Autorităţile americane au aplicat PRIMA amendă pentru abandonarea de deșeuri în spațiu

Autorităţile americane au aplicat PRIMA amendă pentru abandonarea de deșeuri în spațiu
Publicat: 03/10/2023, 23:15
Actualizat: 04/10/2023, 01:42

Autorităţile americane au aplicat o amendă – prima de acest fel – unei companii pentru abandonarea unor deşeuri în spaţiu, a anunţat autoritatea americană de reglementare în telecomunicaţii.

Operatorul de televiziune prin satelit Dish a fost amendat cu 150.000 de dolari deoarece nu a „scos de pe orbită în mod corespunzător” un satelit numit EchoStar-7, aflat pe orbită din 2002, potrivit unui comunicat emis de Comisia Federală de Comunicaţii (FCC).

„Acesta constituie o premieră în materie de reglementare a deşeurilor din spaţiu de către Comisie, care şi-a dezvoltat eforturile cu privire la sateliţi”, a adăugat FCC.

O jumătate de milion de deşeuri de mărimea unor mărgele şi o sută de milioane de aproximativ un milimetru există pe orbită, potrivit unei agenţii specializate a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU).

„Dacă este lăsată necontrolată, acumularea de deşeuri orbitale va mări riscul de coliziuni şi va aglomera orbitele utilizate pentru zborurile spaţiale cu echipaje umane şi sateliţi”, a precizat FAA într-un comunicat emis la jumătatea lunii septembrie.

Deșeuri periculoase pentru navele spațiale

Aceste deşeuri sunt potenţial periculoase pentru navele spaţiale. Potrivit FCC, Dish nu a respectat altitudinea convenită cu Comisia pentru plasarea satelitului său geostaţionar care a ajuns la sfârşitul duratei sale de viaţă.

Această altitudine, mai mică decât cea convenită, „era probabil să creeze probleme (asociate) deşeurilor orbitale”.

Dish s-a angajat în 2012 să crească altitudinea satelitului cu 300 de kilometri deasupra traiectoriei sale operaţionale, a explicat FCC. Însă, odată cu reducerea nivelului de combustibil, compania s-a limitat la mutarea satelitului la o altitudine cu puţin peste 120 de kilometri deasupra traiectoriei sale.

„Pe măsură ce utilizarea sateliţilor devine mai frecventă, iar economia spaţială se accelerează, trebuie să ne asigurăm că operatorii îşi respectă angajamentele”, a declarat şeful biroului de aplicare a deciziilor FCC, Loyaan A. Equal.

El a calificat această decizie drept un „progres” prin care FCC îşi demonstrează „foarte clar” autoritatea şi „capacitatea de punere în aplicare a regulilor sale vitale privind deşeurile spaţiale”. Acordul la care au ajuns FCC şi compania „include o recunoaştere a responsabilităţii de către companie şi un acord pentru respectarea unui plan de conformare, precum şi plata unei amenzi de 150.000 de dolari”.

Contactată de AFP, compania Dish a respins afirmaţiile FCC. „După cum recunoaşte biroul de aplicare în acord, satelitul EchoStar-7 era un dispozitiv vechi (lansat în 2002) care a fost exceptat în mod explicit de reglementările FCC care impuneau o orbită minimă de abandon”, a declarat un purtător de cuvânt al companiei, citat într-un comunicat.

„În plus, biroul nu a ajuns la nicio concluzie conform căreia EchoStar-7 ar reprezenta o problemă de siguranţă asociată cu deşeurile sale orbitale”, a adăugat el.

Din cei 14.000 de sateliţi aflaţi pe orbită, circa 35% au fost lansaţi în ultimii trei ani

În faţa proliferării actorilor privaţi care operează în spaţiu, problema deşeurilor spaţiale îngrijorează, de asemenea, Autoritatea americană de reglementare a aviaţiei civile (FAA). Agenţia a anunţat recent că va solicita tuturor companiilor private care lansează rachete să deţină o soluţie pentru eliminarea treptei superioare a lansatorului lor – spre exemplu, prin aducerea acesteia înapoi în atmosfera terestră sau prin plasarea ei pe o orbită îndepărtată de Pământ.

Această nouă regulamentare, care nu a fost încă adoptată definitiv, este deja în vigoare pentru misiunile spaţiale guvernamentale. În decembrie 2022, o capsulă Soiuz MS-22 andocată la Staţia Spaţială Internaţională (ISS) a fost avariată de impactul cu un mic meteorit.

Un satelit chinez a fost lovit la începutul anului 2022 de deşeuri provenite de la un satelit rusesc distrus anul precedent în timpul unui incident „extrem de periculos”, potrivit Beijingului. Din cei 14.000 de sateliţi aflaţi pe orbită, aproximativ 35% au fost lansaţi în ultimii trei ani şi se preconizează că alţi 100.000 urmează să li se alăture în următorul deceniu, potrivit ONU.

Sursa FOTO: spektrum.de. Caracter ilustrativ

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara....
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Ce se întâmplă cu pensiile românilor după ce Guvernul a rămas fără fonduri! Cu ce...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Se schimbă permisele auto. Decizia luată la Guvern pentru șoferii români
Analiză. Locul din România în care se trăiește cel mai bine. Orașul din care toți...
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Un studiu arată că oamenii poate absorbi vitamine direct din aer