Mircea Cosma, fost președinte CJ Prahova, și fiul său, Vlad Cosma, scapă de închisoare

Mircea Cosma, fost președinte CJ Prahova, și fiul său, Vlad Cosma, scapă de închisoare
Foto: MARIUS DUMBRAVEANU / MEDIAFAX FOTO
Publicat: 13/10/2023, 12:51

Mircea Cosma, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova, şi fiul său, fostul deputat PSD Vlad Cosma, scapă de închisoare în dosarul de corupţie în care primiseră iniţial 8, respectiv 5 ani de închisoare cu executare.

Tribunalul Prahova a dispus joi încetarea procesului penal prin care au fost condamnați Mircea Cosma și Vlad Cosma pe principiul prescripției faptelor.

De asemenea, judecătorii au încetat procesul și faţă de alţi doi inculpaţi din dosar. Este vorba de omul de afaceri Răzvan Alexe şi de Daniel Alixandrescu, fost director în cadrul CJ Prahova, relatează Agerpres.

Decizia nu este definitivă

Decizia Tribunalului Prahova nu este definitivă.

Vlad Cosma și Mircea Cosma au fost condamnați prima dată în noiembrie 2016, de către judecătorii de la Curtea Supremă. Aceștia au primit atunci, în primă instanță, opt ani, pentru fostul președinte CJ Prahova și cinci ani pentru fiul său.

Cei doi au fost acuzați încă din 2014 de către procurorii DNA de trafic de influență, luare de mită și abuz în serviciu.

Nicolae Oprea
Absolvent al Universității București, Nicolae Oprea și-a început cariera de jurnalist în anul 2004 și a semnat de-a lungul acestor ani în publicații mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Forțele Aeriene Ucrainene pot ridica în aer doar trei avioane F-16!
Criminalul din Brăila nu se mai poate STĂPÂNI! Anchetatorii sunt șocați de comportamentul lui. Ce...
FOTO. Fosta ispită de la Insula Iubirii nu ratează nicio ocazie să își arate dragostea...
Soțul Marinei, dentista ucisă în cabinet, rupe tăcerea! Ce mărturisire a făcut în plină anchetă
Fostă studentă a lui Bulai: În SNSPA există o „rețea a șoaptelor”. Studentele se avertizau...
Cine este șoferul care a ucis un copil de 9 ani pe Șos. Gării Cățelu....
Vedeta care a apelat la MAME-SUROGAT pentru a avea copii! De ce a ales să...
Noi imagini filmate înainte de accidentul din Pantelimon. Tinerii din Logan ar fi făcut schimb...
S-a dat alarma! Gheorghe Șerban a dispărut de duminică. Poliția face apel la populație pentru...
Cine este iubita lui David Popovici. Tânăra a izbucnit în lacrimi după ce înotătorul a...
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont...
Test în România cu cea mai COOL mașină nemțească - VIDEO
Proteste în Venezuela după victoria contestată a lui Maduro la alegeri
CEVA de pe PLANETA noastră creează OXIGEN ÎNTUNECAT! Ce este acesta?
Dezvăluire cumplită despre Traian Băsescu. Suferința fost mare
Menții răcoare în casă pe caniculă. Cum poți face economie în portofel
Insula Iubirii sezon 8, 29 iulie 2024. Ce a spus Andrei după ce a văzut...
VIDEO Reacția halucinantă a tatălui adolescentului care a ucis un copil în Pantelimon. Ireal cum...
Jador, declarații neașteptate despre relația cu Oana Ciocan: „Am încercat să fac copii cu Oana....
Ce posta pe rețelele sociale adolescentul de 17 ani care a provocat accidentul mortal din...
BANCUL ZILEI. Bulă o sună pe doamna profesoară și o întreabă: -Vă merge frigiderul?
Câte specii de animale au dispărut din cauza oamenilor?