainer. Din 2013, românul a ocupat postul de profesor la Universitatea Renmin din Beijing.

În octombrie 2019, reprezentanții Ministerului Justiției spuneau că vor depune toate eforturile ca Marius Balo să fie transferat în România pentru a-și ispăși pedeapsa.

În 27 martie 2022, după 2.922 de zile petrecute în spatele gratiilor în China, acesta a ieșit din penitenciar, dar pentru că orașul Shanghai a intrat în lockdown, a trebuit sa mai petreacă aproape o lună într-o cameră de hotel.

Urmărește podcastul integral cu Marius Balo doar pe canalul de YouTube Altceva cu Adrian Artene

Vă recomandăm să citiți și:

VIDEO. Cum a ajuns profesorul Marius Balo să fie arestat în China: „Am cunoscut un alt român care lucra la o firmă de împrumuturi”

VIDEO. Românul întemnițat în China a dezvăluit la podcastul ALTCEVA ce l-a SALVAT în cei opt ani de teroare. „Adevărată binecuvântare!”

MĂRTURII ireale făcute, la podcastul ALTCEVA, de românul care a cunoscut IADUL în temnițele din China. „N-am văzut niciodată soarele!”

Profesorul Marius Balo, la podcastul ALTCEVA, despre chinurile îndurate în cei 8 ani de închisoare în China. Detalii terifiante făcute publice

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Dezvăluiri tulburătoare. Rana fatală a Prințesei Diana, "mică, în locul nepotrivit și foarte rară”, care...
Palatul Buckingham a început să planifice funeraliile Regelui Charles. Ce se va alege de Regina...
Fostul vicepreședinte al Parlamentului Republicii Moldova i-a cerut lui Ion Țiriac să îi premieze și...
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus...
Site-ul unde mii de oameni își caută un partener cu care să își pună capăt...
ŞOC! Fiica lui Năstase: 'Am fost preşul lui dintotdeauna, încă de când a vărsat vin...
Recunoști fetița din imagine? Acum are 39 ani și este adorată de sute de mii...
"Eu sunt cel pe care îl căutaţi!" Autorul masacrului din Germania s-a predat. Atacul cu...
Snopit în bătaie de un vecin, Cristian a murit! "Fiecare os din fața lui e...
14 copii din Buzău au rămas orfani de tată, după un accident cumplit. Cum s-a...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Ce reprezintă litera B la o mașină cu transmisie automată. Explicația fiecărui mod
Taxiurile fără şofer le iau pâinea de la gură taxiurilor clasice: apelare facilă şi preţuri...
Cel mai RAPID ÎNCĂRCĂTOR din lume! Încarcă ORICE TELEFON în mai puțin de...
Cutremur în politică. Gabriela Firea se răzbună: Nimic nu e pierdut
Prognoza meteo actualizată. Canicula se extinde în mai multe județe. Harta cu zonele fierbinți
Ce au vrut să mânânce Ed Sheeran și Chris Hemsworth în România. Unde au ținut...
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Anamaria Prodan, depre cât de mult îi seamănă copiii. Ce anume îi spunea mama ei...
Gestul impresionant al lui Ed Sheeran pentru Chris Hemsworth în timpul concertului de la București
BANCUL ZILEI. Bulă merge la o tipă acasă. Dormitorul era plin de jucării de pluș....
Suntem cu un pas mai aproape de implanturile care să trateze epilepsia