REVOLTĂ în comunitatea din Covasna, după ce un polițist a fost condamnat cu suspendare pentru că a condus băut și a omorât un om

REVOLTĂ în comunitatea din Covasna, după ce un polițist a fost condamnat cu suspendare pentru că a condus băut și a omorât un om
S-a aruncat de la etajul 9 al unui bloc, după ce i-a urat unei vecine „La mulți ani!”
Publicat: 06/10/2023, 19:43

Cetățenii din județul Covasna s-au revoltat și cer dreptate după ce un polițist a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare și 100 de zile de muncă în folosul comunității pentru ucidere din culpă și conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

Oamenii cer, printr-o petiție, o condamnare cu executare în acest caz.

Petiția, intitulată „Dreptate pentru Lehel”, care a strâns peste 700 de semnături până la ora publicării acestui material, este adresată judecătorilor de la Curtea de Apel Brașov, care vor rejudeca dosarul.

Semnatarii sunt de părere că pedeapsa primită în primă instanță de polițist este „nejustificat de blândă în raport de gravitatea faptelor săvârșite de acesta”.

Accidentul prin care polițistul din Covasna a luat viața unui om a avut loc în decembrie 2021, la ieșirea din orașul Sfântu Gheorghe. Ancheta a arătat că bărbatul, aflat în timpul liber, a condus băut și a produs un accident în urma căruia tânărul de 28 de ani și-a pierdut viața, scrie CovasnaMedia.ro.

Bărbatul este încă polițist

Șeful Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Covasna, Alin Pahonțu, a declarat, joi, că bărbatul care a produs accidentul este în continuare polițist, dar a fost transferat într-un alt departament. El a precizat că se așteaptă pronunțarea unei decizii definitive pentru a se stabili concret care este viitorul profesional al polițistului, conform presei locale.

Oamenii iau în calcul și organizarea unui protest în fața Curții de Apel Brașov în ziua procesului.

În momentul în care accidentul a avut loc nu era în vigoare Legea „Anastasia”, 213/2023, prin care se stabilește clar că cei găsiți vinovați în accidente care au dus la decesul victimelor, în timp ce au condus autovehicule fără să dețină permis de conducere sau se aflau sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive, vor fi condamnați doar la pedepse cu executare.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un bărbat care a jucat toată noaptea la cazinou a făcut infarct când a auzit...
Gabi Bădălău a spus tot! Cum a prins-o pe Bianca Drăguşanu cu altul: 'Mi-a recunoscut'
GALERIE FOTO. Mihaela Borcea, imagini îndrăznețe: și-a etalat bustul generos în costum de baie!
Monica Gabor, prima reacție după ce a văzut imaginile cu Irina din România! Unde a...
O dronă a surprins momentul în care un soldat rus își omoară camaradul rănit pe...
La asta nu se aștepta nimeni! Alex Bodi și Bianca Drăgușanu, din nou, împreună! Ce...
Dieta drastică a Annei Lesko | Așa se menține în formă la 45 de ani....
O farsă la 112 putea duce la moartea unei femei din Suceava. Sindicaliştii cer pedepse...
Schimbări drastice pentru proprietarii de apartamente! Oricine se opune riscă să intre la închisoare
România, calificare istorică în optimi la EURO 2024, după scorul de 1-1 cu Slovacia! Meciul...
Anamaria Prodan arată la 51 de ani ca la 20! Impresara şi-a pus fanii pe...
În sensul giratoriu se acordă prioritate de stânga sau de dreapta? Mulți șoferi fac această...
Elena Lasconi este noul preşedinte al USR şi vrea să candideze la alegerile prezidenţiale
Structură monumentală URIAȘĂ, găsită aproape de România
Decizie azi, 26 iunie, pentru românii cu telefoane mobile. Nu mai scapă nimeni
S-a dat lege! Ce se întâmplă cu românii decedați în străinătate
Din 15 iulie, 10 ispite feminine aşteaptă să demaşte cele mai ascunse trăiri ale concurenţilor...
Un asteroid se apropie de Pământ! NASA a făcut anunțul cu puțin timp în urmă
Alexandra din Casa Iubirii, deschisă spre Gagea și Patrick. Pentru cine are bruneta mai multă...
Mario Iorgulescu ar putea scăpa și de dosarul în care este cercetat pentru sechestrarea de...
BANCUL ZILEI. Făt-Frumos îi zice calului său: - Măi, calule, tu stai aici, chiar pe...
(P) Care este cel mai potrivit mobilier pentru o locuință de mici dimensiuni?
×