EXCLUSIV | Sângerosul criminal Passaris face papuci în penitenciar! Motivul pentru care i-a fost respinsă ultima cerere de eliberare condiționată

EXCLUSIV | Sângerosul criminal Passaris face papuci în penitenciar! Motivul pentru care i-a fost respinsă ultima cerere de eliberare condiționată

Sângerosul criminal grec Konstantinos Passaris – supranumit ”Fiara din Balcani” – a fost condamnat la închisoare pe viață pentru dublul asasinat comis în București, la sfârșitul lunii noiembrie a anului 2001, atunci când a pătruns într-o casă de schimb valutar din București și a lăsat în urma sa două victime. Grecul, care a dat și statul român în judecată, acuzând condițiile proaste din penitenciarele Jilava și Craiova, și-a făcut un obicei din a cere eliberarea condiționată, însă judecătorii îi resping cererile, considerându-l periculos pentru societate.

Passaris le-a cerut judecătorilor să fie pus în libertate – în anul 2020 și 2021 -, dar a fost amânat, având dreptul de a formula o nouă cerere după data de 24 august 2023.

Bineînțeles, criminalul grec s-a ”conformat”, iar Gândul prezintă informații în exclusivitate despre ”argumentele” pe care temutul criminal le-a prezentat în fața instanței de judecată.

  • La începutul anilor 2000, Konstantinos Passaris era etichetat drept unul cei mai sângeroși criminali din Europa.
  • După ce polițiștii greci au reușit să pună mâna pe el – în luna februarie a anului 2001 – Passaris a ajuns în spatele gratiilor, însă avea deja un plan de evadare.
  • Criminalul s-a prefăcut bolnav, a împușcat doi polițiști cu un pistol pe care reușise să îi plaseze un complice de origine română, apoi a evadat.
  • În noaptea de 24 spre 25 noiembrie 2001, Konstantinos Passaris și o româncă au pătruns în casa de schimb valutar și de amanet ”Le Petit Bijou”, situată pe bulevardul Nicolae Bălcescu din București.
  • Cei doi angajați aflați în acel moment în sediu au fost împușcati în cap, după care asasinii au luat toți banii găsiți – valută și lei, în total 567.000.000 de lei.

”S-a adaptat vieţii din penitenciar şi nu creează probleme”

Înainte de a depune o nouă cerere de eliberare condiționată, ”Fiara din Balcani” a trecut și pe la cabinetul medicului psiholog, iar în raportul medical întocmit s-a precizat că Passaris a reușit să se adapteze vieții din penitenciar și ”nu creează probleme”.

În motivarea instanței de judecată – din care Gândul prezintă extrase în exclusivitate – se mai menționează că, deși s-a adaptat vieții din penitenciar și nu a mai fost sancționat din anul 2004, criminalul Passaris are, totuși, o ”atitudine oscilantă”.

”… în aceste procese-verbale de liberare condiţionată, comisia de liberare a avut în vedere raportul întocmit de medicul psiholog din penitenciar, în care se arăta că persoana condamnată (n.red. – Konstantinos Passaris) s-a adaptat vieţii din penitenciar şi nu creează probleme. În procesul-verbal din prezentul dosar, aceeaşi comisie arată că pe parcursul executării pedepsei persoana condamnată a avut o conduită oscilantă, adică de la ultimul proces-verbal persoana condamnată a avut o conduită oscilantă.

În această situaţie, apreciază că se impune depunerea la dosar a înscrisurilor solicitate pentru a demonstra că păstrarea în continuare a condamnatului în penitenciarele din (…) nu face decât să îi înrăutăţească situaţia, mai ales că din anul 2004 condamnatul nu a mai avut nici o sancţiune”, se arată în motivarea instanței de judecată.

”Fiara din Balcani a ”scăpat” de regimul grad sporit de risc

Konstantinos Passaris a fost sancționat de 9 ori, dar apărătorul său a declarat că aceste pedepse au survenit anterior anului 2004, la începutul condamnării la închisoare pe viață, iar criminalul grec avea dificultăți de integrare.

Pe de altă parte, a mai spus avocatul lui Passaris, acesta a fost recpompensat de 46 de ori, a ”scăpat” de regimul ”grad sporit de risc”, ceea ce i-a permis să muncească în penitenciar. Astfel, sângerosul criminal Passaris este un deținut care lucrează la o secție unde se confecționează papuci.

”… persoana condamnată a fost sancţionată de 9 ori, dar primele şase sunt până în anul 2004, adică în perioada de început a
executării pedepsei, când acesta a trebuit să se integreze în regimul penitenciar. A fost recompensat de 46 de ori, 9 dintre ele cu ridicarea
măsurilor disciplinare aplicate anterior, iar în ultimii doi ani nu a avut nici un raport.

Se mai menţionează că persoana condamnată ar fi desfăşurat activităţi lucrative, dar în primii 16 ani a fost la grad sporit de risc, așa că nu putea să muncească. În ultimii doi ani a fost la (…), după ce a fost declasificat de la regimul grad sporit de risc, a muncit la o secţie unde se confecţionau papuci.

Din anul 2019 până în prezent, la 3-4 luni face câte o cerere solicitând acordarea dreptului la muncă, dar acest lucru i se respinge constant cu motivarea că persoana condamnată este însoţită şi în acest moment permanent de mascaţi”, se precizează în motivarea instanței de judecată.

”Persoana condamnată nu beneficiază de un tratament corect (n.red. – consideră avocatul lui Passaris) Solicită să se observe şi faptul că în raportul sociologic se menţionează că persoana condamnată a manifestat interes pentru reintegrarea socială, a atins obiectivele stabilite, a participat la cursurile organizate de penitenciar, a finalizat cu credite programele de pregătire şi a menţinut legătura cu familia”

Extras din motivarea instanței de judecată

”Riscul de reiterare a unor comportamente infracţionale pe fondul istoricului său antisocial”

Imaginea de ultimă oră a criminalului Konstantinos Pasarris seamănă, după cum se poate observa, cu aceea a unui personaj spășit, care a înțeles că faptele grave de care se face vinovat trebuie ispășite, iar dorința cea mai mare a acestuia este de a demonstra că a reconsiderat și s-a a îndreptat, ceea ce l-ar face ”eligibil” pentru eliberarea condiționată.

Totuși, magistrații de la Judecătoria Arad au punctat că Passaris prezintă, în continuare, ”riscul de reiterare a unor comportamente infracţionale pe fondul istoricului său antisocial”, iar eliberarea condiționată a acestuia nu se impune.

”… pe parcursul executării pedepsei i s-au aplicat (n.red. – deținutului Passaris) mai multe sancţiuni disciplinare, iar conform caracterizării depuse la dosar, condamnatul prezintă în continuare potenţial infracţional, menținându-se riscul de reiterare a unor comportamente infracţionale pe fondul istoricului său antisocial, a naturii şi modului de săvârşire a faptelor, precum şi comiterea unor infracţiuni grave pe teritoriul mai multor state.

Apreciază că persoana condamnată nu s-a reeducat, în continuare are un caracter cu potenţial infracţional, astfel că liberarea condiţionată în acest moment nu se impune”, au precizat judecătorii.

  • De la data de 28.11.2001 până la data de 24.08.2023, Passaris a executat 7940 zile de închisoare.
  • I se consideră executate suplimentar, ca măsură compensatorie pentru executarea măsurii arestării preventive, pedepsei, măsuri educative în condiţii necorespunzătoare, un număr de 462 zile.
  • I se consideră executate ca urmare a activităţilor lucrative, de instruire şcolară şi formare profesională prestate, a
    lucrărilor ştiinţifice elaborate ori a invenţiilor brevetate 66 zile, având, în total, 8468 zile câștigate și executate.

”Nu există suficiente dovezi de îndreptare”

Trecutul infracțional deosebit de grav atârnă ca o piatră de moară atașată la glezna lui Konstantinos Passaris, iar judecătorii au considerat că acesta nu a prezentat ”suficiente dovezi de îndreptare”.

”Cu toate acestea, instanța apreciază că liberarea condiționată a persoanei condamnate nu este întemeiată la acest moment, neexistând suficiente dovezi de îndreptare din partea acestuia. În speță, persoanei condamnate i-a fost aplicată pedeapsa detențiunii pe viață, instanța apreciind, raportat la criteriile legale de individualizare, că aceasta pedeapsa necesară pentru a se realiza toate funcţiile pedepsei şi pentru ca aceasta să îşi atingă scopul.

Petentul se află în executarea celei mai aspre sancțiuni penale (n.red. – condamnarea pe viață), pentru suprimarea cu intenție a vieții a două persoane, instanța reține că petentul trebuie să dea dovadă de progrese de natură socială solide și consistente excepționale, pe întreaga durată a executării pedepsei, care să contrabalanseze aprecierea inițială a judecătorului care a stabilit pedeapsa.

Verificând conduita persoanei condamnate, instanța constată că aceasta a fost sancționată disciplinar pentru săvârșirea unor abateri disciplinare calificate legal ca fiind foarte grave, pentru care a fost sancționat inclusiv cu cea mai severă sancțiune disciplinară, respectiv izolarea”, se mai arată în motivarea instanței de judecată, din care Gândul prezintă extrase în exclusivitate.

Criminalul Passaris, ”capacități semnificative de persuasiune și certe abilități de lider”

Analizând cererea de eliberare condiționată a lui Passaris și ținând cont de modul în care se comportă acesta în penitenciar, judecătorii cu conchis că, pe baza evaluării psihologice, criminalul grec are abilități sociale și cognitive peste medie, capacități semnificative de persuasiune și certe abilități de lider, posedând ”un evident ascendent asupra celorlalți deținuți”.

Mai mult, concluzia specialiștilor a evidențiat și alte aspecte pozitive în ce privește evoluția lui Passaris în ultimii ani, pe care instanța nu le-a contestat:

  • a participat, pe parcursul executării pedepsei, la activitățile psihologice structurate recomandate în Planul individualizat (Program de autocunoaștere și dezvoltare personală, programul de asistență psihologică specifică destinat lipsei de empatie (cruzime)/falsității (minciună)/lipsei de morală, programul de asistență psihologică specifică pentru diminuarea impulsivității, programul destinat persoanelor cu conduită agresivă) pe care le-a finalizat;
  • a participat la o serie de activități semistructurate;
  • poate funcționa independent, are un nivel adecvat de înțelegere a realității dar și de evaluare critică și realistă a perspectivelor sale de viitor.

Evaluarea psihologică a reținut că se menține riscul de reiterare a unor comportamente infracționale pe fondul următoarelor aspecte: istoricul antisocial, natura și modului de săvârșire a faptelor (care presupun agresivitate și lipsă de empatie), precum și comiterea unor infracțiuni grave pe teritoriul mai multor state, inclusiv când era în custodia organelor judiciare.

Instanța reține că petentul a avut în perioada de amânare o conduită în conformitate cu normele mediului penitenciar, fiind recompensat și nesancționat disciplinar. Chiar și în aceste condiții, instanța apreciază că, privită în ansamblu, conduita petentului întrucâtva oscilantă nu îl îndreptățește, la acest moment, să beneficieze de liberarea condiționată din executarea pedepsei”, au concluzionat magistrații și au respins cererea de eliberare condiționată făcută de criminalul Konstantinos Passaris.

Respinge ca neîntemeiată cererea de liberare condiţionată formulată de petentul Konstantinos Passaris, în prezent aflat în executarea pedepsei în Penitenciarul Arad. (…) Menține termenul pentru rediscutarea situaţiei petentului în prima Comisie după data de 23.08.2024. (…) Obligă petentul la plata către stat a sumei de 350 lei cu titlu de cheltuieli judiciare. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. (…) Document: Hotarâre  1415/2023  06.09.2023”, au decis magistrații de la Judecătoria Arad.

”Fiara din Balcani” a dat statul român în judecată

În luna noiembrie a anului 2001, Konstantinos Passaris a comis, în București, un dublu asasinat într-o casă de schimb valutar.

Temutul Passaris fusese condamnat şi în Grecia, pentru 18 fapte penale, dintre care cinci omoruri, fiind căutat atunci de Interpol. ”Ucigașul de polițiști” era considerat un specialist al evadărilor (mai multe detalii AICI),

Paradoxal, ”Fiara din Balcani” a dat statul român în judecată, atunci când se afla în Penitenciarul Gherla, însă a refuzat despăgubirile acordate – 14.000 de euro , susținând că suma este prea mică.

Grecul acuzase, la vremea respectivă, ”condiții inumane” în penitenciar, respectiv faptul că ar fi fost legat de pat timp de doi ani, ar fi avut lumină zi şi noapte în celulă, dar și că nu a avut parte de intimitate.

Konstantinos Passaris, mandate de arestare

Criminalul Konstantinos Passaris are un cazier nu doar stufos, ci și de-a dreptul înfricoșător, iar procurorii din Atena au solicitat părții române să aprobe opt mandate de arestare emise pe numele grecului.

Este vorba despre infracțiuni săvârșite de Passaris și de complicii săi, fiecare dintre ele fiind de o gravitate maximă.

  1. Mandatul european de arestare nr. 092.22/7451/26.11.2019, emis în dosarul nr. E 5379, de către procurorul general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel din Atena – Grecia, fată de persoana solicitată Passaris Konstantinos.
  2. Mandatul european de arestare nr. 092.22/7452/26.11.2019, emis în dosarul nr. cb E 5379, de către procurorul general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel din Atena – Grecia, fată de persoana solicitată Passaris Konstantinos.
  3. Mandatul european de arestare nr. 092.22/7453/26.11.2019, emis în dosarul nr. E 5379, de către procurorul general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel din Atena – Grecia, față de persoana solicitată Passaris Konstantinos.
  4. Mandatul european de arestare nr. 092.22/7455/26.11.2019, emis în dosarul nr. O E 5379, de către procurorul general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel din Atena – Grecia, față de persoana solicitata Passaris Konstantinos.
  5. Mandatul european de arestare nr. 092.22-502/11.12.2019, emis în dosarul nr. E 5379, de către procurorul general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel din Atena – Grecia, fata de persoana solicitată Passaris Konstantinos.
  6. Mandatul european de arestare nr. 092.22-503/20.01.2020, emis în dosarul nr. cpE 5379, de către procurorul general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel din Atena – Grecia, față de persoana solicitată Passaris Konstantinos.
  7. Mandatul european de arestare emis în dosarul nr. 0 E 5379, la data de 28.05.2020, de către autoritățile judiciare din Grecia, raportat la o hotărâre judecătorească din 11.12.2019, față de persoana solicitată Passaris Konstantinos.
  8. Mandatul european de arestare emis în dosarul nr. 0 E 5379, la data de 28.05.2020, de către autoritățile judiciare din Grecia, raportat la o hotărâre judecătorească din 22 01 2020, față de persoana solicitată Passaris Konstantinos; dispune predarea acesteia către autoritățile judiciare din Grecia, sub condițiile prev. de art. 117 din Legea nr. 302/2004 rep. (regula specialității). (informații detaliate AICI)

Citește și:

EXCLUSIV | Motivul incredibil pentru care temutul Clămparu a ratat o vizită intimă la pușcărie! Cum l-a „sabotat” gradul de instruire pe Cap de Porc

EXCLUSIV | În timp ce MAFIA JOCURILOR DE NOROC opera nestingherită, șefii de facto ai ONJN au tocat bani în 7 vacanțe de lux într-un singur an!

BREAKING NEWS | Corpul de Control de la Finanțe l-a găsit vinovat pe iubitul șefei de facto a ONJN după ce a dat buzna la cazinoul din Mariott: ”Acțiune arbitrară, subiectivă”

EXCLUSIVITATE NAȚIONALĂ | GÂNDUL dezvăluie cine pune presiune pe Guvern: MAFIA PĂCĂNELELOR!

EXCLUSIV | 20 de ani de „război” pentru averea uriașă! Fiul celebrului afacerist român continuă lupta cu mama vitregă: „Doresc rejudecarea dosarului!”

Cristian Lisandru
S-a născut în București, pe data de 18 iulie 1968, și este absolvent al Facultăţii de Jurnalism, specializarea Comunicare. Activitatea jurnalistică mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Simion se pregătește să blocheze alegerile. Reprezentanții AUR au primit ordin să nu semneze procesele...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat /...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Rezultate BEC, se numără voturile. Răsturnare de situație
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Cum va fi vremea până la Crăciun? Meteorologii au anunțat ce temperaturi vom avea