Primăria Sectorului 3 acuză Primăria Generală a Municipiului București că a emis recent, sub semnătura primarului general Nicușor Dan, un aviz de defrișare pentru 128 de arbori verzi din mai multe zone ale Sectorului 3 în vederea executării unor lucrări la rețeaua de termoficare.
„Nu contestăm necesitatea realizării acestor lucrări, însă considerăm că ar fi fost oportun ca Primăria Municipiului București să ne solicite ajutorul pentru transplantarea acestor arbori și nu să treacă direct la defrișarea lor. Considerăm de asemenea că putea să se încerce și o altă soluție tehnică de a se opera în subteran fără a fi nevoie de defrișarea copacilor”, se precizează într-un comunicat al Primăriei Sectorului 3.
Pe strada Baba Novac, Primăria Sectorului 3 a plantat, din 2018, peste 500 de copaci din specii diferite. Copacii au crescut și au creat o mini padure urbană, într-un oraș care are nevoie de oxigen mai mult decât oricând, arată sursa citată.
„La scurt timp de la emiterea avizului de defrișare mai sus menționat, pe strada Baba Novac 58 de copaci au fost tăiați fără însă ca în respectivul document să fie menționați, așa cum ar fi fost legal. După cum puteți citi la pagina 3 a avizului, apar menționați, ca propuși pentru defrișare, pe strada Baba Novac doar doi copaci, respectiv un dud și un tei. În realitate, după cum puteți observa în teren, vorbim despre cel puțin 58 de copaci tăiați pe această stradă”, mai transmite Primăria Sectroului 3.
Acțiunea de defrișare s-a făcut în condițiile în care Primăria Sectorului 3 a solicitat la începutul lunii septembrie Primăriei Generale a Municipiului București să oprească defrișările pe acestă stradă pentru a permite transplantarea copacilor.
„În acest context constatăm, cu părere de rău, ilegalitatea acestei acțiuni de defrișare și solicităm instituțiilor de control să verifice această situație care creează o adevărată problemă de mediu într-o zonă intens circulată a Sectorului 3”, mai precizează Primăria condusă de Robert Negoiță.