Record de pelerini la racla Sfintei Cuvioase Parascheva. CIFRA uriașă care demonstrează că românii își mai pun speranța doar în credință

Record de pelerini la racla Sfintei Cuvioase Parascheva. CIFRA uriașă care demonstrează că românii își mai pun speranța doar în credință
Record de pelerini la racla Sfintei Cuvioase Parascheva / Sursă Foto - ARHIVĂ: Mediafax Foto
Publicat: 15/10/2023, 19:13
Actualizat: 15/10/2023, 19:13

Duminică, undeva spre prânz, în ultima zi de pelerinaj la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, mai bine de 50.000 de oameni aşteaptă la un rând care se întindea pe câţiva kilometri.

Potrivit organizatorilor, peste 320.000 de oameni s-au închinat la racla Sfintei Parascheva.

Cine a fost Sfânta Cuvioasă Parascheva

Racla a fost scoasă în urmă cu o săptămână din Catedrala Mitropolitană şi aşezată într-un baldachin construit special în Curtea Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.

Anul acesta au fost aduse în pelerinaj şi moaştele Sf. Andrei Criteanul, de la o catedrală din Grecia.

Pentru a ajunge la baldachinul în care sunt depuse spre închinare raclele cu moaştele celor doi sfinţi timpul de aşteptare a fost de aproximativ 20 de ore.

În preajma datei de 14 octombrie, când creştinii ortodocşi sărbătoresc Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva, în fiecare an Iaşul se transformă în unul dintre cele mai mari centre de pelerinaj din ţară şi al cincilea mare centru de pelerinaj din Europa.

Conform tradiţiilor populare, Sfânta Cuvioasă Parascheva este considerată a fi ocrotitoarea Moldovei şi a oamenilor sărmani. Biserica Ortodoxă Română prăznuieşte Hramul acesteia pe 14 octombrie.

Cuvioasa Parascheva, cunoscută îndeosebi de bisericile ortodoxe greacă, română, bulgară, rusă şi sârbă, s-a născut în Tracia răsăriteană, astăzi Boiados, nu departe de Constantinopol, la începutul secolului al XI-lea.

Ea a murit la vârsta de 27 de ani. Moaştele acesteia au fost dăruite în 1641 domnului Moldovei, Vasile Lupu, drept recunoştinţă pentru achitarea datoriilor Patriarhiei către turci. În acelaşi an, moaştele Cuvioasei Parascheva au ajuns la Iaşi, fiind aşezate în Biserica „Sfinţii Trei Ierarhi”, aflată în prezent sub patronaj UNESCO, care a fost gândită pentru a deveni chivot al Sfintei Parascheva.

Acolo au stat până în decembrie 1888, când au scăpat ca prin minune dintr-un incendiu, fiind transferate mai târziu în noua Catedrală Mitropolitană din Iaşi, unde se află şi în prezent.

Sfânta Cuvioasă Parascheva a fost canonizată în şedinţa din 28 februarie 1950 a Sfântului Sinod al BOR. Tot atunci s-a decis ca prăznuirea hramului acesteia să fie pe data de 14 octombrie.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara....
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Ce se întâmplă cu pensiile românilor după ce Guvernul a rămas fără fonduri! Cu ce...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Se schimbă permisele auto. Decizia luată la Guvern pentru șoferii români
Analiză. Locul din România în care se trăiește cel mai bine. Orașul din care toți...
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
1 din 10 copii, victimă a violenței în primele două luni ale anului școlar