Ca în fiecare an, în toamnă, ANOFM www.anofm.ro prin agențiile județene pentru ocuparea forței de muncă organizează o bursă a locurilor de muncă dedicată absolvenților de învățământ care are drept scop satisfacerea rapidă a cererii și ofertei de forță de muncă.
Invităm agenții economici, persoanele în căutarea unui loc de muncă, dar și reprezentanții instituțiilor interesate de domeniul pieței muncii să participe, într-un cadru organizat, la Bursa generală pentru absolvenți, pe 27 octombrie 2023.
Angajatorii își pot prezenta oferta locurilor de muncă vacante, au ocazia de a cunoaște direct viitorii angajați, ce își doresc aceștia și ce așteptări au de la un loc de muncă, iar persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă pot testa piața muncii, pot afla care sunt meseriile cele mai căutate, care sunt competențele și abilitățile care cresc șansele de a obține un loc de muncă, pot negocia direct un pachet salarial.
Toți cei prezenți vor afla de la organizatori, respectiv de la reprezentanții agențiilor județene pentru ocuparea forței de muncă, informații referitoare la facilitățile oferite de Legea nr.76/2002, privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă despre măsurile active, stimulente, prime oferite angajatorilor și persoanelor înregistrate în baza de date a ANOFM, dar și despre cursurile de formare profesională organizate în regim propriu sau prin furnizorii de servicii specializate, acreditați.
Totodată, pentru că „eSPOR-Relația cu angajatorii”, proiect aflat în implementare până la data de 31 decembrie 2023, prevede adaptarea serviciilor dedicate angajatorilor în funcție de nevoile acestora prin proceduri simplificate, prin introducerea de servicii online bazate pe semnătură electronică în implementarea măsurilor de stimulare a ocupării forței de muncă, vor fi puse la dispoziție, cu ocazia Bursei, informații, materiale care vor detalia schimbările în bine, în relația noastră cu angajatorii.
Indiferent de numărul contractelor de muncă încheiate cu ocazia unui astfel de eveniment, este un câștig faptul că se întâlnește direct, cererea cu oferta, că toți cei implicați experimentează, poate pentru prima dată, roluri de actori activi pe piața muncii.
Totuși, menționăm că prin intermediul celor două burse naționale organizate în anul 2022, în primăvară (20 mai 2022) pentru toate persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă și în toamnă (14 octombrie 2022) pentru absolvenți de învățământ, precum și burse la cererea pieței muncii locale au fost ocupate peste 9.000 persoane.
Interesul crescut pentru acest gen de evenimente este reflectat și în evaluarea după Bursa Generală a Locurilor de Muncă, organizată în data de 12 mai anul acesta, la care au participat 2.070 agenți economici, au fost oferite 35.196 locuri de muncă, au participat 27.433 persoane în căutare de loc de munca și au fost selectate în vederea încadrării 11.309 persoane.
Vom reveni cu detalii despre organizarea Bursei din 27 octombrie 2023, respectiv locațiile de desfășurare, atât în București, cât și în țară, numărul estimativ al locurilor de muncă oferite de angajatori etc.
Recomandăm persoanelor interesate să urmărească site-ul (www.anofm.ro) și pagina de Facebook (https://www.facebook.com/fiiinformat/) ale Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă. De asemenea, pot participa și celelalte categorii de persoane care nu au loc de muncă sau care doresc schimbarea acestuia.
Angajatorii care doresc să participe la acest eveniment, sunt așteptați să contacteze agențiile pentru ocuparea forței de muncă pentru a anunța locurile de muncă vacante disponibile. Datele de contact pot fi vizualizate la secțiunea CONTACT de pe site-ul ANOFM: https://www.anofm.ro/index.html?agentie=&categ=7&subcateg=2
Material realizat în cadrul „campaniei online de promovare a instrumentelor și serviciilor oferite de SPO, clienților săi”, prin proiectul „Relația SPO cu angajatorii – eSPOR”/ POCU/801/3/15/139164, cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020.